Victoria Principal a împlinit 72 de ani, actrița care din Playboy a ajuns în Dallas

Victoria Principal a fost, de departe, cea mai iubită actriță din mega-serialul Dallas. În anii 80, româncele îi copiau coafura și stilul vestimentar, iar imaginea ei din postere era cea mai căutată în almanahul CINEMA.

Victoria Principal, decizii ale destinului

Victoria Principal s-a născut pe 3 ianuarie 1950 în Japonia, tatăl său fiind ofițer în trupele Forțelor Aeriene ale Statelor Unite ce staționau atunci pe pământ japonez. Bunicii Victoriei erau imigranți din Italia, familia mutându-se des, de aceea micuța Victoria a urmat 17 școli diferite, mergând inclusiv la Royal Ballet School în timp ce familia se afla în Anglia. Pentru că era un copil frumos și deosebit, a filmat primul spot la vârsta de 5 ani, iar după ce a absolvit Liceul în 1968, s-a înscris la colegiu, cu intenția de a studia medicina. Dar destinul a vrut altceva: cu câteva luni înainte de a termina primul an de studii, Victoria a fost implicată într-un grav accident de mașină, pierzând primul an de studii. S-a mutat la New York pentru a începe un nou drum: o carieră de actriță.

Victoria Principal în Playboy

Victoria Principal a obținut primul ei rol în pelicula The Life and Times of Judge Roy Bean' din 1972 regizată de John Huston, în care a jucat alături de Paul Newman, film pentru care a obținut o nominalizare la Globul de Aur. În 1973 a apărut în filmul „The Naked Ape', apoi a pozat nud pentru numărul din septembrie 1973 al revistei Playboy pentru a promova pelicula.

În Dallas – rolul vieții ei

După audiția pentru serialul Dallas, Victoria Principal a primit rolul Pamelei Barnes Ewing.”Încă din clipa când am citit scenariul mi-am dorit foarte mult să fac parte din distribuție, nici nu-mi puteam imagina că nu voi fi Pam' a mărturisit mai târziu actrița. Pentru că a fost mai deșteaptă decât tot restul distribuției, și-a negociat singură contractul și a putut juca și în reclame în același timp. În cei 9 ani de filmări pentru Dallas celebritatea Victoriei și a personajului ei pozitiv a făcut înconjurul lumii. “Personajul Pam era o persoană cu o bunătate înnăscută, care avea curaj să lupte pentru ceea ce credea. A fost într-adevăr un privilegiu să joc acest rol'.

După terminarea serialului, actrița a mai jucat în diferite producții, fără un succes colosal, iar apoi s-a retras din cinematografie pentru a se concentra asupra proiectelor sale de sănătate și wellness.

Și-a creat o companie de produse cosmetice și s-a implicat în activități filantropice: „Când am împlinit 50 de ani, am simțit că vreau să fac o schimbare în viața mea, astfel că mi-am urmat în totalitate pasiunea.'

În ianuarie 2011 a lansat o linie de bijuterii numită Keys & Hearts. În aprilie 2019, actrița a anunțat că se retrage din compania de cosmetice Principal Secret, care a fost apoi achiziționată de Guthy Renker și s-a concentrat pe activitatea Fundației Victoria Principal.

Actrița a scris trei cărți despre frumusețe, îngrijirea pielii, fitness și sănătate: The Body Principal, în 1983, The Beauty Principal, în 1984 și The Diet Principal, în 1987, iar în anii 2000, a publicat o a patra carte, Living Principal.

Foto: Hepta

Citeste și;

Era cea mai stilată și frumoasă actriță din serialul Dallas! Cum arată Pamela Ewing la 70 de ani

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Urmărește-ne pe Google News
Recomandari
substantial.ro
Publicitate
CSID
Descopera.ro
Unica.ro
Retete
Baby
Life.ro
Doctorul Zilei
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul medicului
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Trending news
Mai multe din Vedete