Sfaturi şi ponturi pentru călătoria în Corfu

canal_testDacă te pregăteşti să pleci în vacanţă, iar destinaţia este Insula Corfu din Grecia, îţi oferim o serie de ponturi, care te vor ajuta să economiseşti timp şi bani pe toată perioada sejurului.

Din ce în ce mai mulţi români aleg ca destinaţie de vacanţă insula Corfu, atât pentru peisajele magnifice de aici, cât şi pentru plajele cu nisip mătăsos şi apă limpede.

Dacă te numeri printre cei care se pregătesc să plece în vacanţă în Corfu, ori intenţionezi să mergi anul viitor, ţine cont de următoarele sugestii:

Excursii organizate de agenţiile locale

1. Odată ce ai ajuns pe insulă, ghidul îţi va propune o serie de excursii, care de care mai atrăgătoare.
Nu te grăbi să plăteşti aceste excursii la ghidul român, ci mergi la agenţiile locale din zonă, care organizează excursii la preţuri mult mai mici.

De exemplu, în loc să plăteşti 30 de euro la ghidul român, ai putea plăti între 23-25 de euro pentru aceeaşi excursie la o agenţie cipriotă.

2. Nu te lăsa sedus de strategiile de marketing, cu reclame şi poze atrăgătoare, folosite de restaurantele din staţiuni.

Din păcate, noi am ales să mâncăm fructe de mare la restaurantul Afrodith din staţiunea Roda, tocmai pentru că în faţa acestuia se aflau imagini apetisante cu platouri generoase.
Ceea ce am primit a fost o farfurie plină de cartofi prăjiţi şi doar câteva bucăţele de fructe de mare.

Raportul calitate/preţ trebuie să fie o constantă

De asemenea, nu opta pentru restaurantele recomandate de ghizi, pentru că întotdeauna există o înţelegere între ghid şi proprietar, iar aceasta nu este în favoarea ta. La recomandarea ghidului, am mers la restaurantul New Port, tot din staţiunea Roda, dar şi aici experienţa a fost una neplăcută.  Chiar dacă restaurantul are un aspect îngrijit, preparatele nu au fost nici pe departe bine făcute. O masă delicioasă, cu porţii mari şi preţuri mici, am putut servi la restaurantul The PumpHouse, din staţiunea Acharavi. De data aceasta, am ales restaurantul uitându-ne după numărul de turişti care serveau masa în interiorul lui. De asemenea, am descoperit că în staţiunea Acharavi serviciile sunt mai bune, iar preţurile mult mai mici decât în staţiunea Roda, începând de la suveniruri până la mâncare.

3. Dacă ai permis auto, poţi închiria o maşină pentru a face turul insulei Corfu. În felul acesta, ai putea petrece mai mult timp în anumite locaţii şi ai putea face mici economii la buget.

De exemplu, decât să plăteşti 15 euro pentru o excursie la Mănăstirea Pantokrator, situată pe cel mai înalt vârf al insulei Corfu, poţi închiria un autotorism şi vizita mai multe obiective turistice într-o zi. De exemplu, îţi recomandăm să mergi la Palatul lui Sissi (Achilleon) şi Muzeul Arheologic din Corfu!

canal

4. Dacă nu vrei să închiriezi o maşină, ai putea să mergi în Sidari şi în Corfu Town cu transportul în comun.
În Sidari te vei putea bucura de un peisaj superb, cu plaje întinse şi stânci ameţitoare, de care se sparg valurile mării Ionice.  Preţul unui bilet la autobuz, din Roda până în Sidari, este de doar 1,60 de euro.

În Corfu Town poţi vizita oraşul vechi, ruinele fortăreţei, biserica Sf Spiridon, cu moaştele sfântului, biserica Maicii Domnului, dar şi biserica Sf Teodora, cu moaştele sfintei. În centrul oraşului, vei găsi bazarul plin de bunătăţi şi suveniruri, ce te vor ispiti să le iei acasă.

5. Nu te grăbi să cumperi suveniruri şi produse tradiţionale greceşti din locurile recomandate de ghizii români.

De exemplu, dacă vei merge la Distileria de Kom Kuat vei achiziţiona lichior, dulceaţă, sau baclava la suprapreţ.
Aici produsele sunt cu 2-3 euro mai mult decât în supermarketurile din regiune. De exemplu, o sticlă de lichior de Kom Kuat costă la distilerie 5,90 euro, în timp ce într-un supermarket doar 3,38 euro.

6. Nu rata Paleokastritsa, cea mai frumoasă regiune din insula Corfu. Aici poţi să faci scufundări, pentru a admira peştii, sau să mergi cu submarinul galben. Preţul unui bilet pentru o călătorie cu submarinul este de 10 euro.

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Avantaje.ro