Amna, probleme de sănătate după participarea la „Bravo, ai stil!”: „M-au chinuit fetele un picuț”

Amna este una dintre cântărețele celebre ale României. Frumoasa blondină are în spate câteva piese și colaborări de succes, dar și alte proiecte care i-au adus celebritatea. Printre acestea se numără și participarea sa la emisiunea de fashion „Bravo, ai stil! Celebrities'.

Amna a participat la emisiunea „Bravo, ai stil! Celebrities' unde și-a expus creativitatea în materie de modă. Din nefericire, ea nu a ajuns în finală, însă s-a bucurat din plin de experiența pe care i-a oferit-o competiția. Cu toate acestea, artista a avut și câteva probleme din cauza numărului de ore de filmare și a lipsei de odihnă. Aceasta era nevoită să se machieze extrem de des, iar părul a fost supus multor schimbări de câteva ori pe zi, astfel că a început să-i cadă foarte mult. Deși competiția s-a încheiat de ceva vreme, Amna încă luptă din greu să își revină. Motiv pentru care merge frecvent la o clinică din Capitală pentru a face proceduri de creștere a părului.

„De două ori pe săptămână așa arată diminețile mele. Vin la clinică pentru acest tratament cu laser. M-au chinuit fetele un picuț cu acele mai devreme, dar după ce naști orice durere ți se pare extrem de mică. Culmea este că nu în timpul sarcinii sau după naștere au apărut problemele mele cu părul, ci după „Bravo, ai stil!', unde mă coafam de trei ori pe zi, timp de câteva luni și cred că părul a fost foarte stresat în acea perioadă', a povestit Amna pentru EGO.ro.

Dincolo de procedurile pe care le urmează pentru păr, Amna a mai mărturisit că are un program extrem de încărcat. Face sport, petrece timp cu băiatul ei și merge la cântări. Tot ce îi lipsește este timp suficient pentru odihnă.

„Așa e ritmul meu de viață. Nu ai ce să faci. Trebuie să fii activ. Singura problemă cu stilul acesta de viață este că nu prea am timp să dorm. Deja simt că trebuie să recuperez. Nu știu să vă spun cum rezist, pot doar să spun că îmi place. Așa am fost de mică. Mereu mă rugam la Dumnezeu să îmi dea o viață super plină, cu mulți oameni, care să mă țină în priză, să nu mă plictisesc că altfel înnebunesc. În izolare a fost sinistru. Făceam yoga și pilates ca să pot să-mi mențin vibe-ul sus', a mai spus artista pentru sursa mai sus menționată.

Foto: Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Urmărește-ne pe Google News
Recomandari
substantial.ro
Publicitate
CSID
Descopera.ro
Unica.ro
Retete
Baby
Life.ro
Doctorul Zilei
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul medicului
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Trending news
Mai multe din Vedete