Horoscopul chinezesc 2019. Anul Porcului de Pământ pentru Zodia Maimuței

Anul Porcului de Pământ pentru Zodia Maimuței

Anul Porcului de Pământ pentru Zodia Maimuței începe pe 5 februarie 2019 și se încheie pe 24 ianuarie 2020. Anul Câinelui a trecut cu toate neplăcerile lui. Urmează un an cu mai multă distracție și mai multă gratitudine pentru eforturile depuse. Citește prviziunile în detaliu!

Cele mai bune luni ale anului vor fi pentru tine februarie, martie, iunie și decembrie. Fii foarte prudentă în Aprilie, iulie și octombrie.

Anul Porcului de Pământ pentru Zodia Maimuței: DRAGOSTE

Mare atenție! Nativii din Zodia Maimuței care sunt căsătoriți, dacă vor să rămână așa și să aibă liniște în casă, ar trebui să se abțină de la flirturi și aventuri. Vor exista anumite tentații printre colegii de muncă sau colaraboratori. Maimuța are o predispoziție foarte jucăușă anul acesta și s-ar putea așa, din joacă, să depășească o anumită limită. Măcar s-o facă în cel mai mare secret și cu cea mai mare discreție.

Cei care sunt singuri, vor avea de unde alege și tocmai de aceea nici nu se vor grăbi să aleagă. Singura șansă de a se opri asupra unui partener ar fi să reîntâlnească o dragoste din trecut după care au tot suspinat de-a lungul vremii.

Roșul și accesoriile în formă de diamant vor purta noroc în dragoste doamnelor. Domnii vor fi ajutați de vestimentația neagră și accesoriile rectangulare.

Anul Porcului de Pământ pentru Zodia Maimuței: BANI

Spiritul ludic te va caracteriza și în privința banilor. Dar într-un mod înțelept. Adică vei face mereu tot felul de mișcări și de speculații din care îți vor ieși bani. Dacă o să pierzi ceva, nu va fi mult și sigur nu va fi din vina ta.

Pentru noroc la bani, ține o plantă verde în birou, sau acolo unde lucrezi.

Anul Porcului de Pământ pentru Zodia Maimuței: CARIERĂ

Vei fi ocupată până peste cap cu munca efectivă dar și cu diversele manevre legate de profesie și carieră. Acestea vor include ieșiri în societate, participări la evenimente, cursuri de perfecționare etc. Uneori, va trebui să-ți arăți prietenia pentru colegi și pentru șefi, ca să te alegi cu un loc privilegiat. Nu va fi greu, dimpotrivă: te vei distra de minune!

Anul Porcului de Pământ pentru Zodia Maimuței: SĂNĂTATE

Sănătatea este zona care va solicita mai multă grijă și atenție din partea ta. Trebuie să fii atentă la ceea ce apare, ca să nu se agraveze. Analiele și controalele periodice, regimul alimentar, tratamentele – dacă este cazul – nu trebuie uitate, nu trebuie neglijate. Anul acesta nu ești chiar de oțel.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Urmărește-ne pe Google News
Recomandari
Publicitate
ELLE
Libertatea
Unica.ro
VIVA!
substantial.ro
Retete
Baby
CSID
Kudika
Descopera.ro
Doctorul Zilei
Diva Hair
Sfatul medicului
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Trending news
Mai multe din Horoscop