Tudor Chirilă, manifest pe scena de la UNTOLD 2024. A vorbit despre corupția din România
Tudor Chirilă a transmis un mesaj puternic pe scena de la UNTOLD 2024 chiar înainte de a cânta piesa „Barosanii'. Artistul a exprimat liber tot ceea ce gândește despre corupția în România.
Tudor Chirilă a folosit scena de la festivalul Untold pentru a transmite un mesaj puternic împotriva corupției din România. În cadrul concertului susținut de formația sa, Vama, artistul a ținut un discurs în care a criticat modul în care corupția este combătută în țară. Discursul a avut loc înainte de interpretarea piesei „Barosanii', iar mesajul său a fost ulterior postat pe pagina de Facebook a artistului, unde a continuat să discute despre starea justiției din România.
„Țara noastră are parte de două chestii: sclavii și barosanii. Sclavii sunt ăia care plătim taxe, barosanii sunt ăia care le ciordesc și le cheltuie. Fiecare român se naște cu 300 de euro în minus.
După 20 de ani de activitate a DNA, corupția este de un miliard de euro pe an. Aia adevărată e în jur de 16 miliarde, bani care se fură de la noi. Și încă ceva: din toate condamnările de corupție, 80% sunt cu suspendare! Furați liniștiți! Cântecul ăsta este pentru barosani. Cântă cineva cu noi în seara asta, sclavilor? Pentru barosani?', a spus Chirilă.
VEZI FOTOPOZA (1 / 6)„Cine sunt ei? În marea lor majoritate o mafie coruptă care frânează dezvoltarea României'
Cunoscut pentru implicarea sa activă în problemele politice și sociale, Tudor Chirilă a reamintit publicului că lupta împotriva corupției este esențială pentru viitorul României. Artistul a fost de-a lungul timpului un susținător vocal al mișcărilor civice și a participat la numeroase proteste, inclusiv cele împotriva Ordonanței 13 din 2017. Mesajul său de la Untold a fost bine primit de fani, mulți dintre ei apreciind curajul și consecvența cu care Chirilă își exprimă opiniile.
„Au pus justiția la pământ, legiferând împotriva statului de drept și în favoarea infractorilor sub ochii noștri, dar au menținut și apărat pensiile speciale. Din DNA au făcut o umbră de instituție pentru că au deposedat-o de instrumente pentru urmărirea penală și de resurse umane (procurori). S-au asigurat că CCR îi va sprjini când au nevoie. Cu ajutorul unui președinte ticălos au refăcut USL și au confiscat puterea. Au trimis alegerile în derizoriu prin comasare, creând confuzie și dezorganizare, și și-au asigurat controlul asupra administrației locale din toată țara. Consiliile județene, primăriile, toate sunt ale lor.
Cine sunt ei? În marea lor majoritate o mafie coruptă care frânează dezvoltarea României. E adevărat, cu largul concurs al populației. Ni se aruncă în ochi cifre de creștere economică, dar 30 la sută din populația țării se zbate mult sub media europeană a sărăciei. Această populație captivă este și bazinul de votanți care îi ține la putere.
Nu avem infrastructură, autostrăzi, spitale, școli, aeroporturi, România e deposedată de forță de muncă pentru că oamenii au plecat pe capete, sistemul de educație e viciat, corupt și îmbătrânit, serviciile sociale se fac că funcționează, companiile de stat sunt ineficiente și sunt doar surse de sinecuri pentru loialii partidelor, știrile zilei se împart între achitări de corupți (vezi Puiu Popoviciu) sau morți suspecte în spitale sau prin fața lor, legile sunt făcute de incompetenți incapabili să apeleze la specialiști care să îi consilieze, aparatul bugetar este supradimensionat cu rubedenii și relații care nu au ce căuta pe posturile alea, inițiativa privată e sufocată de tot felul de simulacre de măsuri luate de ochii Europei (vezi e-TVA), corabia e în derivă, partidele finanțate din banii noștri își cumpără imagine cosmetizată la televiziuni, manipularea mediatică e la ordinea zilei.
Trăim într-o țară în care s-a creat o mică oligarhie care transmite din tată-n fiu «puterea». Oamenii sunt blazați, dezabuzați, resemnați. Absurdul instituțional și birocrația îi țin blocați pe români în diversele lor încercări antreprenoriale. Oamenii nu mai cred în instituții, în dreptate, în civilizație, în meritocrație. Au abdicat și nu le mai pasă de ce se întâmplă cu taxele lor, se lasă furați fără să mai protesteze. Sau fură la rândul lor. Au apărut profeții extremiști numa’ buni să facă jocul corupților de la putere. Oamenii săraci se uită în gura lor cum promit jocuri piramidale.
„Acum șase ani, pe 10 august, zeci de mii de români au ieșit în stradă'
Nu este un tablou sumbru cel înfățișat mai sus, este un tablou realist dacă ieși din cele câteva orașe mari care produc bani sau creștere economică. Acum șase ani, pe 10 august, zeci de mii de români au ieșit în stradă (unii veniți din străinătate) pentru un scenariu de viață mai bun, pentru o țară fără corupție sau măcar fără atâta corupție. Puterea de atunci a reprimat în mod violent un miting pașnic. Oamenii au fost bătuți, gazați, stropiți cu furtunurile, bătuți din nou, dispersați. Ca la mineriade. Se pare că miza era mare. După șase ani nu avem niciun vinovat pentru ce s-a întâmplat pe 10 august. Niciun vinovat pentru asaltul forțelor de ordine asupra cetățenilor care își exercitau un drept constituțional. Este asta o țară funcțională?', este mesajul transmis de Tudor Chirilă în mediul online.