Au copii, dar si cariera

Astazi, putine femei au curajul sa-si riste postul ca sa aiba un copil. Si totusi, a avea si copii si cariera este, intr-adevar, posibil. Iata cateva exemple.

O familie mare, fericita

Ioana Mindruta (35 de ani) In aceasta perioada, o preocupa in mod prioritar examenul de medic primar si evolutia celei de-a treia sarcini. Andreea are aproape 13 ani, iar Mihai va implini doi ani cand i se va naste fratiorul.

“Desi imi plac copiii, nu m-am gandit niciodata ca voi avea trei. Mi se parea maximum de ratare sa ai unul in burta, altul in brate si altul de fustele mamei! Dar am ajuns exact ce detestam! Cand am aflat ca sunt din nou insarcinata, m-am simtit coplesita.
E greu sa te imparti, sa fii impacata cu tine insati, cu viata profesionala, in relatia cu partenerul si in acelasi timp sa fii sigura ca poti fi alaturi de copii, sa nu ratezi nici un moment important al vietii lor. Andreea, fiica mea, m-a rugat sa nu renunt la copil – ea il iubeste foarte tare pe actualul fratior si se joaca cu el. Ea spera ca viitorul copil va fi fetita si ii va face codite!
La fel de importanta a fost si ecografia, unde cei mici apar ca o gramajoara de celule cu o inimioara ca un punct, care bate. Sunt atat de impresionanti, incat nu mai poti decide altceva decat pastrarea sarcinii!

Oricum, din punct de vedere profesional, sarcina a sosit intr-un moment foarte nepotrivit: ma pregateam sa-mi dau teza de doctorat si examenul de medic primar. Doctoratul l-am putut amana, dar cu examenul de primariat situatia e grava: e programat exact in luna in care nasc. Daca nu se poate devansa data examenului, va trebui sa ma resemnez si sa-mi spun ca primariat exista in fiecare an, pe cand Matei vine o singura data pe lume.
In luarea deciziei de a tine sarcina, cred ca femeia din mine a hotarat, nu medicul. Ca medic, ai o viata privata destul de parazitata de problemele altora si nu merge sa ratezi nici colo, nici dincolo.”

Trebuie sa pastrezi echilibrul
“Cand ai mai multi copii, exista momente cand trebuie sa alegi intre copii. Practic, este imposibil sa le acorzi aceeasi atentie in fiecare moment al existentei lor. Pentru cel mare e foarte important sa fie ascultat cand povesteste boroboata unui coleg de clasa, pentru cel mic, sa te joci cu vaporasul in timp ce face baie, iar pentru bebelus masa primita la timp si purtatul in brate pana ii trec colicii pot fi cruciale. De felul in care iti echilibrezi atentia si grija, pentru a nu-i face sa sufere, depinde armonia familiala, dar si evolutia lor ulterioara.”

La primul copil, solicitarea e foarte mare

Alexandra Andon (36 de ani) Ziarist la Radio Romania Actualitati, specializat in probleme internationale, Alexandra Andon are doi copii: Andrei (opt ani) si Mara (patru ani).

“Cand a aparut Andrei pe lume, familia parea completa, iar eu – ca am tot ce-mi doresc. Apoi lucrurile au evoluat, pur si simplu. Aproape ca nu-mi inchipuiam ca voi avea un al doilea copil, iar dupa nasterea Marei, viata, chiar daca mai complicata, era mai usoara si mai senina.
La copilul numarul 1, solicitarea e foarte mare, nu stii nici un fel de raspuns, iti faci toate grijile din lume la fiecare pas, nu stii daca ii poti asigura o continuitate in program… La al doilea, stii mai multe raspunsuri si te consuma mai putin grijile; dintr-o data, viata, energia si dependenta nu mai sunt canalizate spre un singur idol.

Munca de ziarist nu e normata, ceea ce presupune ca, oricand, esti la dispozitia redactiei. Cu aceste probleme se confrunta toate colegele mele care au avut curajul sa aiba un copil, dar se gandesc sa se opreasca la unul singur. Fara resurse conexe (parinti, ajutor in casa), nu poti sa faci fata si solicitarilor de profesionist si celor de mama.

Trebuie sa recunosc ca un mare merit ii apartine sotului meu care, in toate imprejurarile, si-a asumat o parte din responsabilitati. Stie sa fie, in acelasi timp, puternic si plin de dragoste pentru copii, pentru familie.
Oricum, mi-am rationalizat efortul si nu lipsesc nemasurat de acasa. Am incercat sa-mi adaptez programul la ceea ce putem suporta ca familie, iar in ceea ce priveste meseria noastra, nu am facut niciodata caz de faptul ca eu si tatal suntem ziaristi, astfel incat cei mici o iau ca pe o meserie normala (mai ales Andrei, care viseaza sa devina tenisman sau pilot de formula 1).

