Anne Frank: un destin tragic, o carte exceptionala

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Anne Frank
Anne Frank s-a nascut in 12 iunie 1929 la Frankfurt pe Main (Germania), ca fiica a lui Edith (n. Holländer) si Otto Frank. Familia Frank, de origine evreiasca, mai avea o fata, Margot, nascuta in 1926. Dupa venirea la putere a lui Hitler (ianuarie 1933) si instaurarea persecutiilor antisemite, Otto Frank decide sa emigreze impreuna cu familia in Tarile de Jos, la Amsterdam, unde avea relatii de afaceri; fondeaza aici o societate specializata in comertul cu pectina (produs folosit la prepararea dulceturilor) si, ulterior, in vanzarea de condimente.

Cele doua surori invata repede la scoala neerlandeza, limba in care Anne isi va scrie jurnalul. Dupa invadarea Tarilor de Jos de catre Germania nazista si capitularea lor (1940), soarta evreilor de aici devine similara cu a celor din Germania sau Polonia.

O vreme, Otto Frank reuseste sa-si mentina din umbra afacerea gratie ajutorului prietenilor si angajatilor sai neerlandezi; totusi isi da seama ca, pentru a scapa de deportare, intreaga familie trebuie sa se ascunda, astfel ca amenajeaza in secret in acest scop (aducand mobila, alimente etc.) o parte din cladirea in care functiona firma sa (pe Prinsengracht 263), asa-numita Anexa.

Cand primeste o citatie de la SS, Otto Frank hotaraste ca a venit momentul sa se ascunda: in 6 iulie 1942, familia Frank se instaleaza in Anexa secreta; nu dupa multa vreme, i se alatura inca patru persoane. Cei opt locatari ai Anexei vor reusi sa supravietuiasca datorita ajutorului „protectorilor lor neerlandezi, curajosii prieteni si colaboratori ai lui Otto Frank.

Anne scrie in cei doi ani de clandestinitate mici povestiri si, mai ales, consemneaza tot ce i se intampla intr-un jurnal – care incepe in 12 iunie 1942, ziua cand implinise 13 ani, si se sfarseste la 1 august 1944, deci dupa debarcarea Aliatilor in Normandia, intr-un moment cand victoria asupra Germaniei parea iminenta. La un moment dat, in primavara lui 1944, il asculta la radio pe ministrul educatiei din guvernul neerlandez aflat in exil la Londra, care spune ca dupa razboi vor trebui adunate si publicate toate marturiile scrise ale suferintelor locuitorilor tarii ocupate de germani, de pilda jurnalele intime; ca urmare, Anne isi reface, completandu-l, jurnalul deja scris (viitoarea „versiune b), dar continua sa-si tina jurnalul initial („versiunea a).

In 4 august 1944, clandestinii din Anexa impreuna cu doi dintre protectori sunt arestati de serviciul de informatii si spionaj al SS, probabil in urma unui denunt. Jurnalul Annei scapa de confiscare; va fi luat si pus la loc sigur de Miep Gies, secretara lui Otto Frank si unul dintre protectori, care, printr-un miracol, nu a fost arestata. Cand avea sa afle ca, fara dubiu, Anne a murit, ea ii va incredinta tatalui ei jurnalul.

Cei opt locatari ai Anexei sunt deportati in lagarul Westerbork de pe teritoriul Tarilor de Jos, dupa care sunt urcati in ultimul tren care a plecat de aici spre Auschwitz, unde ajung in 5 septembrie 1944. Cu exceptia lui Otto Frank, toti vor muri. Transferate in lagarul Bergen-Belsen, Anne si sora ei au murit, probabil de tifos, in februarie sau martie 1945. Tatal lor, ramas la Auschwitz, a fost eliberat de trupele sovietice la sfarsitul lui ianuarie 1945. Reintors la Amsterdam, a publicat prima varianta a Jurnalului Annei Frank in 1947.

Jurnalului Annei Frank, Editura Humanitas, Gheorghe Nicolaescu
Versiunea definitiva a „Jurnalului Annei Frank' apare pentru prima oara in romaneste, tradusa de Gheorghe Nicolaescu dupa originalul neerlandez.

Cititi mai jos un fragment din celebrul Jurnal, pus la dispozitia cititorilor revistei Avantaje, in exclusivitate, de Editua Humanitas.


