Anunțul făcut de Cosmin Cernat înainte de finala „Insula de 1 milion”, emisiunea de la Kanal D. Sâmbătă aflăm marele câștigător

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Cosmin Cernat a anunțat că finaliștii de la „Insula de 1 milion' trec prin cele mai mari emoții înainte de finala emisiunii, care are loc sâmbătă, la Kanal D. Prezentatorul îl laudă pe toți cei care au rezistat în competiție.

Într-un interviu pentru Libertatea, Cosmin Cernat a făcut declarații înainte de finala „Insula de 1 milion'. „Presiunea nu este pe mine, ci pe concurenți, pe cei care au ajuns în marea finală. Sigur că emoții există și pentru mine, cum e și normal, însă, repet, presiunea nu e la mine, ci la concurenți. Miza e uriașă, 1 milion de lei, și rămâne de văzut cum vor face față mai departe. Oricum, din punctul meu de vedere, oricare dintre ei merită să câștige, au trecut prin atâtea încercări, atâtea probe complexe, și au dovedit că sunt foarte buni', a zis el.

Și a continuat: „Insula de 1 milion este o producție de anvergură, desfășurarea de forțe este una uriașă. Dar, dincolo de orele filmate, de zilele și nopțile petrecute acolo, important este că oamenii care dau drumul la TV să se bucure de o emisiune bună, de ceva care să-I impresioneze într-un fel sau altul. Nu a fost deloc ușor pentru concurenți mai ales, pentru că s-au confruntat cu un mediu ostil, cu lipsurile, cu un context social în care au fost nevoiți să se adapteze rapid, cu duritatea unei competiții mereu surprinzătoare prin complexitatea probelor'

cosmin-cernat_kanal-d_insula-de-1-milion-1SeparatorVEZI FOTOPOZA (1 / 6)

Cine sunt finaliștii de la „Insula de 1 milion'

Cei șase finaliști sunt Szilard, Argentina, Liviu, Jaguaru, Alex și Variu, care au reușit să înfrunte condițiile dificile și să își construiască cele mai bune strategii pentru a ajunge până aici. Argentina este singura femeie finalistă, reușind să ajungă în Marea Finală cu o singură brățară, o performanță remarcabilă. Szilard a fost primul finalist desemnat, Cosmin Cernat anunțând că acesta nu va mai trebui să participe la ultimele probe datorită numărului mare de brățări pe care le-a acumulat: „Oficial în acest moment, conform tuturor calculelor posibile și imposibile, avem un concurent care va merge în Marea Finală, fără a mai participa la ultima proba de aici de pe insulă, iar acesta este Szilard”.

În ultimul weekend de calificări, Szilard și-a demonstrat din nou priceperea, acumulând brățări în valoare de 500.000 de lei și câștigând prima probă de sâmbătă. Duminică, concurenții au avut parte de un anunț surpriză făcut de Cosmin Cernat: „În ultimul act, în Marea Finală o să fiți șase. Cinci o să intrați iarăși la joc”. Prima probă a fost câștigată de Alex, iar în runda decisivă, Variu a reușit să se salveze, în timp ce Sorin a pierdut în fața lui Jaguaru și a părăsit competiția.

„Mă simt minunat, este o senzație unică, nu am mai avut niciodată așa ceva pe mână. Cele două brățări nu numai că valorează foarte mult, dar arată și fantastic. Mă bucur că am ajuns până aici, mă bucur că am ajuns alături de acești oameni minunați, mă bucur că particip la acest experiement incredibil, este ceva extrem de complex, extrem de plin de emoții și de surprize”, a spus Szilard. Sâmbătă, Szilard a profitat de faptul că a ieșit la ruletă pentru a intra în joc, alături de Flori, Liviu și Tudor, pentru a-și mări șansele de a acumula cele mai multe brățări, strategia sa dovedindu-se a fi una câștigătoare, el reușind să câștige prima rundă.

În runda decisivă au intrat Flori, Liviu și Tudor, câștigător în timp record, în doar 48 de secunde, fiind Liviu. „Sunt mândru de mine cu toată modestia, recunosc că sunt mândru de mine”, a spus Liviu la finalul probei. Împăcât și liniștit cu rezultatul rundei decisive a fost și Tudor. „După foarte mult timp sunt liniștit, pentru că știu că ajung acasă, știu că mă văd cu cei dragi…S-a terminat și timpul meu aici, dar plec mai bogat ca niciodată”, a subliniat Tudor.

Cu lacrimi în ochi, Flori, una dintre concurentele eliminate, a transmis un mesaj emoționant copiilor săi:' Copiii mei, am luptat cât am putut, am dat tot ce am putut aici pe insula asta…Drumul meu până aici a fost și atât a fost să fie”. Înainte de a învârti ruleta pentru ultima dată, Cosmin Cernat a subliniat importanța experimentului social: „Experimentul social va continua până în ultima clipă a acestui show de televiziune.”

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Mai multe din Vedete