Valentin Butnaru a fost înlocuit la Observatorul de Noapte de la Antena 1. Ce se întâmplă cu prezentatorul

Valentin Butnaru a fost înlocuit la Observatorul de Noapte de la Antena 1. Ce se întâmplă cu prezentatorul

Valentin Butnaru a prezentat o bună perioadă de timp Observatorul de Noapte de la Antena 1. Iată că acum a fost înlocuit cu Marius Pancu.

Începând din 21 iunie, jurnalistul Marius Pancu va prezintă Observatorul de Noapte, de luni până joi, la Antena 1. „Sunt nerăbdător să mă reîntâlnesc cu telespectatorii, în direct, din noua casă! Cu plusul de entuziasm, rigoare, ambiţie, documentare până la ultimul asterics, caracteristice oricărui nou început. Pregătim un jurnal mereu altfel, în funcţie de evenimentele momentului, dar care cu siguranţă va aduce concluziile zilei şi premisele conversaţiei de a doua zi dimineaţa. Nu se va feri de subiecte controversate sau trecute la periferia agendei zilnice, atunci când simţim că ele au dimensiuni neexploatate. Va aduce protagonistul zilei pentru interviuri care să lămurească, să edifice, să aducă un plus de informaţie. Va arăta problemele din toate unghiurile şi va pune întrebările care nu s-au pus până atunci. E momentul de neratat dinainte de “Noapte bună”, pentru că va veni mereu la pachet cu o surpriză jurnalistică', a declarat Marius Pancu înainte de apariția la Antena 1.

Jurnalistul le dă întâlnire telespectatorilor în fiecare seară, de luni până joi. „Telespectatorii care mă cunosc mă vor regăsi de la ora cu care s-au obişnuit, la Observatorul de Noapte, de la Antena 1, iar cu cei care abia mă vor descoperi sunt convins că voi începe o relaţie de încredere. Sunt Marius Pancu şi încheiem şi înţelegem ziua, în fiecare noapte, la Observator!', a mai completat acesta.

Cine e Marius Pancu

Cu o experienţă de peste 12 ani pe piaţa media din România, ca reporter, editor, prezentator de ştiri şi gazdă de talk-show, jurnalistul Marius Pancu este recunoscut pentru incisivitatea cu care abordează subiectele. A început să cocheteze cu jurnalismul încă de la 14 ani, când a debutat la un ziar local din Braşov, dedicat tinerilor.

Vreme de trei ani a continuat să scrie, iar apoi a urmat cursurile Facultăţii de Jurnalism din cadrul Universităţii din Bucureşti. A intrat apoi în lumea televiziunii, la postul public, unde a participat la diverse emisiuni de dezbateri, urmând ca ulterior să ajungă coprezentator la o emisiune a aceluiaşi post. Rând pe rând au urmat ani ca reporter în domeniul economic, editor şi prezentator de ştiri şi gazdă de talk-show, iar începând din această vară s-a alăturat echipei Observator de la Antena 1.

Valentin Butnaru, schimbare neașteptată la Antena 1

Prezentatorul rămâne în continuare la Antena 1. Valentin Butnaru, cel care alături de Olivia Păunescu şi Andreea Țopan a spus primul „Bună ziua!' din platoul Observator 12, în urmă cu mai bine de doi ani, revine la pupitru începând de astăzi, la Antena 1.

Valentin Butnaru, Olivia Păunescu și Andreea Țopan fac din nou echipă la pupitrul Observator 12, la Antena 1, un altfel de format de știri, un jurnal modern ce combină relatarea evenimentelor principale ale zilei cu reportaje, interviuri și discuții în platou cu invitați de specialitate. 'Începând de astăzi, 00:00 devine 12:00 pentru mine! Mă reîntorc la programul pe care l-am început acum doi ani, împreună cu Olivia și Andreea, și care are un loc aparte în sufletul meu. Recunosc, îmi era dor de colegele mele, de echipa efervescentă de la Observator 12 și de brainstorming-urile legate de subiecte și invitați. Nu voi mai fi pasăre de noapte, va trebui să îmi mut plimbarea de prânz cu bicicleta mult mai devreme. În plus, e posibil să am parte, în sfârșit de mic-dejun la propriu, nu un surogat la ora 14. Lăsând gluma la o parte, aștept cu nerăbdare dinamica pe care o aveam cu ceilalți colegi ai mei și cu invitații. E un alt ritm, e un alt gen de provocare, dar vorbim despre același produs profesionist și îndrăgit: Observator', a declarat Valentin Butnaru pe 5 iulie.

De mai bine de doi ani, în fiecare zi, la Antena 1, Observator 12 aduce un nou concept de jurnal de știri în România, în care informațiile de actualitate continuă cu o serie de materiale în zona de infotainment, precum cele de lifestyle, beauty, sănătate, sport, muzică, social media și nu numai.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
ziareonline.ro
Libertatea
CSID
Descopera.ro
Life.ro
Retete
Baby
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Mai multe din Vedete