Cand am fost insarcinata, nu m-am oprit sau abtinut de la a face deplasari sau emisiuni solicitante. Primul act de curaj al Marei a fost ca am plecat cu ea, intr-o faza incipienta, corespondent la NATO, intr-o perioada destul de incordata, cand incepuse interventia din Kosovo. Iar emisiuni am facut pana in saptamana in care am nascut: ultima emisiune pe care am facut-o inainte de nasterea lui Andrei a fost pe 20 noiembrie, seara, si el s-a nascut pe 23, iar cu Mara ultima emisiune a fost pe 8 noiembrie, iar ea s-a nascut pe 12. Am avut noroc de sarcini fara probleme, care au semanat foarte mult intre ele, la fel si evolutia lor: perioadele de colici, cand le-au dat dintii etc. In schimb, ca fire nu seamana deloc!
Prima propozitie spusa de Mara a fost: “C-asa vreau eu!”, ceea ce pe Andrei il mai deranjeaza din cand in cand. Adevarul e ca amandoi au fost destul de rezonabili. Am un singur regret, acela ca, tinand cont de varsta mea, niciodata nu o sa se mai repete miracolul inca unui copil.”

Viata e mai bogata cu doi copii
“Cand ai doi copii, viata este mai diversa. Il insotesti pe fiecare, ii vezi cum se dezvolta in perioade asemanatoare si iti dai seama cum fiecare dintre experientele alaturi de ei inseamna absolutul. Andrei a fost un copil care, la doi ani, a invatat, din proprie initiativa, sa citeasca (intreband tenace: ‘Asta ce litera e’, ‘Asta ce e?’), apoi a continuat sa afle tot felul de lucruri despre masini, geografie sau istorie. Mara a venit si s-a impus in felul ei, cu o formidabila intuitie (feminina?) a situatiilor, cu raspunsuri si solutii neasteptate.”

Disciplina, organizare, multa munca si rabdare

Ana Maria Briot (36 de ani) Medic pediatru, Ana Maria are trei baieti: Thomas (doi ani si noua luni) si gemenii Victor si Paul (noua luni). Dar faptul ca a devenit mama nu a facut-o sa-si intrerupa activitatea mai mult de cateva luni.

“Nu mi-am inchipuit ca o sa am trei copii, ma gandeam ca voi avea cel mult doi! In familia sotului meu sunt trei frati si, in Franta (sotul meu e francez), familiile care se respecta au, de regula, trei copii. El ar fi vrut trei copii, daca se putea… De la unul, am sarit direct la trei! Am stiut ca sunt doi inca de la prima ecografie si a fost un soc pentru amandoi, si pentru Vincent si pentru mine. Dupa ce ne-am obisnuit, ne-am organizat, am luat o masina mai mare, am cautat o bona si am comandat un carucior dublu. Bunicii au fost entuziasmati cand au aflat ca asteptam gemeni. Dar mama mea, desi era si ea fericita, isi facea si griji, stiind ca ne va fi greu.

La nasterea primului copil, am stat acasa doua luni: una inainte de nastere, una dupa. Dar s-a nimerit bine – fiind inceputul verii, era o perioada cu mai putine boli. Cu cei mici, am intrerupt activitatea cu doua luni inainte – fiindca eram deja foarte mare si-mi era greu – si mi-am reluat serviciul cand ei au implinit trei luni si au inceput sa doarma noaptea. Aceasta dubla intrerupere n-a fost tocmai buna, fiindca am pierdut cativa pacienti. Dar am inceput sa-i recuperez si am castigat pacienti noi. In plus, ceva interesant: faptul ca am trei copii mi-a ‘crescut cota’ ca pediatru si a facilitat comunicarea cu mamicile.

In primele doua luni, noptile au fost foarte dificile: ca sa pot face fata, ii alaptam pe amandoi o data. Apoi, cand au inceput sa doarma noaptea mai mult, l-am lasat pe fiecare in ritmul lui, astfel ca, incepand de la trei luni, ei dorm noaptea 12 ore: se culca la 7,30 seara si se trezesc dimineata la 7,30.

