Transformarea spectaculoasă a lui Bodo de la Proconsul. Cum arată acum artistul după ce a slăbit 46 de kilograme

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Bodo de la Proconsul a slăbit 46 de kilograme și a publicat imagini din vacanța petrecută în Grecia. Artistul le-a răspuns celor care i-au criticat transformarea.

Bodo, solistul trupei Proconsul, continuă să impresioneze prin transformarea fizică pe care a reușit să o obțină în ultimele luni. Artistul a slăbit 46 de kilograme, iar noua sa înfățișare a atras numeroase reacții în mediul online. Aflat în vacanță în Grecia, cântărețul a transmis și un mesaj pentru cei care i-au criticat schimbarea.

CONȚINUT VIDEO AVANTAJE

Cum arată acum Bodo după ce a slăbit aproape 50 de kilograme

Transformarea lui Bodo este una dintre cele mai vizibile din ultimul an. Solistul trupei Proconsul a reușit să slăbească 46 de kilograme, iar schimbarea este evidentă în cele mai recente fotografii publicate pe rețelele de socializare.

În timp ce numeroși admiratori l-au felicitat pentru ambiția și determinarea de care a dat dovadă, au existat și persoane care au comentat negativ noua sa înfățișare.

Aflat într-o vacanță în Grecia, artistul a ales să răspundă acestor reacții printr-un mesaj publicat pe Facebook.

Mesajul transmis celor care i-au criticat schimbarea

Bodo a distribuit o fotografie în care apare relaxat și zâmbitor și le-a transmis un mesaj celor care au comentat transformarea sa fizică.

Neața din însorita Elada! Mesaj pentru hateri: decât gras și frumos, mai bine slab și frumos! Și sănătos! Vă îmbrățișez pe toți! Zi binecuvântată să aveți!', a scris Bodo pe pagina sa de Facebook.

Postarea a fost apreciată de numeroși urmăritori, care i-au transmis mesaje de susținere și l-au felicitat pentru rezultatele obținute.

De la 142 la 96 de kilograme

Artistul a povestit anterior că decizia de a-și schimba stilul de viață a venit după o perioadă dificilă, în care s-a confruntat cu mai multe probleme de sănătate, inclusiv un infarct și apnee în somn.

Înainte de transformare, Bodo cântărea 142 de kilograme, iar în prezent a ajuns la 96 de kilograme. El spune că schimbarea nu i-a adus doar o siluetă diferită, ci și o stare de sănătate mult mai bună.

De la 142 kg la 96 kg. De la apnee în somn la somn de bebeluș. De la cântat cu seriozitate la cântat cu excelență. De la nu mai pot la energie cât pentru două zile. De la deznădejde la poftă de viață. De la pastile pentru inimă la vitamine', a transmis artistul.

Schimbarea care i-a redat energia

Într-o altă postare, Bodo a explicat că transformarea nu s-a reflectat doar în aspectul fizic, ci și în felul în care se simte zi de zi.

Artistul spune că a trecut de la haine măsura XXXL la măsura L și că are acum energia necesară pentru activitățile cotidiene și proiectele profesionale. Totodată, acesta i-a mulțumit soției sale pentru sprijinul oferit pe parcursul întregului proces.

De la haine XXXL la L. De la oboseală continuă la chef de drumuri și proiecte. De la supraviețuire la viață trăită cu bucurie. Și cel mai frumos? De la o soție iubitoare la aceeași soție iubitoare, care a fost și este lângă mine. Mulțumesc lui Dumnezeu pentru iubirea Lui', a mărturisit Bodo.

Bodo de la Proncosul a slăbit (4)SeparatorVEZI FOTOPOZA (1 / 19)

Vacanță în Grecia după transformarea spectaculoasă

În această perioadă, artistul se află în vacanță în Grecia, unde se bucură de câteva zile de relaxare. Fotografiile publicate din concediu au atras imediat atenția fanilor, care au remarcat schimbarea fizică prin care a trecut în ultimele luni.

Deși părerile au fost împărțite în mediul online, Bodo spune că pentru el cel mai important câștig este starea de sănătate și energia pe care le-a recăpătat după schimbarea stilului de viață.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Mai multe din Vedete