LUNI, 26 IULIE 1943
Draga Kitty,
Ieri a fost o zi furtunoasa si suntem inca agitati. De fapt, ne-ai putea intreba daca se intampla sa treaca aici vreo zi fara agitatie.
De dimineata, la micul dejun, a fost mai intai o prealarma, dar nu ne-am sinchisit, fiindca asta inseamna ca avioanele zboara deasupra litoralului. Dupa micul dejun m-am intins o ora, caci ma durea foarte tare capul, iar apoi am coborat in birou. Se facuse aproape doua. La doua si jumatate, Margot si-a terminat munca de birou; nici n-a apucat sa-si stranga lucrurile, ca sirenele au si inceput sa urle, asa ca m-am dus cu ea din nou sus. Era si timpul, caci dupa cinci minute a inceput sa se traga puternic, asa ca ne-am oprit pe hol. Si, intr-adevar, iata ca toata casa se zguduia si cadeau bombe. Am lipit strans de mine „geanta de fuga, mai degraba ca sa am ceva de tinut in mana decat ca sa fug, caci oricum nu putem iesi de-aici. In cel mai rau caz, strada ne primejduieste viata tot atat cat un bombardament. Dupa o jumatate de ora, zgomotul avioanelor s-a mai atenuat, insa intensitatea activitatilor din casa a crescut. Peter a coborat de la postul lui de observatie din partea din fata a mansardei. Dussel era in biroul dinspre strada, doamna Van Daan se simtea in siguranta in biroul privat, domnul Van Daan urmarise totul din pod, iar noi, de pe palier, ne imprastiaseram la randul nostru pentru a vedea cum se inalta coloane de fum deasupra raului IJ. Curand a inceput sa se simta peste tot miros de incendiu, iar afara ai fi zis ca pluteste o ceata deasa.

Anne Frank
Desi un incendiu atat de mare nu ofera un spectacol placut ochiului, pentru noi, din fericire, greul trecuse si fiecare si-a reluat activitatea. Seara, la masa: alarma aeriana. Aveam mancare buna, insa a fost de-ajuns sa aud sirena ca mi-a trecut toata pofta. Dar nu s-a intamplat nimic si, dupa trei sferturi de ora, pericolul trecuse. Tocmai urma sa spalam vasele: alarma aeriana, impuscaturi, ingrozitor de multe avioane. „O, Doamne! De doua ori in aceeasi zi, asta-i prea de tot, ne gandeam toti, dar nu era nimic de facut. Iarasi a plouat cu bombe, de data asta in cealalta parte, in Schiphol, dupa cum relateaza englezii. Avioanele coborau in picaj, urcau iarasi, aerul suiera si totul era cum nu se poate mai inspaimantator. In fiecare clipa, imi ziceam in sinea mea: „Acum o sa cada, gata, e sfarsitul.

Te-asigur ca la noua, cand m-am dus sa ma culc, inca imi tremurau picioarele. Fix la douasprezece, m-am trezit: avioane! Dussel tocmai se dezbraca. Fara sa-mi pese de asta, la prima impuscatura am sarit din pat, perfect treaza. Pana la unu am stat dincolo, la unu si jumatate eram la mine in pat, la doua din nou la tata, si avioanele continuau sa zboare. Apoi nu s-a mai tras deloc si am putut sa ma intorc „acasa. Am adormit la doua si jumatate. Ora sapte. Cum stateam in pat, m-am trezit brusc in capul oaselor. Van Daan era cu tata. Hoti, a fost primul meu gand. „Tot, l-am auzit pe Van Daan spunand si m-am gandit ca se furase tot. Dar nu, de data asta era o veste minunata, asa cum nu mai primiseram de luni de zile, ba poate niciodata in toti anii razboiului. Mussolini demisionase, regele-imparat al Italiei preluase conducerea guvernului.

Am jubilat. Dupa toate grozaviile de ieri, in sfarsit ceva bun si… speranta! Speranta ca se apropie sfarsitul razboiului! Speranta de pace!