La inceput, Thomas a fost putin gelos: voia din nou biberonul, se urca pe scaunele lor sau, cand ii luam pe ei in brate, voia si el. Acum s-a mai obisnuit; se duce la ei in camera sa le spuna ‘noapte buna’ ori sa se uite la ei, sa-i studieze. Se supara insa cand ei, care au inceput sa umble, ii iau jucariile si ii ‘incalca teritoriul’. Thomas e bilingv: mie imi raspunde in romana, iar tatalui lui – in franceza, iar cand se joaca singur, vorbeste in franceza cu masinutele.
La fel am procedat si cu cei mici: eu le-am vorbit in romana, iar Vincent – in franceza.
E greu cu trei copii, chiar daca ai un sot care sa te ajute, asa ca Vincent. Solutia este disciplina cu copiii si cu tine insati, organizarea, multa munca si energie.
Si rabdare.“

Gemenii sunt foarte diferiti

“Inca de la nastere, Victor si Paul au fost foarte diferiti. Paul era foarte multumit sa adoarma leganat in cosulet si prefera biberonul, iar Victor adormea numai in brate si prefera sanul. Chiar si noaptea, cand plang, ii pot recunoaste dupa voce. Acum, Paul este mai independent si jucaus, in timp ce Victor e mai sensibil si afectuos. Nici fizic nu se aseamana prea mult – unul are fata rotunda, iar celalalt – ovala, iar fiecare seamana mai mult cu fratele mai mare decat intre ei.”

Am vrut sa am mai multi copii

Ana-Maria Placintescu (35 de ani) Desi avocat, lucrand la celebra firma Musat & Asociatii, Ana-Maria are doi baieti si nu exclude posibilitatea de a avea, candva, si o fetita.

“Intotdeauna mi-am dorit sa am copii, poate si pentru ca ma trag dintr-o familie numeroasa (am trei frati). Primul copil l-am avut la un an si ceva dupa casatorie. Pe atunci lucram ca bibliotecara la o scoala; am stat cu Bogdan sase luni acasa, apoi am renuntat la postul de bibliotecara si m-am angajat corector la Evenimentul Zilei. De acolo am venit la Societatea de avocati Musat & Asociatii, ca asistenta a d-lui Musat. Eram studenta la Drept, iar Bogdan era deja la gradinita, de unde il lua soacra mea.

Chiar daca am facut facultatea la fara frecventa, nu pot sa spun ca a fost usor cu serviciu, cu invatat si cu copil. E un pic mai greu, dar poti sa le faci pe toate. Chiar daca programul e mai dificil (vii la 9 si stai cat e nevoie, uneori pana la 10-11 noaptea), faptul ca am lucrat aici m-a ajutat mult la facultate, pentru ca eram familiarizata cu termenii de specialitate.

Ne-am dorit mult un al doilea copil, dar am tot amanat momentul: ‘Stai sa ne facem casa’, ‘Stai sa ne facem o situatie’ etc., pana cand am zis ca nu mai pot sta, diferenta e deja destul de mare, iar eu am trecut de 30 de ani. Medicii au spus ca pana la 35 de ani nu e nici o problema sa ai al doilea copil – chiar si dupa 35 merge, cu conditia ca sarcina sa fie urmarita indeaproape.

Acum ne mai gandim daca sa-l facem si pe al treilea, pentru ca ne dorim si o fetita!
Am fost prima femeie din firma care a ramas insarcinata si reactia colegilor a fost pe masura: m-au felicitat si s-au bucurat pentru mine. Ulterior, alte patru colege avocate au ramas insarcinate! Desi copiii nu raman nesupravegheati, am mustrari de constiinta ca ii lipsesc de prezenta mea. Banuiesc ca acest aspect depinde de persoana in cauza; poate ca imi fac eu prea multe griji. Exista perioade in care sunt foarte aglomerata, cand nu reusesc sa ajung la timp seara, ca sa-l culc pe cel mic, desi am ‘impins’ programul cat mai tarziu, ca sa-i mai prind treji.
Singurele momente cand sunt cu ei sunt diminetile, cand mancam impreuna, apoi il duc pe cel mic la mama, unde vine bona mai tarziu si-l ia in primire. Bineinteles, week-end-urile le petrecem cu copiii, la fel si vacantele.

Sotul meu, fiind designer, are si el, ca si mine, perioade mai aglomerate si altele mai lejere si incercam sa ne ajustam programele astfel incat macar unul dintre noi sa stea mai mult cu ei. Cel mare e un copil extraordinar de bun si de intelegator si nu mi-a reprosat niciodata nimic, dar cel mic are alta fire si s-ar putea sa faca el asta cand va deveni constient. Mi-a spus deja: ‘Pleaca, du-te la serviciu!’.”

