Viața lui Nelu Vlad, solistul din trupa „Azur”. Visa să devină polițist: „Din păcate, am fost exmatriculat”

Ajuns la vârsta de 70 de ani, Nelu Vlad povestește despre viața sa dincolo de scenă. Solistul din trupa „Azur' nu a visat din copilărie să devină cântăreț, ci polițist. Din păcate, acesta a fost exmatriculat de la Academia de Poliție.  

Într-un interviu pentru lumeasatului.ro, Nelu Vlad a vorbit despre copilăria și adolescența sa. A jucat fotbal, a făcut liceul la seral, apoi a mers la Academia de Poliție din București, de unde a fost exmatriculat din cauza unei rude.

„La 15 ani jucam fotbal, eram chiar bun, fusesem desemnat căpitan de echipă. Dar eu îmi doream să învăţ. Provin dintr-o familie de la ţară de pe malul Dunării (Tichileşti), care trăia modest, ca mai toţi oamenii de la sat de atunci, sănătoşi la suflet şi minte, ţărani cu inima curată, dar sărmani. Am urmat o şcoală profesională şi m-am angajat pe Platforma chimică de la Chişcani. Am făcut liceul la seral şi apoi am intrat la Academia de Poliţie «Alexandru Ioan Cuza» din Bucureşti, unde am obţinut cea mai mare bursă, de 1.000 de lei. Eram interesat să urmez şi Dreptul, cu gândul că în timp, dacă aş fi renunţat la statutul de ofiţer, puteam să profesez ca jurist.

A fost o perioadă de extraordinară acumulare, am avut cei mai buni profesori în drept constituţional, politică mondială. După doi ani de studii, din cauza unei probleme cu o rudă – ştiţi cum se întâmpla atunci – am fost exmatriculat', a povestit acesta.

Nelu Vlad și-a dat seama la o nuntă că poate începe o carieră în muzică.

„Cu banii pe care i-am strâns din bursă am cumpărat instrumente muzicale şi vreme de patru ani am început să studiez. (…) Am fost autodidact. Pe urmă am pus bazele unei formaţii, Azur se numeşte, şi de atunci a început o ascensiune fulgerătoare, care efectiv m-a speriat', a mai precizat el pentru sursa amintită mai sus.

Debutul lui a avut loc la un restaurant, unde cânta în fiecare seară. Ulterior, împreună cu trupa sa, a cucerit marile scene. „Mă angajasem merceolog, aveam salariu în jur de 1.100 de lei, iar seara cântam la un restaurant, pentru 3.500 de lei. (…) În 1987 ne-au angajat la Pandelaşul. Urma un spectacol pe arena municipală. Ţin minte ca şi cum s-ar fi întâmplat ieri, n-aveam curaj să ies din casă, mă gândeam că nu-s în stare să adun spectatori.

Am ajuns la arenă şi-am rămas încremenit când am văzut puhoiul de oameni. M-am strecurat înăuntru, nu mă cunoştea multă lume, fiindcă atunci nu era publicitatea de azi, erau vreo 7.000 de oameni în arenă şi încă vreo 15.000 afară. Am ţinut două spectacole. Din acea zi am făcut ravagii în România', a mai spus el.

Formația Azur a fost înființată în 1984 la Brăila, iar de atunci a cunoscut o popularitate foarte mare. Printre cele mai cunoscute piese ale lor se numără: „Cenușăreasa', „Nu sînt prost, dar nici deștept', „Mona (Se mărită Mona)'.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
substantial.ro
Libertatea
CSID
Descopera.ro
Life.ro
Retete
Baby
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Mai multe din Vedete