Andrei de la „Insula iubirii”, aspru criticat de mama Cristinei: „Să plece capul în pământ de rușine”
Soacra lui Andrei de la Insula iubirii 2024 l-a pus la punct pe concurent, după ce fiica ei a fost dezamăgită de gesturile făcute de soțul ei. Diandra este ispita care i-a atras atenția lui Andrei.
Andrei Rotaru, concurent în cadrul emisiunii „Insula Iubirii' de la Antena 1, se confruntă cu critici dure din partea mamei partenerei sale de viață. Mama Cristinei Rotaru și-a exprimat public dezaprobarea față de comportamentul acestuia, susținând că Andrei nu o merită și nu o respectă pe fiica ei, cu toate că formează un cuplu de aproximativ 10 ani.
Declarațiile vehemente ale soacrei au venit după ce Andrei a fost filmat în Thailanda, în timp ce o ținea de mână pe Diandra Moga, una dintre ispitele show-ului. Gestul acestuia nu i-a picat deloc bine mamei Cristinei, care a postat un mesaj pe rețelele de socializare în care își susține necondiționat fiica.
Femeia a subliniat că tânăra de 37 de ani nu este respectată așa cum ar trebui de soțul ei, sugerând că Andrei nu este demn de încrederea și dragostea Cristinei. Se pare că Andrei a fost cel care a dorit să testeze relația lor participând la emisiunea „Insula Iubirii', însă apropierea sa de ispită a adus multe tensiuni în cuplu.
„Capul sus fetița mamei. Nu ai de ce pleca capul. Să plece capul în pământ de rușine cine te-a adus aici și în batjocură, adică nu te merită și respectă. Te iubesc, îngerul meu de copil.
Insula iubirii și-a dorit-o soțul tău, să-și arate de ce e capabil. Dezamăgire Andrei Rotaru totală', a transmis mama Cristinei Rotaru de la Insula Iubirii, scrie cancan.ro. Soacra lui Andrei Rotaru a mai punctat că nu este nimic regizat la TV.
„Doamnă, eu sper să fie regizat, sunt șocată, e ireal. E josnic ce face el, asta dacă nu e fake', a scris un internaut care a citit comentariul lăsat de mama Cristinei Rotaru pe rețelele de socializare.
„E foarte real. Vă mulțumesc cu respect oameni frumoși la suflet. Viața bate filmul. Sper când vedeți o soție distrusă de surpriza urâtă a soțului, să nu mai aveți dubi', a răspuns mama concurentei de la Insula Iubirii.
Situația tensionată dintre Andrei și Cristina pare să fie mai gravă decât se credea inițial. Cei doi au șters aproape toate fotografiile în care apăreau împreună de pe rețelele de socializare, un semn clar al neînțelegerilor care au existat între ei.
Criticile mamei Cristinei vin ca o confirmare a faptului că relația dintre Andrei și soția sa este într-un punct critic, iar participarea la „Insula Iubirii' nu a făcut decât să scoată la iveală problemele profunde din cuplul lor.