Tudor Gheorghe: un trubadur inepuizabil

Rasuna un acord de chitara catre sala umpluta pana la refuz. Asa incep spectacolele lui Tudor Gheorghe…

Am avut sansa de a-i rapi ceva timp si am reconstituit o lume a sa din bucati de realitate inedite, asemenea unui "live" la care nu poti trage duble.

La Tudor Gheorghe totul este miscare. Se trezeste inainte de prima raza de soare si se intoarce acasa mult dupa caderea intunericului. Ziua lui incepe totdeauna brusc.

Barbieritul la sange, obicei de pe vremea studentiei, o cana mare de cafea fierbinte pentru Georgeta, sotia lui…

Apoi incepe sa povesteasca despre el. A avut intuitia sa abandoneze mirajul perfectionismului muzical. Nu s-a vrut decat un actor care reciteste poezia mare. "Nu am fost si nu voi fi niciodata un star. Nu fac parte din showbiz.

Textele mele muzicale pe care le torn in tiparul poetic sunt foarte departe de ceea ce ii transforma pe oameni in vedete."

Bataios, dar extraordinar de sensibil, de o sensibilitate vecina cu romantismul veacurilor trecute, maestrul a trecut prin tot ce a fost mai greu in drumul sau artistic. Fiindca a fost un "inventator".

A terminat Institutul de Teatru cu nota 10 si s-a intors la Craiova, desi putea sa ramana la orice teatru din Capitala.

"Nu aveam nici vocea profunda, uluitoare a lui Vraca, cu care sa vrajesc oamenii, nici nu eram frumos ca Septimiu Sever, eram doar inalt si slab si aveam o claie de par pe vremea aceea.

Si pentru ca sa impresionez, mi-am zis sa montez un spectacol de poezie. Da, dar poezie n-ar fi stat lumea sa asculte vreme de cateva ore, asa ca am spus ca o voi canta. De fapt, o voi insoti cu muzica. Parea ciudata si hazardata o astfel de punere in scena, dar am vrut sa fiu un aed al vremurilor moderne.

Asa ca marii trubaduri, ca menestrelii, ca primii creatori de frumos ai lumii asteia, fiindca eu nu cred ca Homer povestea pur si simplu, eu cred ca el si-a cantat Iliada…"

Si asa s-a nascut "fenomenul Tudor Gheorghe", cel care surprinde de fiecare data, caci nu canta, nu recita, nu este folk-ist, nici lautar, nici compozitor, nu poate fi incadrat in nici un curent sau moda muzicala si este totusi la fel de iubit si de ascultat astazi, ca acum 30 de ani.

"Am in repertoriu mai multe titluri de spectacole decat unii din cantaretii din ziua de astazi melodii. Am cantat cu orchestre simfonice, cu taraf lautaresc, dar taraf clasic adevarat, din cel cu patru instrumente, am pus poezie pe muzica singur, doar cu propria-mi voce, cu orchestra folclorica sau cu un cor bisericesc, versuri zguduitoare scrise prin marile temnite comuniste, ba chiar ma gandesc acum sa cant marsuri patriotice cu Fanfara Reprezentativa a Armatei si sa fac un spectacol de versuri spuse pe muzica lui Dimitrie Cantemir.

Multi or sa se inchine daca aud de asa ceva, dar sunt convins ca va fi un succes, asa cum au fost si toate celelalte de atatia ani incoace. Fiindca muzica buna nu apartine unui singur gen."

 

Rasfat poetic de mare clasa

Muzica sa doar imbraca ritmul versurilor si le aduce cuminti sufletelor noastre. De vorbit, vorbeste amplu, cu intonatie si cu placerea unui om obisnuit cu manuitul cuvintelor, iar privit de undeva din exterior, are un aer destins de lup singuratic.

Are o neglijenta usoara care te lasa sa vezi dintr-un ochi ca acorda oricarei actiuni, indiferent de ce natura este, o anumita liniste concentrata care tine de fiinta lui.

La "nea Tudor", cum il alinta prietenii, se simte la fiece pas o evadare din canoane, pentru ca, pe o disciplina oarecum rigida, consacrata, el a suprapus libertatea improvizarii. Acordurile cu care isi insoteste poezia sunt naturale.

Spune ca nu face muzica, nu compune, ci doar traieste muzical starea de poezie. "Nu, n-am fost niciodata disperat. I-am infruntat pe toti si asa n-am avut rival. Nu aveam rival nici prin ’87, in anii in care mi se interzisese sa mai apar pe scena.

