Bianca Drăgușanu și Victor Slav au rămas în relații bune după divorț de dragul fiicei lor. Vedeta l-a luat la întrebări pe fostul ei soț în emisiunea sa de la Kanal D2.
Bianca Drăgușanu și Victor Slav au fost căsătoriți timp de un an, iar împreună au o fetiță superbă. Sofia Natalia locuiește cu mama ei, dar merge în vizită des și la tatăl ei. De puțin timp, Bianca Drăgușanu prezintă emisiunea „Detectorul de minciuni', iar fostul ei soț va fi invitatul său.
„Sunt în relații foarte bune cu Victor. Suntem prieteni foarte buni. Noi nu ne-am certat niciodată. A fost invitat și la mine în emisiune. O să-l vedeți chiar săptămâna aceasta, la Detectorul de minciuni, de la ora 22:00. Avem împreună un copil. Tocmai de aceea, ne dorim ce este mai bun pentru cea mică.
Din punctul ăsta de vedere, cred că putem fi un exemplu pentru multe alte cupluri care se războiesc, împart copiii, îi folosesc pe cei mici ca pe arme de schimb.
Noi doi nu am avut niciodată o astfel de problemă. Suntem doi oameni maturi. Suntem prieteni și așa cred că va fi toată viața', a dezvăluit Bianca Drăgușanu, pentru Fanatik.
Despre căsnicia cu Victor Slav, vedeta a spus: „Din experiența căsniciei am învățat că niciodată nu este bine să te grăbești. Dacă aș putea să dau timpul înapoi, probabil n-aș mai face multe lucruri pe care le-am făcut la momentul acela, dar acest lucru este imposibil; și nu trăiesc din trecut. A fost o experiența frumoasă a vieții mele pe care nu o regret.'
„Detectorul de minciuni', emisiunea prezentată de Bianca Draguşanu, va aduce în faţa publicului, în fiecare sâmbătă seara, de la 22:00, la Kanal D2, invitaţi din industria de entertainment şi cei mai cunoscuţi influenceri. Întrebările îndrazneţe şi reacţiile invitaţilor conectaţi la detectorul de minciuni creează adevărate momente de amuzament şi relaxare, un melanj perfect pentru serile de sâmbătă.
În ediția din această sâmbătă a show-ului, Bianca Dragușanu îl va avea ca invitat pe Victor Slav, iar frumoasa prezentatoarea îl va supune pe fostul ei partener de viață la un adevarat tir al întrebărilor incomode.
„Avem o ediție spectaculoasă! Invitatul nostru nu cred că mai are nevoie de nicio prezentare. Doamnelor si domnilor, Victor Slav!', isi anunță Bianca Dragușanu invitatul din această sâmbătă, de la „Detectorul de minciuni'.
„Lumea ar vrea să știe daca i-ai spus iubitei tale ca vii la emisiunea cu mine…', „Esti o persoană geloasă?', „Ți-ai urmărit vreodată partenera?', „Ai avut vreo parteneră dificilă?', acestea sunt doar cateva dintre curiozitățile la care Victor Slav este invitat să raspundă.
„De ea am ascuns, în general, lucruri. Dar sunt si relatii în care nu ascund', afirmă Victor Slav, intr-o notă amuzantă, la una dintre întrebarile adresate de Bianca Dragușanu, amfitrioana show-ului.
Nu ratați sâmbătă, de la 22:00, la Kanal D2, o editie antrenanta a emisiunii Detectorul de minciuni', cu Bianca Dragusanu si invitatul sau, Victor Slav. Emisiunea va putea fi urmarita in fiecare sambata, de la 22:00, la Kanal D2.