Tily Niculae: „Zilele acestea am fost paralizată de tot ceea ce se întâmplă”

Asta scria actrița Tily Niculae cu o săptămână în urmă. A depășit această stare și s-a dus în prima linie, pentru a da o mână de ajutor voluntarilor și refugiaților ucraineni.

Pe Tily Niculae o știm de la TV, de pe vremea când juca în celebrul serial „La Bloc'. Mai mereu cu zâmbetul pe buze și cu o poftă de a comunica, de data aceasta am descoperit-o altfel. Cu haine groase, cu masca de protecție, obosită și înlăcrimată, dar mai disperată să-i ajute pe cei care treceau granița dinspre Ucraina. În postările și story-urile de la vama Isaccea, acolo unde a fost timp de mai multe zile alături de voluntari, Tily Niculae a cerut în mod constant ajutorul punctual, insistând asupra nevoii de voluntari în zonă și a unor asociații, prin intermediul cărora să se faciliteze accesul la hrană caldă.

Tily Niculae: „Am ales să-i spun adevărul Sofiei'

Tily Niculae este mama a doi copii, o fetiță și un băiat. Din această perspectivă, aceasta a postat un mesaj extrem de emoționant pe rețelele de socializare. Mai exact, a vorbit despre modul în care ar trebui să le transmitem copiilor veștile care circulă în această perioadă.

Zilele acestea am fost paralizata de ceea ce se întâmplă. Nu puteam să mă  opresc din plâns și din starea pe care o aveam. Imaginile care mă urmăreau cu mamele care treceau singure granița țării noastre, cizme ale copiilor scrise cu markerul – grupa de sânge, numele și data de naștere, femei cu arme în mână, oameni în buncăre, morți și disperare. Am ales să IES din această stare și să înțeleg că nu ajută pe nimeni cu NIMIC. Ce am făcut? Primul lucru am ales să-i spun adevărul Sofiei încă din a doua zi de la începerea Războiului (…) Informații simple, clare, adevărate, explicații pe înțelesul ei (ce înseamnă granițe, teritorii, NATO, acest conflict) cu explicații vizuale pe o hartă. Explicații ale titlurilor pe care le vedea pe TIK TOK și nu numai, astfel încât să poată face diferența dintre scenariul și percepția ei, cu realitatea de la momentul respectiv. Ca părinte, nu i-am creat așteptări false pentru o situație și o finalitate pe care nu o cunosc sau NU o controlez. Am încurajat-o să mă întrebe pe mine sau pe tatăl ei, iar orice informație din teama vreunui prieten, coleg să vină să ne-o împărtășească. În ideea în care-i explicam corect ceea ce a auzit.'

În plus, vedeta a explicat că nu își lasă copiii să se uite la TV, la știri, ci îi ajută să-și trăiască viața normal. La toate acestea se adaugă faptul că „aleg să postez doar informații adevărate pentru a NU  produce  haos (vb aici de transporturi, colectare alimente etc.). Nu intru in panică! DAR nici nu NEG realitatea celor de lângă noi, care mâine, poate fi realitatea oricărui dintre noi. Doamne Ajută!'

Sofia si Tily NiculaeSeparatorVEZI FOTOPOZA 1 / 3

Foto: Facebook, Instagram

Citește și: Ringier Foundation și Libertatea lansează campania umanitară „Alături de copiii ucraineni'

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Urmărește-ne pe Google News
Recomandari
substantial.ro
Publicitate
CSID
Kudika
Descopera.ro
Unica.ro
Retete
Baby
Life.ro
Doctorul Zilei
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul medicului
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Trending news
Mai multe din Vedete