M-am nascut intr-un intai august canicular, zi de foc, deci sunt o catastrofa pentru altii. Atuurile meu: temperamentul, profesionalismul si familia pe care o am aproape. Temperamentul mi-a dat capacitatea extraordinara de munca, profesionalismul increderea, iar cei pe care ii iubesc, sotia si fiul meu, puterea sa nu ma sperie nimic."

Dar unde e romantismul menestrelului? Adierile timide de aprilie, dupa-amiezele grele de soare, serile cand lumina firava varsa valuri de taina pe strazi, parfumul dulce de salcami, noptile, gandurile? Aici l-am "agatat".

Privirea se tulbura putin si priveste lung undeva catre inaltul cerului: "Sunt atatea dimineti cand ma trezesc imbatat de fericire, o fericire covarsitoare si nemotivata.

Fericire ca exist, ca respir, ca afara ploua sau ninge sau au inflorit brandusele. Si atunci e drept ca ma intreb uneori unde a ramas tineretea mea?

La care rascruce de drumuri din multele peste care am trecut? Si devin nitel melancolic, nitel poet si nitel neinteles ca orice artist, nu?" Tudor Gheorghe, Trubadurul din Podari, satul sau de bastina, sapa adanc in lada de zestre a vremilor trecute, cele cu cavaleri si domnite, ciupindu-si cobza si povestind.

Despre ceea ce pastreaza acolo, in suflet, sub camasa olteneasca, frumos cusuta alb pe alb cu alesaturi de borangic, despre jale si umor, filosofie si vorbe iuti, picanteresti, adica tot ce inseamna folclorul.

Vorbeste cu patima, clocotitor aproape, despre cantec si despre dragostea pentru om, dar si cu durere despre amintiri ce ar trebui sa ramana, dar se pierd.

"A fost o munca cumplita cu mine insumi, dupa care am gasit aceasta formula teribila care a debusolat si debusoleaza criticii pentru ca nici unul nu stie in ce categorie muzicala sa ma incadreze.

Fara sa se intrebe daca eu vreau sa fiu incadrat… Genul pe care il fac eu nu il mai face absolut nimeni. Mi s-a spus ca reprezint muzica folk, etno, dar n-are nici o legatura." Nimeni n-a inteles ca Tudor Gheorghe nu este decat un talmacitor al versului romanesc.

"Sprijinul meu total si sursa de entuziasm, dar si de inspiratie, criticul meu cel mai bun este sotia mea, Georgeta Luchian, care este actrita la Nationalul craiovean. O iubeam din facultate, cand eu eram boboc si ea era in anul patru si cand nu am indraznit niciodata sa-i marturisesc dragostea. Ne-am reintalnit la Craiova dupa ce am absolvit.

Eu – 21 de ani, infasurat in vise – si ea – bucuresteanca nascuta-crescuta pe malurile Dambovitei, venita in Banie sa stea un an. Insa, uite, s-a indragostit de mine si a ramas aici 30 de ani.

O viata de om. Pe care insa eu am trait-o si o traiesc ca un vesnic indragostit. Nu ma jenez deloc sa spun asta: sunt permanent indragostit de sotia mea. Vrei sa-ti spun ceva?

Cel mai mult ma identific cu ea atunci cand imi vin in minte vorbele lui Sorescu, poetul pe care il simt ca pe mine insumi: ‘Un geniu e si mai geniu cand e indragostit.’ Ei bine, asta sunt eu si sotia mea."

Pe "nea Tudor" nu mi-l pot inchipui acum decat intr-un singur fel: un trubadur perfect povestind la gura sobei, intr-o tara cu zapada multa, unde ninge mereu, iar berea se bea din cani inalte, cu capac tintuit in metal.

Iti atrag atentia mainile subtiri, putin ostenite si surasul adanc, fabulos. Asa zambeste si acum. Un dur inalt cu sufletul tandru.

Muzica sufletului

Imi aduc aminte ce spunea mai devreme: "Cand sunt obosit sau trist sau risipit in dureri fara glas, ador sa ma scufund in poezie ca intr-o mare.

Simt ca in ea sta muzica sufletului omenesc si ca aici spiritul meu cautator se linisteste. Poezia e singurul loc in care ma simt acasa." Si-mi vine sa ordon ca la armata: "O poema pentru Tudor Gheorghe!".

Adrian Ciltan; foto: arhiva personala

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2

Recomandari
Libertatea
Publicitate
Huff
VIVA!
Retete
Baby
TV Mania
Sfatul parintilor
Mai multe din Vedete