Brigitte Pastramă regretă că și-a scăpat băiatul de sub control și speră să nu facă aceeași greșeală și cu fiica ei. Sara va studia în Dubai, acolo unde se vor muta cu toții în luna septembrie a acestui an.
Brigitte Pastramă a explicat pentru Playtech de ce a ales să se mute în Dubai și să renunțe la tot ce avea în România. Vedeta a mărturisit că își dorește ca fiica ei să scape de influențele negative din partea anturajului.
Probabil mulți își amintesc scandalurile pe care Brigitte le-a avut în trecut cu fiul ei, Robert, iar de data aceasta ea nu mai vrea să repete greșelile.
„Am ales să fac acest pas, de a trăi într-o altă ţară şi într-un alt mediu, dintr-un singur motiv. E legat de salvarea fiicei mele de anturajul acesta din România, care mie nu-mi place deloc. Influenţa modei occidentale e din ce în ce mai mare şi nu vreau ca fiica mea să se afunde într-o poveste din care mai apoi să nu mai poată ieşi. Îmi ajunge că l-am pierdut definitiv pe fiul meu mai mare. Nu vreau să repet povestea şi cu Sara!'.
Soția lui Florin Pastramă recunoaște că și-a scăpat băiatul din mână atunci când era căsătorită cu Ilie Năstase. „Atunci când am fost măritată cu Ilie Năstase nu am ştiut să fiu atentă la ceea ce se întâmpla cu Robert. Or, el a devenit băiatul lui Ilie Năstase. Vitreg, dar băiatul lui! Şi a existat o influenţă asupra lui foarte mare. Ştiţi foarte bine şi scandalurile dintre noi, aşa că nu are sens să revin asupra lor. Ceea ce ştiu acum e că nu trebuie să repet în cazul Sarei greşeala pe care am făcut-o cu Robert', a adăugat ea.
Brigitte Pastramă crede că dacă Sara se va muta în Dubai, ea va scăpa de anturajul în care a intrat și care o influențează greșit.
„Sara a intrat deja într-un anume mod de a trăi. Unghii lungi, gene false, tot felul de prieteni care de fapt numai prieteni nu-ţi sunt. Iar de pe telefon cu greu o mai scot. Iar Dubaiul mi se pare varianta ideală pentru o schimbare. Pe de o parte, fiindcă aici îţi este permis să te îmbraci ca un occidental, dar fără a epata. Nu droguri, nu consum de alcool, nu unghii lungi, nu gene fistichii. Îmi aminteşte un pic de atmosfera din anii mei de liceu, petrecuţi la Timişoara, când riscai o pedeapsă zdravană doar dacă îndrăzneai să vii la şcoală cu ciorapi de culoarea piciorului, ca să nu mai vorbesc de alte lucruri!'.