Alin Oprea, gânduri de însurătoare după trei ani de relație cu Medana

Alin Oprea și Medana trăiesc o poveste de dragoste frumoasă în ciuda tuturor gurilor rele. Cei doi se iubesc intens de trei ani, iar recent cântărețul a oferit câteva detalii despre ceea ce va urma în viața lor.

Alin Oprea este schimbat total de când este împreună cu Medana. Artistul, în vârstă de 50 de ani, a trecut peste divorțul de prima sa soție cu ajutorul sprijinului oferit de frumoasa sa iubită. Ori de câte ori are ocazia, solistul își laudă partenera și scoate în evidență cele mai frumoase calități ale sale.

„Medana nu are termen de comparație. Este o femeie cu totul specială, care are foarte multe calități, dar mai ales care are capacitatea să fie alături și să fie mereu prezentă atunci când este nevoie de ea. Una dintre cele mai mari calități ale ei, pe lângă inteligență, frumusețe și o personalitate foarte puternică, este tandrețea.

O urmăresc de multe ori cu câtă dragoste tratează cei 3 căței, iar asta îmi dă un mare grad de siguranță și de confort, pentru că nu mă gândesc cu teamă la bătrânețe, știind că ea va fi acolo pentru mine', a declarat Alin Oprea pentru Ego.ro.

Cât despre statutul său de burlac, Alin Oprea susține că nu se consideră un bărbat liber, deoarece relația sa cu Medana este similară unei căsnicii. De asemenea, nu se sfiește să mărturisească faptul că se gândește să meargă din nou în fața altarului.

„Da, sunt divorțat! Bărbat «liber» nu mai sunt de mult timp, relația cu Medana fiind la fel ca o căsnicie. Sigur că îmi doresc să fac pasul cel mare spre căsătorie, asta fără să interfereze însă cu procesele care vor urma', a mai spus cântărețul pentru sursa citată.

Foto: Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Urmărește-ne pe Google News
Recomandari
substantial.ro
Publicitate
CSID
Descopera.ro
Unica.ro
Retete
Baby
Life.ro
Doctorul Zilei
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul medicului
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Trending news
Mai multe din Vedete