Adriana Trandafir și-a pierdut fiul la divorț: „Cel mai rău îmi pare de suferința lui Ștefan”

Vezi pozele

Adriana Trandafir (63 de ani) se mândrește cu doi copii inteligenți și talentați. Niciunul dintre ei nu a ales, însă, să-i calce pe urme.

Fiul ei, Ștefan, este avocat și predă în domeniu, în timp ce fiica sa, Maria Speranța, este studentă la Marketing în Olanda.

Într-un interviu acordat recent revistei VIVA!, Adriana Trandafir a vorbit despre unul dintre cele mai dificile momente din viața ei, pierderea fiului său la divorț.

Adriana Trandafir și-a pierdut fiul la divorț: „Cel mai rău îmi pare de suferința lui Ștefan”

La divorțul de soțul ei, judecătorul a decis să îl încredințeze pe fiul Adrianei Trandafir tatălui său, pe motiv că aceasta este actriță.

„Nu actrița Adriana Trandafir a pierdut copilul, ci mama Adriana Trandafir. Meseria nu avea nicio legătură.

M-am gândit de multe ori dacă tot așa ar fi stat lucrurile dacă eram vânzătoare. Știu că, în aceeași perioadă, a divorțat și Anca Sigartău, și judecătorii de pe Pământ i-au încredințat cei trei copii ei.

Acum, dacă mă întrebi, nici nu știi ce să mai crezi despre justiția de pe Pământ, sunt sigură că cea din Cer mi-a dat dreptate mie.

Sunt lucruri care au trecut, pe care le-am depășit, lucruri foarte grele. Cel mai rău îmi pare de suferința lui Ștefan, de nopțile lui de somn și nesomn, mai ales de cele de nesomn.

A fost un lucru care face parte din viața mea, din trăirile mele, din suferințele și disperările mele.

Sunt fericită că relația mea cu Ștefan este foarte bună și este un avocat de care sunt mândră. Îl iubesc necondiționat”, a mărtuirisit Adriana Trandafir, pentru VIVA!.

„Tatăl meu a fost martor împotriva mea la divorț”

Actrița a dezvăluit cum a reușit să treacă peste acea perioadă grea. „Nu aș fi depășit-o dacă nu m-ar fi ajutat cei mai puternici decât mine, de deasupra mea.

Pentru că tatăl meu a fost martor împotriva mea la divorț, rămăsesem fără familie, fără copil, fără părinți, fără niciun sprijin.

Se pare că profesia a fost cea care m-a ajutat. A fost o clipă în care m-am gândit să renunț la viață, la tot, dar îngerul meu mi-a zis:

Nu, nu, tu ai un drum de făcut și mai avem lucruri de rezolvat! M-a lăsat să fiu încercată ca să îmi dau seama că orice copil are nevoie de un părinte luptător.

Unul puternic, nu căzut, nu în genunchi. Nu de un om care să-și plângă de milă, pentru că, altfel, nu poți fi exemplu pentru nimeni”, a încheiat actrița.

Foto: Facebook

Citește și:

Prințul Harry și Meghan Markle, relație tensionată cu familia regală britanică: „Nu s-a schimbat nimic, nimeni nu vorbește cu ei…’

Simona Gherghe, criticată de mămici. Acum a explicat de ce fetița ei încă nu a renunțat la scutec și suzetă

O actriță celebră a fost grav accidentată! „O mică neatenție = contuzie, nas fracturat și un genunchi rănit” Care este starea ei în prezent?

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Vedete