Un ceai detoxifiant te poate ajuta în mai multe moduri decât îți imaginezi

Ai nevoie de un detox și ești în căutarea unor metode eficiente de purificare a organismului? Te-ai gândit să incluzi în programul tău și un ceai detoxifiant? Probabil unul dintre cele mai utilizate produse în curele de detoxifiere, ceaiul are efecte cu adevărat spectaculoase în purificarea organismului și eliminarea toxinelor acumulate. Iată în câte moduri te poate ajuta un ceai să îți restabilești starea de bine!

  • Eliminarea toxinelor

Acțiunea depurativă a ceaiurilor este deja bine cunoscută. Prin acest mod se elimină toxinele pe cale renală, prin diureză, pe cale intestinală, prin laxație și pe cale tegumentară, prin sudorație. Multiplele beneficii ale unui ceai detoxifiant sunt completate și de favorizarea eliminării acidului uric și a colesterolului, prin intermediul principiilor active din frasin, ienupăr, mesteacăn, păpădie și brusture. 

  • Prevenirea pierderii excesive a vitaminelor și mineralelor

Pierderea excesivă de săruri minerale și vitamine este prevenită datorită compoziției bogate a plantelor în potasiu, calciu, magneziu, fier și vitaminele A, B complex și C.

  • Purificarea organismului 

Ceaiul cu rol detoxifiant îți va fi foarte util dacă suferi de afecțiuni reumatice, gută, obezitate, hipercolesterolemie, edeme sau boli de piele. În funcție de compoziție, acesta poate juca rolul unui diuretic eficient, antiinflamator, dezinfectant urinar, antilitiazic, antispastic, antialgic și depurativ. Poți trata cu succes infecțiile și inflamațiile reno-urinare, cum ar fi: cistitele, pielitele, nefritele, prostatitele sau litiaza urinară. 

  • Eliminarea microorganismelor potențial patogene din tractul urinar

În diverse combinații, frunzele de mesteacăn susțin funcția excretoare a rinichilor. Pentru o bună irigare a căilor urinare și pentru calmarea iritațiilor mucoaselor tractului urinar, consumă regulat un ceai detoxifiant cu efect diuretic. Acesta va contribui la eliminarea acumulărilor și depunerilor substanțelor minerale din tractul urinar, precum și la eliminarea acidului uric. 

  • Curățarea sângelui

Un ceai detoxifiant va susține întotdeauna mecanismele proprii de purificare a organismului, favorizând eliminarea toxinelor și accelerarea tranzitului intestinal. Afecțiunile cutanate, eczemele, acneea, urticaria, furunculoza, psoriazisul și guta se pot ameliora cu ajutorul unei cure de detoxifiere. Principiile active din sânziene, păpădie, ventrilică și brusture își aduc un aport considerabil în eliminarea acidului uric și scăderea colesterolului. De asemenea, frunzele de nuc contribuie la îndepărtarea diferitelor toxine, fiind utile în intoxicațiile cu mercur. 

  • Curățarea colonului

Un colon sănătos participă la buna funcționare a sistemului imunitar. Fructele de armurariu, frunzele de ceai verde, fructele de anason, frunzele de echinacea, iarba de trei frați pătați, iarba de merișor, florile de mușețel și de soc, precum și frunzele de stevie dulce ajută la curățarea colonului și eliminarea toxinelor. 

  • Detoxifierea ficatului

Stresul, alimentația nesănătoasă, medicamentele, alcoolul, fumatul și poluarea își lasă amprenta asupra ficatului tău. Supraîncărcarea acestuia o vei resimți adesea sub forma oboselii frecvente și a lipsei de energie, acumulării de grăsime în zona abdominală, balonării și problemelor digestive. Dacă chiar și atunci când dormi cel puțin 7 ore te trezești simțind somnolență, să știi că ficatul are nevoie de o cură de detoxifiere. Menta, rădăcina de păpădie, lemnul dulce, mușețelul, frunzele de boldo, pirul, fruzele de osul iepurelui și armurariul sunt plante care, combinate, curăță și asigură funcționarea optimă a sistemului hepato-biliar.

E bine ca măcar de două ori pe an să faci o cură de detoxifiere pentru a revitaliza corpul. Consumă un ceai detoxifiant pentru a reface rezervele de energie, pentru a căpăta putere și vitalitate. Stimularea metabolismului îți va împrospăta trupul și mintea. 

Recomandari
Publicitate
Libertatea
VIVA!
Unica.ro
Retete
Baby
ELLE
CSID
Ego.ro
Descopera.ro
Diva Hair
TV Mania
Trending news
Mai multe din Advertorial