Adriana Bahmuțeanu face apel după ce instanța a refuzat să îi dea copiii. Ce se întâmplă cu Maximus și Eduard: „Mergem la atac”

Adriana Bahmuțeanu și-a angajat o echipă de avocați și face apel după ce instanța a anunțat că băieții ei rămân în casa lui Silviu Prigoană după ce acesta a murit și că ea va avea program de vizitare.

Adriana Bahmuțeanu a început lupta pentru copiii ei imediat după ce Silviu Prigoană a murit. Vedeta a mers la casa regretatului om de afaceri imediat după ce el s-a stins pentru a-și lua băieții, care locuiau cu tatăl lor. Ei au refuzat, iar ea a apelat la Poliție, la DGASPC.

În final a deschis un proces în instanță, care nu i-a dat câștig de cauză. Maximus și Eduard rămân în casa tatălui lor, în grija fraților lor vitregi, decizie cu care Adriana Bahmuțeanu nu e de acord. „Avem o echipă de avocați. Domnul judecător ne-a dat o sentință în care ne dă un program de vizită, dar noi nu am discutat așa ceva. Nu a cerut nimeni program de vizită, nici eu, nici partea adversă.

Acesta este motivul pentru care mergem la atac și o să și câștigăm. (…) Judecătorul a considerat că judecă un divorț cu minori, de asta ne-a și dat această sentință cu copy-paste, luată, evident, dintr-un dosar cu minori. (…) Acest domn judecător dă sentințe copy-paste', a declarat Adriana Bahmuțeanu în emisiunea „Un Show Păcătos', de la Antena Stars.

adriana bahmuteanu copiiSeparatorVEZI FOTOPOZA (1 / 7)

Adriana Bahmuțeanu nu acceptă programul de vizită

udecătorii au decis un program de vizite regulate și terapie de familie, însă Adriana Bahmuțeanu nu e de acord. „Stabilește din oficiu un program de vizită în favoarea minorilor X născut la data de X și X născut la data de X cu privire la mamă astfel:

  • Primele trei duminici din lună de la ora 10.00 până la ora 20.00
  • În anii pari 3 zile în vacanța de Paște de sâmbăta dinaintea Paștelui ora 16.00 până marți ora 20.00
  • În anii impari 3 zile de Crăciun din data de 24 decembrie de la ora 16.00 până în data de 27 decembrie la ora 20.00
  • În anii pari 3 zile vor petrece Anul Nou alături de mamă din data de 30 decembrie ora 16.00 până în data de 3 ianuarie ora 20.00
  • În vacanța de vară minorii vor petrece cu mama primele două săptămâni din luna iulie, precum și ultimele două săptămâni din luna august de la ora 10.00 până la ora 20.00
  • Zilele de naștere, cele onomastice și Ziua Copilului vor fi petrecute de minori cu mama.
  • Ziua de naștere a mamei de la ora 10.00 la ora 20.00
  • Prin apel video în zilele de marți și joi ale fiecărei săptămâni în intervalul orar 17.00-19.00. Ia act de acordul părților în ceea ce privește desfășurarea programului de psihoterapie în favoarea minorilor cu implicarea ambelor părți în scopul echilibrării raporturilor de familie, respectiv relația mamă-copii.

Desemnează psiholog pe doamna Daniela Monica Guzu. Frecvența ședințelor la psiholog va fi de cel puțin patru ori pe lună timp de 12 luni. Mama, minorii și frații Prigoană Honorius și Prigoană Silvius sunt obligați să participe la desfășurarea ședințelor conform dispozițiilor și programului întocmit de psiholog. Ia act că pârâții nu au solicitat cheltuieli de judecată executorie. Prezenta ordonanță produce efecte până la soluționarea definitivă a dosarului nr. 35456/301/2024 cu drept de apel în termen de 5 zile de la pronunțare', se mai arată în decizia instanţei.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
Libertatea
VIVA!
Unica.ro
Retete
Baby
ELLE
CSID
Ego.ro
Descopera.ro
Diva Hair
TV Mania
Trending news
Mai multe din Vedete