Patru balerini au nevoie de ajutorul nostru

Maria, Luca Andreea şi Andrei sunt patru copii dăriţi cu un talent de excepţie: cel al dansului şi sunt câştigători a zeci de premii, concursuri şi medalii, dar drumul lor către performanţa deplină poate fi întrerupt de lipsa banilor necesari.

Cei patru, au ales să își petreacă copilăria în pași de dans, pasiunea lor pentru balet devenind iubire, dăruire şi evoluând către recunoaşterea valorii. Ei se numesc Maria Ruxandra Popa, Andreea Iuliana Tarus, Luca Doboş şi Andrei Răşchitor, patru copii diferiți, ce provin din familii și medii diferite dar uniți de un scop comun: performanța și dragostea pentru balet. Toți patru au participat la Paris, la Youth America Grand Prix, competiție de ținută, unde s-au calificat la marea finală mondiala de balet copii din 5-14 aprilie 2017 de la New York. Din păcate însă visul lor de a-şi demonstra talentul şi de a aduce României o recunoaştere la nivel mondial, se poate sfărâma fiindcă este condiționată de capacitatea familiilor de a susține financiar participarea. Familiile lor însă, familia normale, cu venituri medii, cu necazuri, copii mulţi, datorii, împrumuturi şi cheltuieli prin care se zbat să reziste de la o lună la alta, nu dispun de toţi banii necesari pentru drum şi taxe.


Nimeni nu susţine baletul

Dureros este însă, că autorităţile nu se implică şi nu-şi asumă nici o responsabilitate pentru dezvoltarea lor viitoare. În România baletul are o poziție destul de controversată, în acest moment aflându-se într-un „no man’s land” deoarece nu este recunoscut nici ca sport nici ca artă. Ministerul Tineretului și Sportului susține că disciplina se încadrează în sfera artei iar cei care ar trebui să răspundă de susținerea și încurajarea acestei ei ar trebui să fie Ministerul Culturii, Cultura susţine că ţine mai mulot de sport nu de artă, sau în cel mai bun caz că ICR-ul trebuie să facă ceva, ICR-ul susţine că Ministerul Educaţiei, iar Educaţia că, în mod cert, ICR-ul sau Cultura sunt cei care să facă ceva penmtru aceste talente. Autoritățile locale nu au programe care să sprijine susținut baletul iar copiii din liceele vocaționale sunt mereu suspendați între norme și documente oficiale care nu clarifică și nici nu rezolvă problemele lor. Cât despre sponsorizarea venită din partea vreunei autorități, fundații, companii, aşa cum se practică în cazul performerilor sportivi, nici urmă.

Acum ei au nevoie de ajutorul nostru, iar cei care doresc să susţină aceste talente pentru a atinge limitele de sus ale performanţei o pot face cu inima deschisă ştiind că fac un lucru extraordinar şi că gestul lor salvează o speranţă şi poate schimba o viaţă.


De la Balerina de Aur la Academia Grace de Monaco

Pentru pasiunea lor, micuţii balerini au renunţat la multe: au abandonat joaca pentru orele lungi de repetiții, au schimbat mașinuțele sau păpușile pe poante și au sacrificat vacanțe pentru concursuri grele pe care le-au câştigat unul după altul: Maria, la cei 12 ani ai ei, este câștigătoare a locului I solo balet clasic la Festivalul Stele Aurii, a locului I duo-trio la Finala Mondială Dance World Cup. În plus, a obţinut Marele Premiu D`AOR Grand Prix-Balerina de Aur, unde a obținut nota cea mai mare din concurs şi a cîştigat şi Dance World Cup Romania, unde s-a calificat pentru participarea la finala mondială Dance World Cup Portugalia, dar din păcate nu a putut reprezenta Romania, tot din motive financiare. Apoi, Andreea, participă la YAGP –Paris unde câștigă locul I la Junior Clasical și Junior Contemporary deşi era printre concurentele cu vârsta cea mai mică şi obține și două burse de vară: una la școala operei din Viena și una la Academia Princess Grace din Monaco. La fel Luca, este medaliat cu bronz la World Ballet Competition Orlando USA și multiplu campion Bucharest Dance World Cup Romania, iar Andrei câștigă locul II- dans clasic solo, la Inside International Dance Competition Koln și locul I solo în cadrul Olimpiadei Naționale de Coregrafie. Şi lista premiilor lor ar putea continua pe multe pagini.

“Degeaba te naşti talent, dacă eşti lăsat să mori speranţă”

Din nefericire palmaresul acesta uimitor nu prea contează în ochii autorităţilor, mai importantă fiind disputa dintre ele, care durează de ani de zile, iar cei care suferă de pe urma acestei neînțelegeri sunt copiii precum Ruxandra, Luca, Andrei sau Andreea, copii cărora le sunt diminuate șansele la o carieră în balet. Ca şi cum cineva ar vrea să-i pedepsească fiindcă au îndrăznit să-şi urmeze visurile şi să-şi cultive talentul, să caute succesul într-un domeniu atât de dificil, dacă nu sunt născuţi în familii de miliardari. Sună cinic dar este doar trist. Foarte trist. Mai ales când ne lăudăm apoi, cu realizările lor spectaculoase, după ce statul nu a ridicat un deget pentru ei.

Acum, orice ajutor este binevenit și foarte util acestor copii talentaţi, iar cei care vor sa participe la finanţarea deplasării micilor balerini la concursul mondial, o pot face donând direct sau în contul Asociației VERTIGE, cont bancar RO 11 BRMA 0999100060295390, Banca Românească.

Adrian Cîlţan FOTO: arhive personale

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Loading...
Recomandari
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Avantaje.ro