Anca Țurcașiu a renunțat la manierele de doamnă! Ce gest a făcut în plină stradă?

Anca Turcasiu, secret casnicie fericita

Vara aceasta, Anca Țurcașiu (50 de ani) a divorțat de soţul ei, Cristian Georgescu (52 ani), cel care i-a fost alături 22 de ani. Deși pare că nu a afectat-o foarte mult despărțirea, totuși a fost surprinsă având o ieșire nervoasă în parcarea unui supermarket.

'Am divorţat! Am divorţat de bărbatul pe care l-am ales să-mi fie sprijin! Suflet pereche! În braţele căruia am crezut că voi îmbătrâni! Dar viaţa îţi oferă lecţii de învăţat! Ne naştem să primim lecţii! Merg mai departe cu fruntea sus, convinsă că sunt iubită de Dumnezeu şi de voi şi aştept de acum înainte linişte, echilibru, iubire, pace şi armonie!', a scris Anca Ţurcaşiu în luna iulie pe una dintre rețelele de socializare.

Potrivit click.ro, Anca Țurcașiu a mers, zilele trecute, la un salon de înfrumusețare, situat în apropierea locuinței sale, din sectorul 5, în care s-a mutat după divorț. Înainte de a ajunge acasă, vedeta s-a oprit la un supermarket pentru a face mici cumpărături.

Artista este vegetariană de 30 de ani și arată impecabil. Felul în care se îmbracă, de asemenea, o avantajează foarte mult, aceasta adoptând un stil tineresc. Ea a ales pentru această ieșire o ținută sport, având o vestă groasă, lungă și de culoare deschisă, blugi și încălțăminte sport.

Cu toate acestea, în momentul în care a văzut că a fost recunoscută și fotografiată, fosta „Miss Litoral' a făcut un gest șocant și deloc demn de o doamnă. Ea a ridicat degetul mijlociu (vezi poze aici) și apoi s-a urcat în mașină și a plecat.

Mai mult ca sigur, s-a simțit agasată și gestul ei a fost ca urmare a întâmplării nefericite de 1 Decembrie despre care a scris pe Facebook. Ea a povestit cum a făcut pană la mașină din cauza unui „binevoitor' care i-a tăiat cauciucurile cu un cuțit.

„… Azi am avut pană de cauciuc pentru că astă-noapte un român mi l-a tăiat cu un cuţit. Pentru cauciuc nu s-a mai putut face nimic. Pentru România, încă mai sper…! La mulţi ani!', a scris doamna muzicii ușoare.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
Libertatea
Retete
Baby
ELLE
VIVA!
Shtiu.ro
Diva Hair
Huff
Sfatul parintilor
TV Mania
Mai multe din Vedete