Activități de interior pentru toată familia

Activități de interior pentru toată familia

Nu suntem în cea mai potrivită perioadă pentru zbenguieli în aer liber. Dar, așa cum omenirea a făcut-o de-a lungul veacurilor, s-a adaptat, și așa vom face și acum. Copiii noștri vor învăța zilele acestea ce înseamnă spiritul civic și responsabilitatea socială. Și pentru că nu e bine să ieșim din casă îți propunem câteva activități de interior pentru toată familia.

Beauty salon > Doar pentru fetiţe

Invită-le să îşi pregătească toate „accesoriile' de frumuseţe de prin sertare: clame de păr, perii, bentiţe, agrafe colorate, elastice, luciu de buze şi de unghii. Apoi lasă-le să îşi aranjeze un „beauty salon' pe masa din living sau pe cea de la bucătărie unde vor avea nevoie de scaune, de o oglindă şi de o cutie cu serveţele. Acum vă puteți răsfăţa una pe alta aranjându-vă una alteia părul sau unghiile în stiluri proprii iar tu sau soțul tău ați putea fi primul client al „salonului' (dacă nu cumva prima victimă). Nu uitați să lăsați bacșiș…

Ocupă scaunul

Aşază în semicerc mai puţine scăunele cu unul decât jucătorii care sunt în joc şi pune o melodie pe fundal.

Trebuie să dansați în ritmul acesteia, până când vei opri brusc muzica și toată lumea trebuie să ocupe un loc pe scaun. Bine-nţeles că cineva rămâne în picioare şi va primi o pedeapsa distractivă. Poţi alterna ritmurile melodiilor de la blues, la rock şi poţi stabili și alte reguli amuzante.

Şcoala de actorie

Propune câte unuia dintre participanți, în secret, câte o temă simplă, care să nu dea prea multă bătaie de cap, pe care el va încerca să o dramatizeze în faţa celorlalţi astfel ca ei să ghicească despre ce este vorba. De exemplu: la magazin, la doctor, la piaţă, la masă, pe derdeluş, la telefon. De obicei, ca să nu fie nicio supărare vor fi declaraţi câştigători cu toţii.

Dacă ai curte

Formula unu: Creează un traseu nu foarte complicat prin curte şi grădina de lângă casă și ia startul alături de cei mici.

Acesta poate să includă viraje, trecerea pe o „punte' dintr-o scândură ce traversează aleea, ocolirea rondurilor de flori sau a unor tufe, un zig-zag pe lângă gardul viu sau trecerea pe sub sau peste câteva sfori pe care le-ai legat în diferite locuri. Evită zonele unde s-ar putea răni cineva. Adaugă tot felul de dificultăţi distractive: nu ai voie să atingi sfoara, trebuie să porți în mână un balon fără să-l spargi sau o pălăriuţă care nu are voie să cadă, o parte din traseu trebuie să câți ceva, să faci câteva sărituri sau orice altă idee care transformă jocul într-unul şi mai amuzant.

Indiana Jones

Ascunde prin diferite locuri din grădină sau din casă mici „comori': jucărioare preferate, dulciuri, obiecte pe care ştii că şi le doresc.

Celor mai mici le poţi oferi indicaţii pentru căutare de genul „rece, cald fierbinte' şi nu uita să pregăteşti câte un premiu pentru cei ce au descoperit toate „comorile'. Pentru cei mari poţi aşeza câteva bileţele-cheie care să-i ghideze de la un loc la altul iar cei care au „descifrat' cheile şi care au descoperit totul vor primi un premiu „dulce' pe care să-l împartă cu copiii.

Poți alege și câteva jocuri simple de cuvinte care vor stârni amuzamentul și nu doar al copiilor ci și al vostru:

Unul dintre voi va adresa întrebări, iar ceilalţi vor răspunde pe rând, dar răspunsul nu trebuie dat foarte rapid şi nu trebuie să aibă nicio legătură cu subiectul întrebării. Cel căruia i se adresează o întrebare trebuie să dea un răspuns care nu are nici o legătură cu întrebarea. De exemplu, dacă întrebarea este „cum te simţi?' răspunsul să fie „Acum este seară' , „Cerul este albastru' sau orice altceva total diferit de subiect. Cel care răspunde concret primeşte o pedeapsă.

Fraza fără capăt

Un jucător spune un cuvânt, al doilea spune acelaşi cuvânt şi adaugă altul nou, dar care să aibă logică lângă primul, al treilea va spune primele două cuvinte şi va adăuga un altul şi aşa mai departe. Jocul continuă până se încurcă primul.

Nu uita!

Toate aceste activităţi se desfăşoară atât timp cât sunt distractive pentru copii. Nu îţi propune să le transformi în jocuri cu „participare obligatorie', de învăţare, „ca la şcoală'.

Foto: Shutterstock

Citeste și:

Ai grijă de tine chiar dacă stai în casă! Nu vei sta o veșnicie…

Strigător la cer: ce a cerut să mănânce un bolnav de Covid-19 din Slatina

 

 

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Publicitate
Huff
VIVA!
Retete
Baby
TV Mania
Sfatul parintilor
Mai multe din Educatie