Teodora Stoica, diagnostic cumplit la doar 25 de ani. Fiica lui MM Stoica a spus prin ce a trecut

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

La doar 25 de ani, fiica lui MM Stoica a fost diagnosticată cu o boală gravă. Teodora Stoica a decis să vorbească la trei ani de când a primit vestea tristă. Din fericire, tânăra este acum bine.

În urmă cu trei ani și jumătate, Teodora Stoica primea un diagnostic greu de suportat din partea medicilor. În timpul unui masaj i s-a descoperit un nodul la gât, apoi a început toate investigațiile. Invitată la podcastul lui Cătălin Măruță, ea a povestit cum s-a vindecat de această boală nemiloasă.

„Mi-a fost foarte teamă să vorbesc despre asta pentru că nu am vrut să dau putere unei boli. Așa că am preferat să nu vorbesc, să evit. (…) Acum 3 ani și jumătate am avut un diagnostic mai greu de digerat. Făceam masaj cu maseurul de la Steaua, Cocolino, și mi-a spus: «Ai un nodul la gât, știai?». M-am uitat în oglindă și era vizibil, era mare. Am fost la puncție și mi-a luat lichid. Timp de două săptămâni am așteptat… eu nu eram pozitivă cum sunt acum. Eram ipohondră și mă gândeam la ce este mai rău. Alea două săptămâni n-am fost om. Am primit mailul și am sărbătorit pentru că era benign. Am zis că am rezolvat și problema asta, dar el tot creștea… (…)

M-am operat și nu prea puteam să procesez nimic. Am stat la terapie intensivă o noapte, pentru că așa e procedura. Doctorul vorbea și eu nu înțelegeam nimic. Mi-a spus că nu era așa simplu cum am crezut și că a fost nevoit să-mi facă tiroidectomie totală, pentru că și-au dat seama că era malign, că aveam metastaze la plămâni și la coloană, la un os… Nu plâng! Asta am înțeles după o săptămână, de fapt, nici n-am știut de os. Am ajuns acasă… Dărâmată total, pentru că nu mai înțelegeam nimic. După operație trebuie să faci un tratament cu iod radioactiv și este interesant așa pentru oameni, pentru că e atipic. Nu e chimioterapie, nu sunt citostatice. Trebuie să iei o pastilă și să stai 4 zile singur în spital. Eu aveam o mare frică de singurătate', și-a început povestirea fata oficialului de la FCSB.

teodora-stoica-fata-lui-meme-stoica-4-1SeparatorVEZI FOTOPOZA (1 / 9)

Tânăra își amintește că până și medicii s-au mirat când au văzut prin ce trece. „Doctorul care a examinat proba a spus: «Cum se poate așa ceva la o persoană atât de tânără?». Aveam 25 de ani și era foarte avansat. (…) În ultima zi mergeai și făceai un fel de CT și se vedeau exact resturile. Corpul era galben și resturile de tumoră erau cu maro. La mine se vedea totul maro. A trebuit să fac iodul de două ori, dar se vorbea să-l fac de 6-7 ori.

A fost perioadă de șoc și m-au ajutat foarte mult oamenii din jurul meu. Doar stăteam… eram un fel de legumă. Și am luat-o pas cu pas. Când îți pui întrebarea dacă mori este destul de rău! Nu am murit și mi-am reparat și relația cu tata, că înainte nu ne înțelegeam atât de bine', a mai spus Teodora, potrivit Libertatea.

La podcastul lui Cătălin Măruță, tânăra și-a amintit de un Crăciun în care era sub tratament. „Radioactivitatea le afecta tiroida și trebuia să îi protejezi. Un Crăciun l-am făcut acasă, la o masă mare, unde erau toți, iar eu eram într-un colț cu farfurii de plastic și tacâmuri de plastic, mănuși de bucătărie. Elimini și prin salivă, dar și prin transpirație.'

Teodora Stoica a mărturisit că la un moment dat i-a fost frică să nu moară, astfel că s-a apropiat mai mult de Dumnezeu.

„Da, mi-a fost frică să nu mor. Atunci când eram în spital și am făcut acel CT, știam că tatăl meu e în contact cu doctorul, iar nimeni nu-mi scria nimic. Atunci l-am întrebat pe tatăl meu: «Mor? Îmi spui și mie dacă mor?». M-a sunat și era o legumă. «E puțin și la plămâni, dar nu-i grav». Și-a dat seama că era grav.'

Și a continuat: „Nu am fost credincioasă înainte. Nici tata nu era foarte credincios. Gigi (n.r. – Gigi Becali) ne-a spus: «Ăsta este un test, o să treci peste cu bine. Dar asta este toată ideea, să credeți în Dumnezeu». Și cumva așa a fost…

Acum mă bucur de tot ce am. Sunt aici, mă bucur și este perfect. Nu vreau să fiu în altă parte. Cred că oamenii trebuie să se bucure de prezent și să nu se mai gândească la trecut sau la viitor'.

Iată ce poți citi în ediția de print a revistei Avantaje, iulie 2023:

Ediția de iulie a revistei Avantaje este ca un balsam pentru suflet. Oferă de toate pentru toți, iar mințile curioase își vor găsi aici subiectul favorit, din orice domeniu. Bucură-te de această minunată vară, fii recunoscătoare pentru toate darurile vieții și rămâi alături de noi, de revista Avantaje:

Beauty

– Obiceiuri care te fac să pari mai în vârstă: știm cu toții că îmbătrânirea este inevitabilă, dar unele obiceiuri și lipsa unei rutine sănătoase accelerează procesul și adaugă tenului, corpului și atitudinii unei persoane mulți ani peste vârsta reală.

Nutriție

– Ai intoleranță la gluten? Iată ce trebuie să afli: glutenul este considerat un alergen periculos fiind trecut în rândul celor 14 alergeni alimentari legiferați în Uniunea Europeană care trebuie evidențiați pe toate listele de ingrediente.

Interviu

– Narine Abgarian a cucerit de la primul ei roman tradus în limba română, „Din cer au căzut trei mere (Humanitas Fiction, 2021). Publicația The Guardian a inclus-o pe scriitoarea armeancă în lista celor mai buni șase autori contemporani europeni, iar romanul „Simon (Humanitas Fiction, 2023) a câștigat premiul Bolșaia Kniga – Premiul Cititorilor în Rusia.

Prilejul interviului a fost vizita lui Narine la București pentru lansarea traducerii în limba română a romanului „Simon.

Psiho

– Bărbați care pot cuceri orice femeie, pentru că au curaj să intre în vorba cu oricine și pot spune exact ceea ce consideră că vrea acea persoană să audă, pentru a o cuceri. Din perspectiva carierei sau a banilor, acești bărbați sunt adevărați vânători care își propun anumite scopuri pe care le ating folosindu-se de o gamă variată de tactici sau comportamente. În dormitorul conjugal însă, comportamentul lor lasă mult de dorit.

Răsfoiește revista aici: https://magazines.ringier.ro/editie/avantaje-iulie-2023/#pagina-1

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Mai multe din Vedete