Copiii sunt o incantare
“Ca avocat, ai perioade mai aglomerate si altele mai relaxate, asa incat poti sa faci fata si profesiei, si copiilor. Exista vacanta de vara, cea de Craciun, cea de Pasti. Incerc sa-mi ajustez programul impreuna cu sotul meu, astfel incat unul dintre noi sa stea mai mult cu copiii.
In orice caz, n-as putea sta numai acasa! Cu cel mare am stat sase luni, iar cu cel mic, patru. Oricum, copiii sunt o incantare si te ajuta sa rezisti.”

A face un copil e un lucru minunat

Violeta Cinca (35 de ani) Desi este unul dintre cei mai apreciati hair-stylisti de la noi, Violeta Cinca nu a pregetat sa mai aiba un copil, acum, la 12 ani dupa prima ei nascuta, Raisa Alexandra.

“Ne-am dorit mult un al doilea copil, nu numai noi doi, sotul meu, Gelu, si cu mine, ci mai ales Raisa, fiica noastra. De cand era mica isi dorea un frate sau o sora si auzise la gradinita ca, daca pui zahar pe pervazul ferestrei, vine barza. A retinut ideea si a varsat o punga intreaga, ca sa fie sigura. Au venit toate furnicile, numai barza n-a venit!

Aveam alte prioritati pe atunci: casa, masina, schimbare de sediu etc. Apoi, dupa ce le-am rezolvat, am tinut un consiliu de familie si am hotarat cu totii, democratic, ca e cazul sa mai avem un copil. Din fericire, n-am asteptat prea mult si dorinta ni s-a indeplinit.

Nu ne sperie diferenta de 12 ani, nici pe noi, nici pe fiica noastra. Din contra, Raisa mi-a spus ca asa poate sa-si inteleaga mai bine copilaria. Pana la venirea pe lume a baietelului, ea se poarta foarte grijuliu cu mine si mi se adreseaza la persoana a doua plural: ‘Veniti’, ‘Duceti-va sa dormiti’ etc. sau ma cenzureaza in privinta imbracamintei: ‘Nu se poate sa-ti pui o asemenea sapca. Trebuie sa fii mai sobra acum!’.

Nu ne-am hotarat inca asupra unui prenume, pentru ca suntem in cautarea unuia la fel de puternic ca al surorii lui (Raisa inseamna ‘stapana’, ‘regina’), dar inca nu l-am gasit.
Deocamdata, clientele mele nu au resimtit faptul ca sunt insarcinata. Totusi a trebuit sa-mi restrang activitatea la ceea ce fac la salon si sa renunt, pentru o vreme, la colaborarile cu revistele si cu Londa. Cel mic se va naste pe la sfarsitul lui mai, iar eu nu intentionez sa stau acasa mai mult de o luna. Am noroc ca soacra mea locuieste vizavi de noi si ma va ajuta cu bebelusul. Oricum, avem o gramada de planuri pentru perioada de dupa nasterea copilului: la sfarsitul lui iunie vom fi nasi, apoi voi relua proiectele cu Londa si, intr-un viitor mai indepartat, imi doresc sa mai deschid un coafor.

Toti din jurul meu sunt fericiti, dar greul e pe mine! Eu lupt cu toate, mi-e greu sa stau atatea ore in picioare, dar sunt convinsa ca totul se va desfasura cu bine. Am indoieli doar daca o sa revin la vechea silueta si sufar fiindca nu-mi prea gasesc haine dragute. Am recurs la tot felul de artificii: am cumparat haine cu masuri mai mari, am dat comanda prietenelor mele care lucreaza in industria modei, dar tot am o garderoba foarte restransa: un pantalon, un sarafan si cateva bluzite. Iar mie imi place sa ma schimb zilnic…
In orice caz, nu am privit sarcina ca pe o povara. Sa faci un copil nu e o corvoada, ci este cel mai frumos lucru care i se poate intampla unei femei, indiferent de varsta.”

E nevoie de curaj
“Ca sa faci un copil, ai nevoie de curaj, de mult curaj, indiferent de varsta! Chiar daca e greu, trebuie sa-ti spui ca va fi bine.
Desi nu mai am 20 de ani, nu mi-e frica si vreau sa nasc normal. Am mare incredere in doctorita mea si in mine si sunt convinsa ca nu vor aparea complicatii de nici un fel. Abia astept sa-l vad! Si Gelu, sotul meu, imi spune ca are mai putina rabdare decat la prima sarcina si ca e nerabdator sa-l vada pe cel mic. Deja numaram saptamanile si zilele care au mai ramas!”

A consemnat Irina Dimiu; machiaj: Mirela Vescan; foto: Octav Nitu