Actrița și cântăreața de origine mexicană Anahí (36 de ani) este însărcinată cu cel de-al doilea copil.
Actrița a făcut anunțul despre cea de-a doua sarcină în revista Quien. De curând, așadar, Anahí a susținut o ședință foto pentru coperta publicației anterior menționate.
În imaginea de pe coperta revistei, Anahí este fotografiată ușor din lateral, purtând o rochie albă fără mâneci și atingându-și burtica în partea superioară.
Anahí a devenit cunoscută datorită mai multor producții TV de succes. Grație carierei muzicale și activității în fața camerelor de filmat, actrița a rămas una dintre celebritățile recunoscute și apreciate la nivel mondial.
Rolul care i-a adus celebritatea a fost cel al Miei Collucci, din telenovela de mare succes Rebelde.
Actrița de telenovele Anahí este însărcinată cu cel de-al doilea copil
„Așteptam cu nerăbdare să împărtășesc această frumoasă veste! Mulțumiri revistei Quien pentru această amintire care va rămâne pentru totdeauna în viața noastră”, a scris Anahí, pe contul personal de Instagram.
Pe 25 aprilie 2015, actrița s-a căsătorit cu Manuel Velasco Coello (38 de ani), guvernator al statului Chiapas din Mexic.
Cuplul mai are împreună un fiu, Manuel, născut în luna septembrie a anului 2016. La fel a procedat și în momentul dezvăluirii primei sarcini, realizând o ședință foto pentru coperta revistei Caras.
„#DumnezeuEsteBun – Cu multă bucurie vă împărtășim această frumoasă veste. Darul meu de la Dumnezeu”, a scris artista în descrierea imaginii publicate la momentul respectiv.
Manuel va deveni, așadar, cât de curând un frățior mai mare. Felicitări cuplului!
Foto: Instagram
Citește și:
Cum arată noua iubită a lui John Cena, unul dintre cei mai râvniți actori de la Hollywood?