A avut o copilărie grea! Sofia Vicoveanca, amintiri dureroase din perioada sărbătorilor: “Îmi făceam singură un brad care, de fapt, era o crenguță…”

Sofia Vicoveanca este o emblemă a muzicii populare românești și dacă de-a lungul carierei a avut parte de toată iubirea și aprecierea publicului, în copilărie, artista a suferit foarte mult. În timp ce majoritatea persoanelor au amintiri frumoase legate de sărbătorile de iarnă, Sofia Vicoveanca rememorează în fiecare an momentele grele prin care a trecut pe vremea când era doar un copil.

Una dintre cele mai mari cântărețe de muzică populară din România a fost greu încercată de destin. La vârsta la care trebuia să se bucure de magia sărbătorilor, Sofia Vicoveanca nu primea cadouri, familia ei era destrămată, iar bradul de Crăciun era doar un vis.

Sofia Vicoveanca, amintiri dureroase din perioada sărbătorilor: “Îmi făceam singură un brad care, de fapt, era o crenguță…”

De câte ori își amintește de copilărie, Sofia Vicoveanca se emoționează, având în vedere că a suferit mult.

“Nu vreau să-mi mai amintesc, pentru că am fost refugiată şi am avut Crăciun trist, fără tatăl meu, care a fost închis. Îmi făceam singură un brad care, de fapt, era o crenguţă de brad pe care o împodobeam cu hârtie creponată.  Nu primeam mare lucru. Mai mergeam la colindat, dar fără muncă nu faci nimic în viaţă. Nu se poate, trebuie să munceşti ca să ai de toate.”, a spus Sofia Vicoveanca, potrivit click.ro.

S-a născut într-o familie frumoasă, cu o situație materială bună, însă lucrurile s-au schimbat ulterior, iar Sofia Vicoveanca a fost nevoită să se mute alături de cei dragi la Vicopol.

“Părinţii au avut o situaţie materială foarte bună până au venit evenimentele. Atunci, mama a îngropat toată averea şi ne-am refugiat la o mătuşă, la Vicopol, în speranţa că ne vom întoarce. La 7 ani munceam pe bani. Mama mea a fost o luptătoare. Orice ar fi durut-o fizic nu spunea “vai”. Iar dacă spunea un “of”, atunci era foarte grav. După ce a venit tata din prizonierat am început să ne înjghebăm un culcuş al nostru, o căsuţă. Tata era muncitor la Fabrica de cherestea din Vicov, de unde a primit un lot pentru casă şi am început construcţia. Apăruse pe lume fratele Ionică, apoi şi Costică, şi mama trebuia să rămână acasă cu ei. La tencuială era nevoie de multă apă. Era clar că eu eram aceea care asigura… “izvorul”. Aveam două găleţi imense cu care căram apa de la fântâna fabricii şi cu care urcam un deluşor destul de abrupt. Aveam 10-11 ani, iar dacă din întâmplare mai vărsam din ele, tata mă făcea cu ou şi cu oţet, că-s adormită. Nu mai spun de bătăturile din palmă”, a spus Sofia Vicoveanca, într-un interviu epentru Revista “Taifasuri”, conform click.ro.

Deschide galeria foto pentru a vedea mai multe fotografii cu Sofia Vicoveanca.

Foto: facebook

Citește și:

Ilinca Vandici, mai sinceră ca niciodată: Primul complex fizic pe care l-am avut a fost…' În clasa a doua visa la operații estetice!

EXCLUSIV AVANTAJE Victor Slav: În viață, toți suntem supuși greșelii…'

De ce nu au devenit Paula Seling și soțul ei părinți până acum?

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Publicitate
Huff
VIVA!
Retete
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Vedete