Andreea Marin, victimă a violenței domestice. Prin ce a trecut Zâna?

Fotografiile cu care Andreea Marin și-a uimit fanii

Andreea Marin a fost victimă a violenței domestice. Ea a mărturisit, de curând, cât de important este ca oamenii să nu se lase conduși de prejudecăți și să accepte umilințe și lovituri.

Fosta zână a surprizelor nu a avut dintotdeauna o viață liniștită și a trecut prin momente dificile din care părea că nu mai iese. Celebra prezentatoare le-a oferit femeilor care au parte de abuzuri din partea partenerilor câteva sfaturi, dar și unde să ceară ajutor în cazul în care sunt traumatizate.

„Nu sunt de acord că trebuie să stai cu un om bun, rău, care te umileşte, care te loveşte… Nu cred în aşa ceva. De asta violenta ajunge prea departe. Dacă ajung în punctul în care nu mă mai simt protejată, dacă relaţia nu mă mai face să mă simt bine, respectată, atunci relaţia nu îşi mai îndeplineşte rolul. Nu poţi să clădeşti ceva dacă lipseşte încrederea', a spus Andreea Marin, potrivit impact.ro.

Acum mulți ani, divorțul dintre Andreea Marin și Ștefan Bănică Jr. a fost unul controversat și a fost mult timp pe primele pagini ale ziarelor. Scenele mai puțin plăcute din casa celor doi au avut loc chiar și în prezența prietenilor apropiați.

Sabin Ivanof, prieten cu Ștefan Bănică Jr. a fost unul dintre cei care au fost martori la evenimente de unde reiese că Andreea Marin ar fi fost o victimă a violenței domestice.

„Am văzut-o plânsă. Săraca, era o victimă (…) Știu că o jignea şi o umilea pe Andreea Marin pe unde apuca. El, când nu mai avea replică în faţa ei, începea şi o umilea. Şi dacă ea îi răspunde la jigniri, pac!, o lovea.

Deci, toţi prietenii ştiau, dar nimeni nu a spus nimic până acum. Dacă ar fi tăcut şi nu ar fi ieşit cu minciunile acelea la Antenă, probabil că nu aş fi spus niciodată că o bătea pe nevastă-sa. Dar aş vrea să ştie lumea cât de ipocrit este', a mărturisit Sabin Ivanof.

Dezvăluirile acestuia au continuat, aducându-și aminte cât de mult suferea Zâna și cât își dorea să termine căsnicia cu tatăl fetiței ei.

„El, ca să îmi răspundă mie, a făcut interviul ăla în care şi-a băgat familia în faţă. I-am făcut de atâtea ori morală, eu, între patru ochi. Sunt amănunte nesemnificative. Am văzut-o plânsă. Săraca, era o victimă. Plângea de faţă cu noi, am văzut-o de nenumărate ori plânsă şi când venea acasă spunea că divorţează.

Problemele cu agresivitatea faţă de Andreea au fost dintotdeauna. Am fost într-o vacanţă la Madrid în 2007. Ei s-au căsătorit în 2005. Eu cu Simona am fost la muzee şi Andreea era singură pe stradă, plângea. El era la sală, îl durea în fund', a mai spus prietenul juratului de la X Factor.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
ziareonline.ro
CSID
Descopera.ro
Libertatea
Retete
Baby
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Huff
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Mai multe din Vedete