22 martie, propusă ca zi de doliu național în memoria victimelorCovid-19

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Acum doi ani, pe 22 martie, era anunțat primul deces din România care a avut drept principală cauză infecția cu virusul Sars-Cov 2. Conform datelor oficiale, în România, peste 60.000 de oameni și-au pierdut viața ca urmare a infectării cu Covid-19.

Din acest motiv, Asociația Code for Romania a conceput o scrisoare adresată Primului Ministru, în vederea declarării acestei zile drept zi de doliu național.

Bogdan Ivănel, Co-fondator și CEO al Asociației a justificat demersul său:

Avem nevoie la nivelul societății de un moment colectiv de reculegere, în care să recunoaștem suferința zecilor de mii de familii care în ultimii doi ani au pierdut pe cineva drag, dar și a experienței traumatice a multora dintre cei rămași în viață.'

22 martie, o zi cu însemnătate

Acesta a subliniat un fapt important. Suferinței celor care și-au pierdut viața în această perioadă se adaugă suferința celor care au rămas fără persoanele importante din viețile lor.

Suntem datori să ne gândim nu doar la cei pe care i-am pierdut, dar mai ales la cei care au rămas mai singuri în ultimele 24 de luni și pe care am evitat prea des să îi vedem. Gestul nostru de a cere Prim-ministrului României declararea unei zile de doliu național pentru viețile pierdute de Covid-19 este despre un lucru pe care o comunitate empatică și funcțională îl împărtășește: durerea. Peste 62.000 de vieți pierdute sunt un munte de durere, un munte de durere pe care nu îl putem ignora și pe care trebuie să îl procesăm împreună.

Asociația Code for Romania s-a implicat încă de la început în diminuarea și conștientizarea amplorii efectelor pandemiei în viețile oamenilor. În plus, la finalul anului trecut, aceasta a lansat proiectul Vieți Pierdute, o platformă care spune povestea celor care nu mai sunt. 

Ilustrație: Dan Perjovschi

Citește și: Reușită în lumea medicală. O femeie s-a vindecat de HIV

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Mai multe din Stiri