Anul Porcului de Pământ pentru Zodia Dragonului începe pe 5 februarie 2019 și se încheie pe 24 ianuarie 2020. Închide bine ușa, asigură-te că nu e nimeni prin preajmă și strigă tare: Uraaaa!!!! În sfârșit, poți să ridici capul și să le spui unora ce gândești cu adevărat. A ieșit soarele pe strada ta! Citește prviziunile în detaliu!
Cele mai bune luni ale anului vor fi pentru tine februarie, mai, iunie, noiembrie, decembrie și ianuarie. Fii foarte prudentă în iulie și octombrie.
Dacă ești încă liberă și neliniștită, anul acesta vei avea de unde alege. Dacă vrei să te distrezi, vei găsi partener de distracție. Dacă vrei să experimentezi, vei avea cu cine. Iar dacă te hotărăști să te așezi și să rămâi într-o relație durabilă, vei avea și această ofertă. Numai să decizi ce vrei cu adevărat.
Dacă ești deja într-o relație sau căsnicie, te vei bucura de o legătură solidă. Nu trebuie decât să alungi tentația de a intra din când în când în războiul rece cu partenerul tău. Comunicarea și unele concesii sunt necesare dacă vrei să te simți bine în cuplu. Iar dacă un copil intră în planurile voastre de viitor, anul Porcului este chiar acel moment potrivit.
Pentru și mai mult noroc în dragoste, accesoriile de culoare verde sau de formă rectangulară alungită sunt potrivite pentru doamne. Pentru domni, negrul este recomandat, precum și accesoriile ondulate.
Cele două merg mână în mână anul acesta și norocul merge cu ele. Dacă ți-ai propus să-ți schimbi jobul, probabil că te va cuceri oferta cu salariul cel mai mare. Și lucrurile vor ieși din punctul de vedere al banilor cam cum îți dorești în ultima vreme. Pasiunea și satisfacțiile morale nu mai sunt atât de interesante pentru tine. „Traistă goală – faimă deșartă', se spune în popor. Este deviza de la care pleci, pentru că te-ai săturat să tot renunți și să amâni lucruri din lipsa banilor.
Va fi foarte rentabil pentru Dragonii care sunt plătiți pe bază de comisioane, bonusuri și sporuri. Vei avea capacitate de muncă, claritate și eficiență, iar asta se va traduce în bani. De asemenea, dacă ai o activitate proprie sau ești liber-profesionistă, ofertele de muncă nu-ți vor lipsi tot anul.
Paradoxul este că din momentul în care vei simți creșterea substanțială a veniturilor, vei deveni mai calculată cu cheltuielile tale. Pentru că vei avea certitudinea că, în sfârșit, poți face câte ceva: o vacanță frumoasă, o achiziție importantă sau chiar un ajutor substanțial pentru cineva din familie. Acestea îți vor fi satisfacțiile cele mai importante în anul Porcului.
Pentru mai mult noroc la bani, ține o cană cu apă în birou.
Muncă multă înseamnă și oboseală multă. Fă și tu ca cei din jur: ia-ți pauză de masă și oprește-te la un moment dat din treabă. Simți că poți și calculezi în bani fiecare jumătate de oră muncită în plus. Dar asta te va costa!
În general, Dragonii trebuie să-și controleze colesterelul și sistemul de circulație sanguină. Mai ales dacă fumează sau le place să guste seară de seară câte o băutură-două-trei.