Tendințe actuale la fondul de ten pentru machiaj

Machiajul, la fel ca și moda, se schimbă, atât în funcție de etapa de viață în care ne aflăm, cât și de anii în care trăim. Acestea două sunt de multe ori conectate și, ca să iasă o combinație în ton cu moda, trebuie să fii mereu la curent cu schimbările care se petrec.

Valentine’s Day este tot mai aproape și, cu siguranță, vei fi surprinsă plăcut cu un eveniment organizat de cei dragi pentru a petrece timp împreună. Fie că mergeți la un restaurant, în club sau la o cabană, machiajul trebuie mereu să fie on point.

Un machiaj perfect începe de la curățarea tenului ca la carte, hidratarea sa și apoi aplicarea unui fond de ten de calitate.

În funcție de locația în care alegeți să petreceți seara, poți să optezi pentru unul sau mai multe tipuri de machiaj. Acesta trebuie să se potrivească și cu outfitul și cu coafura.

Tipuri de fond de ten pentru machiaje actuale

Acestea nu vor dispărea în următoarele luni, așa că poți liniștită să te inspiri din ele de-a lungul anului, la ocazii speciale. La fel, poți să îți achiziționezi mai multe tipuri de fond de ten care să se potrivească fiecărui tip de machiaj în parte și fiecărei ocazii.

1. Aspectul natural în machiaj câștigă tot mai mult teren de câțiva ani deja și pare să fie un statement chiar dacă numele nu sugerează asta. Aspectul natural vine de la o acoperire medie a tenului, care oferă o bază naturală pentru machiajul minimalist pe care urmează să îl aplici.

2. Fondul de ten rezistent la transfer este o investiție care te va ajuta să scapi de multe bătăi de cap în timpul unui eveniment important. De exemplu, nu va trebui mereu să mergi la baie cu toată trusa de machiaj după tine să refaci micile imperfecțiuni care ar putea apărea.

3. Fondul de ten hidratant, nu doar că acoperă ceea ce vrei să ascunzi, dar, datorită calității sale hidratante, îi va da pielii tale o strălucire sănătoasă ori de câte ori alegi să îl porți.

4. Fondul de ten cu particule luminoase este perfect pentru evenimentele la care ai nevoie de un extra-glow. Particulele iluminatoare te vor ajuta să nu mai trebuiască să folosești un alt produs care să-ți dea acest efect și astfel poți să economisești și timp și bani.

5. Fondul de ten cu protecție solară este indicat să fie folosit de-a lungul anului, nu doar vara. Factorul UV, din păcate, nu ia pauză în sezonul rece, chiar dacă intensitatea sa scade odată cu scurtarea zilei.

6. Fond de ten din ingrediente curate. Acesta este un trend care câștigă tot mai mult teren și pe bună dreptate. Lumea devine mai interesată, atât de stilul de viață și de alimentația sănătoasă, cât și de produsele pe care le integrează în diete sau în felul în care trăiesc. Cele cu eticheta cât mai curată, din cât mai puține ingrediente și preferabil naturale, urcă tot mai vertiginos în topul preferințelor oamenilor din lumea-ntreagă.

7. Fondul de ten care să fie cât mai apropiat de nuanța pielii tale ar trebui nu să fie o excepție, ci mai degrabă o regulă. Astfel te vei încadra ușor în trendul machiajului minimalist, care de-abia se observă, chiar și la o privire de mai aproape.

8. Tipurile de fond de ten care au în componența lor acid hialuronic, vitamine sau alte extracte sunt din nou la mare căutare în ultima perioadă. Cu toate acestea, ele nu vor înlocui cremele și serurile de îngrijire a tenului, doar le potențează efectul asupra acestuia.

Găsirea fondului de ten potrivit tuturor cerințelor pe care tenul tău le are – de la nuanță la alte particularități – nu este întotdeauna un proces ușor și necesită multe încercări. Cu toate acestea, în momentul în care îl vei găsi pe acela – sau pe acelea – care ți se potrivesc cel mai bine și viața ta se va schimba, vei vedea.

Vestea bună este că, de cele mai multe ori, fondurile de ten trec testul timpului și vei putea folosi mai mulți ani același tip. Asta, bine-nțeles, dacă particularitățile tenului nu se schimbă și trebuie să găsești unul care să se adapteze celor noi.

Credite foto: unsplash.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
ELLE
Libertatea
Unica.ro
VIVA!
substantial.ro
Retete
Baby
CSID
Kudika
Descopera.ro
Doctorul Zilei
Diva Hair
Sfatul medicului
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Trending news
Mai multe din Advertorial