Virgil Ianțu s-a căsătorit cu Roxana, după 22 de ani de relație. Cununia civilă a avut loc în secret
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2023/08/virgil-iantu-si-sotia.jpg)
Virgil Ianțu s-a căsătorit în mare secret cu Roxana, după 22 de ani de căsnicie. Prezentatorul TV a dorit să îi facă o surpriză mamei fiicei sale, chiar de ziua ei de naștere.
După o frumoasă poveste de dragoste de peste două decenii, Virgil Ianțu și partenera sa de viață, Roxana, au spus „Da' în mod oficial. Celebrul prezentator TV, extrem de îndrăgit de publicul din România, a dezvăluit recent, în cadrul unui podcast, că a făcut acest pas important chiar anul acesta, după ziua de naștere a Roxanei, care a împlinit 50 de ani la începutul lunii august.
Virgil Ianțu, în vârstă de 53 de ani, a explicat, cu sinceritate și emoție, de ce a ales să facă pasul spre căsătorie abia acum, după 22 de ani de relație. Invitat în podcastul „Gând la gând cu Teo', prezentatorul a mărturisit că și-a dorit să-i facă Roxanei, mama fiicei sale, o surpriză unică și memorabilă.
„Roxana a făcut 50 de ani și i-am făcut o surpriză strict legală, ca să putem să mergem la un moment dat la biserică. Pe mine mă enervează chestia asta cu actul care trebuie să stea între mine și Dumnezeu', a spus el.
„Mi s-a explicat greșit la un moment dat de către un preot, că îl minți pe Dumnezeu dacă nu vii cu actul. Apoi, un preot din Timișoara mi-a explicat logic. Mi-a spus că mă înțelege perfect, dar că această nevoie a început atunci când veneau oameni la biserică care erau deja căsătoriți și mai făceau încă o căsătorie. Veneau cu una să facă cununia, deși erau legați cu acte de altcineva. Erau căsătoriți deja. De aceea, de ceva vreme, biserica cere actul. Are o logică până la urmă. Dar dacă eu veau să merg la biserică, cred că ar trebui făcută o slujbă specială', a mai povestit Ianțu.
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2024/08/iubita-virgil-iantu-roxana-5.jpg)
„Roxana e un om care se pune tot timpul pe locul 2'
Virgil a vorbit cu admirație despre devotamentul și generozitatea Roxanei, dezvăluind că aceasta este o persoană dornică să ajute și să facă bine celor din jur, calități pe care el le apreciază și care, spune el, i-au întărit dragostea. Fiica lor, Jasmina, acum în vârstă de 19 ani, este și ea un motiv de mândrie pentru cuplu, fiind „o adevărată domnișoară', după cum afirmă prezentatorul.
„Felul ei de a fi… Prin lucrurile pe care le-a făcut pentru mine, pentru familie, prin felul ei de a fi, prin relația cu prietenii… E un om care se pune tot timpul pe locul 2. Tot timpul vorbește cu cineva pentru a ajuta. I-am zis: ‘Nu poți să ajuți pe toată lumea. Stă tot timpul să le rezolve tuturor problemele. E un om extrem de săritor. Uneori îi zic: ‘Vezi că îți consumi toată energia. E foarte frumos ceea ce faci, dar tu și somatizezi, că o apucă și cu nesomn, cu tot felul de gânduri dacă nu e rezolvat ceva. Sigur felul ei de a fi și cu toate lucrurile din jurul ei… mă fac să o iubesc tot mai tare în fiecare zi', a mărturisit Virgil Ianțu în cadrul podcastului „Acasă la Măruță'.
Vestea căsătoriei a fost o surpriză pentru fani, iar Virgil Ianțu continuă să se bucure de o familie minunată alături de Roxana și Jasmina, arătând că iubirea poate deveni mai puternică odată cu trecerea timpului.