Bărbați adevărați, tați devotați și tați ratați

barbati adevarati

De Daniela Palade Teodorescu

”Bărbații adevărați aleg viața.” Minunat! Unii se transformă în tați devotați. Au un singur defect, însă – sunt puțini. Tot mai puțini.  Alții se transformă, brusc sau lent, în tați ratați. Problema e că sunt mulți. Tot mai mulți. Iar sistemul legislativ îi încurajează să dezerteze din responsabilitatea de părinte. Și uite-așa, aleg ei iarăși viața.  O nouă viață, în care nu le mai pasă de copiii lor.

Iar ei, copiii, suferă cel mai mult din cauza acestei neglijențe și a lipsei de parteneriat pe care părinții lor nu sunt în stare să îl facă.
Cum e viața asta pentru ei? Vă las pe voi să povestiți. Comunitatea părinților care își cresc singuri copiii e din ce în ce mai mare. O fi de bine, o fi de rău? E rău fiindcă ideea de familie responsabilă e tot mai diluată și greu de asumat până la capăt. E trist și împovărător pentru părintele care e nevoit să ducă totul pe umerii lui. E dureros să trăiești zilnic teama că nu ai cu cine împărți sarcinile de părinte și tristețea că nu împărtășiți împreună bucuriile pe care ți le aduc copiii. E cumplit de dureros să știi că celuilalt părinte nu îi pasă, că nu are nici o tresărire dacă pruncul lui are ce mânca, ce îmbrăca, dacă e sănătos ori se descurcă la școală. E strigător la cer să vezi cum trec zilele, săptămânile, lunile, fără să i se facă dor de copilul lui, să nu sune, să nu vină să îi vadă, să nu participe la evoluția puiului lui de om. Sigur, după revoltă, urmează resemnarea, mai ales că nici un sistem de coerciție legislativă nu poate înlocui conștiința de părinte. Iar în România, dacă un părinte neglijent și iresponsabil refuză să se implice financiar, emoțional, nu e nici o problemă, poate să stea liniștit, nimic rău nu i se întâmplă. Iar celălalt părinte, obosit să tot cerșească dreptate pentru copiii lui, umilit sistematic de sistemul legislativ, scârbit și stors de putere, va ceda și se va lăsa păgubaș. Și se va rupe în zece ca să facă bani mai mulți, ca să nu fie dat afară de la job, că să caute mereu resurse alternative de supraviețuire, ca să fie un părinte echilibrat, ca să educe copii echilibrați, ca să fie acceptat social, ca să-și reconstruiască poate o familie, ca să redevină om întreg. Și se va destrăma, și se va recompune, și își va testa noi și noi limite, și își va redescoperi noi resurse pe care poate nici nu le bănuia. Pentru că nu își permit să se îmbolnăvească, să zacă, să nu producă bani pentru copii. Pentru că nu au back-up, iar gândul  ăsta, trăit zilnic, mănâncă din tine. Și uneori, rareori, obosești să fii puternic. Și nu iei cele mai bune decizii, și faci alegeri proaste, și dai rateuri, și te simți neajutorat. Și dacă nu ai familie, prieteni de nădejde, credință în Dumnezeu, te pierzi. Culmea e că tot copiii te salvează, au ei puterea asta. Au puterea de a-și sublima suferința de a nu fi iubit de părintele absent, de a nu fi căutat, sprijinit, apreciat, de a-l înțelege și chiar de a-l ierta, uneori din frica de a nu pierde și puțina atenție pe care o primesc. Au puterea de a-și înțelege părintele rămas într-o goană nebună și nedreaptă după supraviețuire și echilibru. Fiindcă atunci când un părinte dezertează, copiii își pierd cumva ambii părinți – în moduri diferite, ce-i drept. Dacă părintele continuu găsește forța interioară să facă față acestui balet pe sârmă, echilibrul se poate restabili. Nu imediat, ci în timp, după ani de căderi și ridicări, de gestionat situații de criză, de reinventări, refinanțări și negocieri cu viața. Să fii un părinte cât doi îți schimbă complet viața. Și dacă e să mă iau după statistici neoficiale, 1 din 5 familii e monoparentală. Mult. Iar părinții singuri sunt în majoritate covârșitoare femei. Pentru care decid politic bărbați care nu au fost în condiția asta, iar de aici probabil și derapajele legislative.
Știu și câțiva bărbați care își asumă admirabil rolul de părinte singur, cu un devotament și dăruire demne de admirație. Știu și bărbați care își asumă total rolul de părinte pentru copiii altora, cu discreție și imensă dragoste față de față de femeia pe care o iubesc și care e mama acestor copii. Ei sunt bărbații superiori care iubesc necondiționat copilul altuia. Slavă Domnului, că există și ne dau speranțe că nu e totul pierdut. Dar sunt puțini, spre excepție. În rest, tot mai mulți tați care aleg viața, facând copii precum cucii, pe care îi abandonează în grija mamei, a bunicilor, a lui Dumnezeu. Or fi având și ei un Dumnezeu… Știința îi salvează și spune despre acest tip de bărbați că le lipsește un hormon special, denumit vasopresină, responsabil pentru sentimentul de atașament față de ”cuibul” familial. Poate fi testat prin determinări  genetice și, cine știe, fetițele din ziua de azi îl vor cere partenerului lor înainte de a face un copil cu el. Că dacă societatea nu face mai nimic, atunci să ne ajutăm noi, cu ce putem.

Foto:shutterstock.com

Citește și:

Femeile adevărate aleg viața. Mai mereu. Iar dacă se întâmplă să greșească, e vai de capul lor

Vrei să fii un părinte perfect pentru copilul tău? Respectă aceste reguli

Evaluarea Națională la clasele a II-a și a IV-a. Cum ajută aceste testări la diminuarea analfabetismului funcțional

 

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Loading...

EVA.RO
Recomandari
Libertatea
Doctorul Zilei
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Educatie