8 vedete care vor deveni mămici anul acesta
Din informațiile pe care le deținem până în prezent, anul acesta, 8 vedete vor deveni mămici. Unele pentru prima dată, altele pentru a doua.
8 vedete care vor deveni mămici anul acesta
LAURA COSOI
Actrița Laura Cosoi (38 de ani) și soțul ei, omul de afaceri Cosmin Curticăpean, urmează să devină părinți pentru a doua oară.
Perechea are împreună o fiică, Rita, în vârstă de aproape 2 ani, iar Laura este în prezent însărcinată cu a doua fiică a cuplului.
„Cu Rita am creat un adevărat ritual. Nu trece nicio zi în care să nu o pregătim pentru venirea pe lume a surioarei ei.
Încercăm, așa cum putem, să nu fie un șoc prea mare, deși diferența de vârstă dintre ele nu e semnificativă.
Iar, dacă la început credeam că Rita nu înțelege despre ce e vorba, acum înțelege foarte bine.
Știe clar că la un moment dat va veni cineva în casă – nu știu dacă înțelege că nu va mai pleca – dar a priceput că va fi un bebe cu care ea o să se joace!”, a scris actrița recent, pe blogul personal.
DANA ROGOZ
La sfârșitul lunii decembrie a anului trecut, Dana Rogoz (34 de ani) dezvăluia că este însărcinată pentru a doua oară.
Ea și soțul ei, regizorul Radu Dragomir, vor deveni curând părinții unei fiice. Cuplul mai are împreună un fiu, Vlad, în vârstă de 5 ani.
„«Nu are voie în camera mea»”, a ținut să precizeze Vlad, la aflarea veștii că va fi frate mai mare.
„«Și trebuie să mă apuc să îmi strâng jucăriile …», continuă el, căutându-le cu privirea gânditor prin living.
I-am explicat că mai durează ceva până se naște și până ajunge să mișune și să se cațere peste tot prin casă, până la jucăriile lui.
«Întâi o să fie ziua ta și abia după încă 2 luni se va naște». «Ah, ce bine că nu îmi strică ziua de naștere»”, a mai scris Dana.
LILI SANDU
Actrița Lili Sandu (40 de ani) și modelul Silviu Țolu (28 de ani) vor deveni părinți în mai puțin de jumătate de an.
„Nu cred că mai are un rost să spun că acest băiețel este de fapt ceea ce mi-am dorit. Poate că undeva mi-aș fi dorit să fie fetiță pentru că poate gândeam superficial.
Mă gândeam că fetițele sunt atașate de mame, că le putem îmbrăca frumos.
Că sunt gingașe, mai dichisite, dar cred că Dumnezeu știe exact de ce este un băiețel și vreau să zic că îl iubesc dinainte să se nască.
Nu am crezut vreodată că va exista atâta iubire în inima și sufletul meu”, a povestit Lili Sandu, în urmă cu ceva timp, potrivit Spynews.
Restul vedetelor care vor deveni mămici anul acesta le găsiți în videoclipul de mai sus!
Foto: Instagram
Citește și:
21 de turiști au murit iar ghidul a suferit arsuri imense, într-o călătorie transformată în carnagiu
Ce frumoasă este fiica lui Mugur Mihăescu! Ivona s-a stabilit în Londra. Ce face tânăra acolo?