Unde și când ai voie să folosești camerele spion: modalități de utilizare inedite ale acestora

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Mici, bine ascunse, accesibile ca preț, dar în același timp foarte performante, camerele spion sunt folosite tot mai des în întreaga lume pentru o serie de activități. Există însă și câteva situații în care acestea sunt interzise prin lege. Este bine să cunoști aceste aspecte, dar și pentru ce activități ai voie să le utilizezi.

Unde și când ai voie să folosești camerele spion 

Lumea se învârte în jurul tehnologiei, iar supravegherea video nu mai reprezintă de ani buni o noutate. Mulți dintre noi n-avem nicio problemă cu faptul că suntem monitorizați în timp ce scoatem bani de la un bancomat sau atunci când ne facem cumpărăturile. Când vine vorba de camere spion, trebuie să știi că le poți instala și folosi doar în anumite circumstanțe, după cum urmează: 

  • În locuința personală, pentru a preveni jafurile, pentru a-ți supraveghea copiii sau animalele de companie, pentru a monitoriza activitatea celor care îți intră în casă și așa mai departe. Nu poți folosi camere spion dacă îți închiriezi apartamentul, deoarece ești obligat să respecți intimitatea noilor locatari. 
  • În curtea casei, pentru un plus de siguranță. Ai dreptul să montezi camerele doar pe proprietatea ta, iar conținutul surprins pe strada principală nu poate fi folosit decât pentru uz privat, fără a putea fi făcute publice. De asemenea, n-ai voie să filmezi în curțile vecinilor, pentru că le-ai încălca dreptul la viață privată. 
  • La locul de muncă, pentru a monitoriza activitatea angajaților. Ține cont de faptul că este legal să amplasezi camerele doar în spațiile comune de lucru, precum sălile de ședințe, pe holuri și în general în acele locuri unde oamenii nu se așteaptă să aibă parte de intimitate. 

Camerele spion: modalități de utilizare inedite

Camerele spion pot fi ascunse chiar și într-un stick, ceas sau breloc, așa că pot fi utilizate și în alte scopuri decât cele clasice de a preveni posibilele pericole. Spre exemplu, poți înregistra un curs plictisitor la facultate, de care vei avea totuși nevoie înainte de examen, sau o ședință importantă la birou, pe care ți-ai dori s-o analizezi și cu o altă ocazie. 

De asemenea, poate ești pasionat de natură și vrei să înregistrezi animalele sălbatice în habitatul lor. O cameră spion ascunsă într-o piatră te va ajuta și la astfel de activități. Rezoluția excelentă, câmpurile vizuale largi și posibilitatea de a transmite imaginile live sunt specificații pe care le vei aprecia, cu siguranță. 

Nu în ultimul rând, camerele spion pot fi folosite și de creatorii de conținut, fie pentru a filma farsele din timpul unor clipuri virale, fie pentru a surprinde imagini din perspective unice (first-person, ochi de pasăre, time lapse etc.). Abilitățile acestor dispozitive sunt tot mai apreciate inclusiv de profesioniști, care le utilizează pentru producția de filme, documentare sau seriale. Camerele spion sunt folosite chiar și de oamenii de știință, pentru monitorizarea schimbărilor de mediu. 

O altă metodă distractivă de a te folosi de camerele spion este pentru a rămâne cu amintiri din timpul întâlnirilor cu familia sau prietenii. Oamenii sunt mai relaxați atunci când nu știu că sunt filmați. Nu uita însă că nu ai voie să faci publice imaginile fără acordul persoanelor care apar. 

Așadar, există o mulțime de opțiuni de utilizare inedite, pe care le poți încerca și tu pe viitor. 

Sursa foto: Shutterstock

(P) Material publicitar realizat împreună cu Spy-shop

Recomandari
Mai multe din Advertorial