Anunțul făcut de Ștefan Bănică Jr după ce a primit nenumărate mesaje din partea fanilor: „Mi-e dor să ne revedem sau să ne întâlnim cu cei care vin pentru prima oară”

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Ștefan Bănică Jr se pregătește să aducă din nou spiritul sărbătorilor pe scena Sălii Palatului, unde va susține și în acest an concertul său tradițional de Crăciun. Evenimentul, ajuns la a 22-a ediție consecutivă, va avea loc pe 6 și 7 decembrie, oferind publicului două seri speciale, pline de emoție, muzică și invitați surpriză.

La cererea fanilor din România și din străinătate, biletele au fost puse în vânzare începând chiar din luna august, anunțul fiind făcut de artist printr-un mesaj publicat pe rețelele de socializare.

„Pentru că am primit multe mesaje de la voi, atât din țară, cât și din străinătate și pentru că mulți dintre voi vreți să vă programați deplasarea în București, în luna decembrie, în funcție de perioada concertelor mele de Crăciun, lucru care mă onorează, vă anunț de pe acum că ne vedem și în acest an – pe 6 & 7 decembrie (sâmbătă și duminică) – în Concert Extraordinar de Crăciun, la Sala Palatului', a transmis el.

Spectacol de Crăciun în două acte, cu surprize și invitați speciali

În continuarea mesajului său, Ștefan Bănică și-a exprimat entuziasmul pentru reîntâlnirea cu publicul, fie că este vorba despre fanii vechi, fie despre cei care vin pentru prima dată la acest eveniment emblematic:

„Mi-e dor să ne revedem sau să ne întâlnim cu cei care vin pentru prima oară la concertul de Crăciun, să cântăm, să dansăm că de obicei și să trăim împreună acele momente magice care se nasc atunci în sala de spectacol și care rămân în memoria noastră afectivă. Deși suntem în al 22-lea an de Concerte de Crăciun, sper să vă surprindem și de această dată cu ceva nou.

Tot ce pot să vă dezvălui este că, pe lângă invitații speciali, anul acesta va fi alături de noi și Orchestra Simfonică „George Enescu” din Botoșani, iar unele cântece vor îmbrăca astfel o haină nouă, vor căpăta o altă sonoritate, cu emoția și bucuria Crăciunului. Eu și colegii mei din Rock’n’Roll Band și The 50’S vă așteptăm cu toată dragostea, că în fiecare an. Tradiția merge mai departe'.

Stefan Banica Jr concert craciunSeparatorVEZI FOTOPOZA (1 / 5)

Prețul biletelor și interesul publicului

Biletele pentru concertul extraordinar de Crăciun au fost puse în vânzare din luna august, iar interesul publicului a fost din nou foarte mare. Conform platformei de ticketing, mai bine de jumătate dintre locuri au fost deja rezervate.

Prețurile variază în funcție de categorie:

  • Categoria VIP – 370 lei
  • Categoria I – 320 lei
  • Categoria II – 270 lei
  • Categoria III – 220 lei
  • Categoria IV – 170 lei

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Mai multe din Vedete