Când părinții nu au curaj să (își) recunoască anumite lucruri…

tata si fiica

de Claudia Cojocea

Societatea ne obligă să purtăm chipuri prestabilite, șablonarde, stas. Societatea ne învață (impune?) să fim „cuminți și ascultători“ când suntem mici, iubitori și ludici acasă, reținuți în public, fermi si profesioniști la birou, maturi, flexibili, proactivi, eficienți, multitasking, disponibili, inventivi. Societatea vrea bărbați „puternici“ și femei cochete, tolerante, feminine. 

În realitate, ne apasă măștile, ne limitează restricțiile, ne îngrădesc regulile care ciuntesc, în ultimă instanță, fix umanitatea din noi. De multe ori, se preferă alurile artificiale, politically correct, și sunt respinse pornirile sincere și autentice.

În aceeași notă, părinții trebuie să corespundă unui profil clasic, în care autoritatea, iubirea, afecțiunea, fermitatea, disponibilitatea și autocenzura se împletesc în mod armonios, într-un dans (utopic) de fecioare despletite.

Adevărul din spatele clișeelor

Dacă am da puțin deoparte aceste clișee, am avea în față motivul pentru care mulți dintre noi, de la mici la mari, sunt uneori nefericiți, frustrați, incompleți:

  • copiii nu sunt și nici n-ar trebui să fie „cuminți și ascultători“ (adică executanți supuși ai unor ordine din exterior, pe care să nu le treacă prin filtrul propriu, să nu le conteste, să nu le gândească)
  • adulții nu sunt și nici n-ar trebui să fie mereu serioși, „maturi“, cu degetul la tâmplă (umorul vine tocmai din capacitatea, destul de rară, de a fi cu adevărat ludici)
  • femeile nu sunt și nici n-ar trebui să fie mereu feminine, grațioase, suave, gingașe (imaginați-vă numai o Albă ca Zăpada în 2016 întâlnind-o, face to face, pe Gwen Stefani. Sau chiar pe Pink)
  • bărbații nu sunt și nici n-ar trebui să fie mereu „puternici“ – adică în poziție de drepți, cu baioneta pregătită și mâna la chipiu. Încurajați să-și reprime sentimentele, să-și înnăbușe emoțiile, să-și reteze sufletul.

Ce gândesc, de fapt, părinții

Când vine vorba de părinți, clișeele sunt parcă mai multe decât în alte situații. Copilul e musai „fructul iubirii“, completează relația adulților, dă sens vieții, înfrumusețează fiecare zi așa cum nimic nu o poate face.

În realitate, da, copiii sunt frumoși, îi iubim, sunt ai noștri, am face orice pentru ei, doar că sunt momente – să o recunoaștem – când ne gândim cu nostalgie la viața dinainte de a-i avea pe ei. Și nu neapărat pentru că ne dorim din nou să avem seri romantice în doi, vacanțe pe nepusă masă, seri prelungite până în zori cu prietenii, ci pentru că ne amintim de vremurile în care nu aveam griji, în care nu vegheam cu inima cât un purice somnul, sănătatea, viața nimănui.

Pentru că uneori este epuizant să tremuri la gândul că puiul tău poate păți ceva, că nu ești lângă el atunci când are nevoie, că nu-i scade febra, că îl doare burta, că îi e dor de tine, că plânge dimineața când încerci să-l lași la grădiniță și că nu mai ai timp de tine, de căsnicia ta, de pasiunile tale. Pentru că este extenuant să îți arzi toate resursele dorind cu toată ființa ca lui să-i fie bine, spunându-ți, ție și lumii, că e ok așa, că asta înseamnă să fii mamă, că zâmbetul lui e singura ta răsplată.

Adevărul este că toți părinții – mame și tați deopotrivă – gândesc aceste lucruri, deși nu le verbalizează întotdeauna. E tabu, dar e și un sentiment de vinovăție care apare imediat și care ne face să înlăturăm din minte astfel de idei. Adevărul este că ne iubim copiii până la stele și înapoi, dar e normal ca uneori să ne amintim cu nostalgie de vremurile în care nu aveam griji și în care viața nimănui nu depindea de noi. E normal să ne amintim de anii de libertate absolută, e normal să ne fie dor de ei și e normal să ne acceptăm aceste gânduri ca parte din noi.

Articol realizat cu sprijinul INTUITEXT

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Loading...

EVA.RO
Recomandari
Doctorul Zilei
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Educatie