Kugler a trecut pe-aici si ne-a spus ca fabrica Fokker fusese grav afectata. Intre timp, azi-dimineata, am avut iarasi parte de alarma aeriana, cu avioane care ne-au survolat, si-apoi de inca o prealarma. Ma sufoc de atatea alarme, duc lipsa de somn si n-am nici un chef de treaba. Dar acum ne tine totusi trezi tensiunea provocata de intamplarile din Italia si speranta in sfarsitul anului…
A ta, Anne

JOI, 29 IULIE 1943
Draga Kitty,
Doamna Van Daan, Dussel si cu mine tocmai spalam vasele, iar eu eram neobisnuit de linistita, lucru rarisim, care n-avea cum sa nu-i surprinda. Pentru a preveni intrebarile, am cautat deci repede un subiect de discutie destul de neutru si m-am gandit ca o carte precum Henri van de Overkant ar indeplini aceasta conditie. Dar imi facusem gresit socoteala; cand nu ma dojeneste doamna Van Daan, o face domnul Dussel. Lucrurile s-au intamplat cam asa: domnul Dussel ne recomandase in mod special aceasta carte, considerand-o excelenta. Lui Margot si mie nu ni s-a parut insa nici pe departe excelenta. Personajul baiatului era bine schitat, insa restul… mai bine tac. Cam asa suna remarca facuta de mine in timp ce spalam vasele, iar asta a facut sa se reverse asupra-mi o imensa incarcatura de reprosuri.

„Cum poti tu sa intelegi psihicul unui barbat? Cel al unui copil nu-i asa de dificil (!). Esti mult prea mica pentru o asemenea carte, nici macar un adult de douazeci de ani n-ar intelege-o. (Atunci de ce ne-a recomandat atat de calduros aceasta carte tocmai lui Margot si mie?)

Dupa care Dussel si doamna Van Daan au continuat la unison: „Stii mult prea multe lucruri care nu sunt potrivite varstei tale, ai o educatie total gresita. Mai tarziu, cand o sa fii mai mare, n-o sa te mai poti bucura de nimic si o sa spui: am citit deja asta in carti acum douazeci de ani. Trebuie sa te grabesti daca vrei sa-ti gasesti un sot ori sa te indragostesti, altfel cu siguranta totul te va dezamagi. In teorie, stii tot, doar practica iti mai lipseste!

Poti sa-ti imaginezi situatia mea? M-am mirat eu insami ca am reusit sa raspund calm. „Poate dumneavoastra credeti ca sunt prost educata, dar nu toata lumea va impartaseste opinia.
Atunci cand ma atata impotriva parintilor mei, ei cred in mod cert ca-mi dau o buna educatie, caci procedeaza deseori asa. Si sa nu-i spui unei fete de varsta mea nimic despre anumite lucruri este excelent. Rezultatele unei astfel de educatii sunt cat se poate de evidente.

In acel moment as fi vrut sa-i pocnesc in fata pe cei doi care se distrau atata pe seama mea. Imi iesisem din fire si-mi venea sa numar intr-adevar zilele (daca as fi stiut unde sa ma opresc) ce ma desparteau de clipa in care aveam sa scap de oamenii astia.

E o figura aceasta doamna Van Daan! Ar trebui luata drept exemplu… dar un exemplu prost! Doamna Van Daan, se stie, e foarte indiscreta, egoista, vicleana, calculata si imposibil de multumit. La toate astea se adauga vanitatea si cochetaria. Este – lucru incontestabil – o persoana extrem de dezagreabila. As putea umple volume intregi scriind despre doamna Van Daan si, cine stie, poate ca intr-o buna zi am s-o si fac. Un pic de lustru exterior este la indemana oricui. Doamna Van Daan este amabila cu strainii, mai ales cu barbatii, si, daca n-o cunosti decat de foarte putin timp, asta te induce in eroare.

Mama o crede prea proasta ca sa merite sa spuna vreo vorba despre ea, Margot prea insignifianta, Pim prea urata (la propriu si la figurat), iar eu am ajuns la concluzia, dupa ce m-am gandit indelung, caci nu plec niciodata de la vreo idee preconceputa, ca merita toate cele trei calificative, ba chiar mult mai mult decat atat. Avand ea asa de multe insusiri proaste, de ce as pomeni-o doar pe una dintre ele?
A ta, Anne

P.S. Cititorul este rugat sa tina seama de faptul ca atunci cand a fost scrisa aceasta istorisire furia autoarei inca nu se domolise!

Foto: shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2

Recomandari
Mai multe din Vedete