Anunțul neașteptat făcut de Marina Dina după despărțirea cu scandal de tatăl gemenilor ei

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Marina Dina a decis să facă pace cu tatăl gemenilor ei, la doar o lună de când între cei doi s-a iscat un scandal uriaș, privind școala la care vor învăța copiii lor. Deși voia să meargă în instanța pentru stabilirea domiciliului micuților, în cele din urmă fosta asistentă TV a renunțat la idee.

Marina Dina s-a despărțit de Radu Morar, după mai bine de zece de ani de relație. Chiar la începutul anului școlar, între cei doi a izbucnit un scandal imens, iar blondina l-a acuzat pe tatăl copiilor săi că i-a înscris fără acordul său, la o școală privată.

Divort cu scandal in showbizSeparatorVEZI FOTOPOZA (1 / 7)

În mediul online, Marina Dina și-a arătat indignarea și a declarând: „A încercat să mă excludă din tot ce ținea de educația copilului, spunând că atâta timp cât nu contribui financiar nu am nici drepturi.

Între timp, cei doi au căzut la pace, blondina a semnat actele pentru ca gemenii săi să frecventeze cursurile acelei instituții.

Fosta asistentă a apelat la doi avocați, dorindu-și ca micuții să aibă domiciliul stabil la ea, având în vedere că în prezent stau o săptămână la ea, o săptămână la tată lor, însă a mărturisit acum că a renunțat la idee.

„Am contactat doi avocați, dar am decis să renunț la un proces pentru domiciliul copiilor. Nu-l voi deschide, nu vreau să-i traumatizez ca să fie audiați. El nu plătește pensie alimentară, nu am vrut asta, mai ales că copiii stau o săptămână la mine, una la el', a declarat aceasta în exclusivitate pentru cancan.ro.

Marina Dina și Radu Morar au reușit să facă pace și să aibă o relație civilizată de dragul copiilor, iar aceasta spune că este exclusvsă mai formeze un cuplu în acest moment și poate s-ar gândi la acest lucru după mulți ani de terapie. Mai mult, ea a mărturisit că îi este recunoscătoare fostului partener pentru că a avut grijă de ei, și că nu a fost nevoită să muncească, putând să se ocupe 100% de creșterea copiilor.

„Exclus să ne mai împăcăm vreodată. Poate după câțiva ani de terapie. Am decis să ne despărțim din cauza certurilor, a modului nesănătos în care creșteau copiii. Am vrut să-i ofer fiicei mele un alt fel de relație. Și nu ceea ce am văzut eu la părinții mei(…) „Oricum eu îi sunt recunoscătoare fostului iubit că a avut grijă de noi, că eu nu a mai trebuit să muncesc și am avut ocazia să mă ocup de copii'.', a declarat Marina.

Mai mult, în urmă cu ceva timp, Marina dezvăluia că a trecut un an de când s-au despărțit, dar fostul ei partener continua să o jignească prin mesaje.

„ El este genul ăsta de om, imaginează-ți că am plecat de aproape un an. Am sute de mesaje în care mă jignește, primesc aproape zilnic mesaje de la el, multe, în care sunt jignită și în care îmi spune că atâta timp cât nu contribui financiar nu merit să fiu în viața copiilor, și că ce fel de mamă sunt eu și tot felul de lucruri de genul ăsta’, a declarat Marina Dina pentru Playtech.

Fosta asistentă a lui Mihai Morar a mai dezvăluit că în prezent se află într-o altă relație, dar nu are gânduri de căsătorie. După ce a renunțat la televiziune, Marina s-a dedicat total familiei, iar apoi și-a încercat norocul ca și profesoară de yoga. Însă, pentru că nu câștiga suficienți bani, în prezent, ea este angajată la o clinică privată.

„Nu iau în calcul să mă căsătoresc. Am terminat scoala de yoga, am și predat, dar nu câștigi suficient încât să poți crește doi copii. Eu acum lucrez pe partea de marketing la o clinică privată', a mai spus aceasta pentru sursa menționată.

Daniel Radu Morar (Radu Bautura') și Marina Dina și-au început povestea de dragoste în 2013 și, ulterior, au ajuns în fața altarului. În ianuarie 2017, fosta asistentă de la emisiunea Răi da buni' a născut gemeni: un băiat- Zian și o fată- Aria. După ce s-a retras din televiziune, Marina a preferat să se concentreze exclusiv asupra familiei și să nu mai apară în lumina reflectoarelor.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Mai multe din Vedete