Vica Blochina a spus ce cadou i-a făcut Victor Pițurcă fiului său la majorat. Edan a refuzat ca mama lui să se implice în organizarea petrecerii

Vica Blochina a vorbit deschis, într-un interviu recent, despre relația specială pe care o are cu fiul ei, Edan, rezultat din relația extraconjugală cu fostul selecționer Victor Pițurcă. Vedeta a mărturisit că între ea și Edan există o legătură profundă, bazată pe încredere, susținere și prietenie autentică.

Ajuns recent la vârsta majoratului, Edan a ales să locuiască alături de tatăl său, iar Vica spune că nu doar că i-a înțeles decizia, ci a și susținut-o.

„Mie îmi place mult cum a crescut fiul meu, este un copil extrem de inteligent și a fost crescut în stil spartan. L-am lăsat să facă ceea ce a vrut. I-am explicat doar ce este bine și ce este rău, nu m-am băgat în viața lui. Dacă mă întreabă ceva, îi răspund, dacă nu mă întreabă nu stau să îi spun că nu este bine. Nu, el oricum este înțelept, iar noi comunicăm bine.

Mă și învață lucruri de foarte multe ori, mă pune și la punct de multe ori și îmi dă și sfaturi bune. Am un prieten în el. Sunt anumite lucruri pe care nu pot să le spun, el nu vrea să apară deloc. Nu vrea nici poze cu mine să facă, deja am ajuns să negociez cu el: Îți dau 100 de euro, dar hai să facem poză! Îi spun în glumă: tu vrei să ajungi președintele țării. Nici cu tatăl lui nu vrea să facă poze. Nu îi place să apară', a declarat Vica Blochina într-un interviu pentru cancan.ro.

edan-si-vica-blochinaSeparatorVEZI FOTOPOZA (1 / 13)

Ce mașină a primit Edan

Petrecerea de majorat a fost organizată de Victor Pițurcă, la dorința lui Edan, care a preferat ca tatăl său să se ocupe de toate detaliile. Deși nu i-a fost ușor, Vica a respectat alegerea fiului său. În plus, acesta a obținut recent permisul de conducere și a primit un cadou generos din partea lui Victor Pițurcă: un Jeep nou-nouț.

„Nu a vrut să-i organizez petrecerea. A spus că este deja mare și își organizează singur, se pregătește pentru facultate, eu acolo mă concentrez. Eu m-am distrat când eram de vârsta lui. Sunt fericită că în afara faptului că a devenit major, a făcut școala de șoferi, deja conduce.

Am copil mare, nu-mi vine să cred. Tatăl lui i-a cumpărat mașină, conduce o mașină mare, un Jeep', a mai spus Vica Blochina.

Chiar dacă viața a adus provocări, vedeta reușește să păstreze un echilibru în relația cu fiul său și se declară recunoscătoare pentru omul care a devenit Edan.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
Libertatea
VIVA!
Unica.ro
Retete
Baby
ELLE
CSID
Ego.ro
Descopera.ro
Diva Hair
TV Mania
Trending news
Mai multe din Vedete