Urmează să organizezi un eveniment. Iată ce poți face pentru a fi memorabil

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Organizarea unei nunți, a unui botez sau a unei simple zile de naștere, este ocazia perfectă de a aduna laolaltă prietenii dragi și familia. Este un moment oportun pentru a crea amintiri și a fi cât mai aproape de cei care îți sunt alături necondiționat. Dacă te regăsești într-una dintre aceste situații și vrei ca evenimentul organizat să fie unul memorabil pentru fiecare invitat, descoperă ce poți face pentru a-ți aduce aminte de el și peste ani. 

Gândește o temă și un mesaj aparte pentru eveniment

În ultimul timp, orice tip de eveniment se creionează pe baza unei teme. Spre exemplu, o zi de naștere va fi mult mai interesantă dacă îți rogi invitații să se îmbrace respectând tematica unui serial. La fel și o nuntă, mai ales dacă îți inviți doar prietenii apropiați alături de care ai dansat la multe evenimente. Stabilește un dress code atipic, o locație care să îți permită să îți pui ideile în aplicare și bucuria se va simți la dublu.

Nu uita să îți anunți invitații din timp, pentru a putea avea timp să se organizeze la rândul lor și să își găsească ținuta potrivită ideii tale. Asigură-te că ai și un fotograf și videograf care să imortalizeze momentele și cu siguranța va ieși un eveniment atipic. 

Scrie invitațiile de mână

Invitațiile se pot transforma într-o carte poștală sau o mărturie a evenimentului, dacă te decizi să le realizezi chiar tu. Există o multitudine de idei în mediul online de unde să te inspiri, fie că le faci pentru nuntă sau pentru ziua de naștere. Alege un carton calitativ, dar nu prea gros, pentru a-l putea plia în forma dorită, creioane colorate și un pix sau stilou care să îți permită o caligrafie ușoară. Asigură-te că ai și instrumentele necesare pentru decupat, foarfecă și cutter. 

Dacă timpul îți permite, gândește un mesaj pentru a prezenta tema în invitație, dar și câteva cuvinte reprezentative pentru fiecare invitat în parte. Astfel, nu creezi doar o simplă invitație, ci o amintire pentru cei dragi. 

Acordă atenție la detalii

Atenția la detalii face parte din peisajul creării evenimentului mult visat. Ce înseamnă asta? De îndată ce ajung invitații la locul evenimentului, încearcă să ții cont de nevoile lor, să îi așezi la aceeași masă pe cei care se cunosc mai bine și, nu îl ultimul rând, să acorzi atenție preferințelor culinare. Cu siguranță vor fi și persoane intolerante la anumite alimente sau care au un regim vegetarian. Nu uita de aceste detalii pentru ca toată lumea să fie fericită și dornică să creeze o atmosferă plăcută. 

Pe toată durata evenimentului asigură-te că fiecare persoană este mulțumită, că se simte bine și, dacă mai există cerințe aparte, că știi cum să le gestionezi. 

Oferă surprize și momente neașteptate

Acum vine partea interesantă și anume surprizele și momentele neașteptate pentru a păstra entuziasmul și interesul invitaților pe toată durata evenimentului. Dacă îți organizezi nunta, atunci oferă un moment artistic de dans sau invită un DJ îndrăgit de toată lumea care să întrețină atmosfera. Când vine vorba de un botez, atunci poți să creezi un video care să spună povestea relației partenerilor până în momentul când au aflat că vor fi părinți. 

Pentru ziua de naștere surprizele pot consta în pregătirea unor preparate neașteptate sau gândirea unor jocuri care să aducă aminte de momentele dragi din copilărie. Sau, indiferent de eveniment, gândește-te la un suvenir pe care îl poți oferi invitaților, astfel încât să își aducă aminte de eveniment, dar și de tine, peste timp. 

Acestea sunt detaliile care pot face diferența între a organiza un simplu eveniment sau a crea amintiri de neuitat dintr-o petrecere. Toate cele prezentate în acest articol îți oferă oportunitatea de a le personaliza după bunul plac, astfel încât să creezi o adevărată poveste memorabilă. 

Sursa foto: Shutterstock

Recomandari
Mai multe din Advertorial