Te-ai născut când Mercur era retrograd? Iată ce trebuie să știi…

Te-ai născut când mercur era retrograd

Poate că nu știai: Mercur este retrograd numai de patru ori pe an, timp de trei săptămâni la rând. Și chiar dacă termenul acesta, de „retrograd', pare că nu prevestește lucruri tocmai bune, să știi că nu este neapărat ceea ce pare.

Născută în Mercur retrograd? Nu-i chiar așa rău! Serios! Mulți oameni de succes s-au născut într-o astfel de perioadă, așa că nu prea ai de ce să fii frustrată în privința asta.

În… „fișa postului' lui Mercur scrie că el este responsabil cu tehnologia, comunicarea, transportul și călătoriile. Ce înseamnă asta pentru tine, persoana născută atunci când este retrograd? Înseamnă că este foarte posibil să ai unele dificultăți în ceea ce privește comunicarea și însușirea de informații. Că poți manifesta o timiditate exagerată și frecvent nejustificată. Că în interiorul tău va fi mereu o voce care, aflată în permanență alertă, te va face adesea să îți pui întrebarea „Ar fi trebui să spun asta?! Nu era totuși mai bine dacă tăceam?' Bun, așadar cei născuți în Mercur retrograd nu pot fi buni vorbitori. Dar ce i-ar putea împiedica să se exprime excelent în scris și să devină excelenți scriitori?! Și-apoi nu înseamnă că dacă cineva s-a născut timid, așa va și rămâne pentru tot restul vieții! Sunt destule modalități de a învinge timiditatea și de a căpăta încrederea de a vorbi în public. Ba chiar există și suficient de multe cazuri în care – culmea! – timizii „vindecați' ajung să devină mentori pentru cei care încă se luptă cu acest neajuns!

De ce pot fi niște persoane absolut speciale cele care s-au născut în Mercur retrograd? Ei bine, pentru că au o lume interioară bogată și activă, pe care sunt foarte concentrați. Atât de bogată și de activă încât au loc adevărate dialoguri interioare, în care sunt proiectate cuvintele celor pe care îi ascultă. Ce poate fi așa de rău în asta?! Și lucrurile merg mai departe, înspre și mai bine. O persoană atât de introspectă tinde să fie creativă. Iar creativitatea celor născuți în Mercur retrograd mocnește și… dospește până în preajma vârstei de 20 de ani, când efectiv se dezlănțuie. Majoritatea artiștilor sunt dintre cei care păreau că nu sunt favorizați de planete. Și când colo…

Și ca să vă bucurați cu adevărat de avantajul de a vă fi născut în Mercur retrograd, vă mai spunem că sunteți printre puținii care pot detecta ridicolul și absurdul unor situații și cam singurii care le tratați cu umorul de care dați dovadă cu prisosință.

Printre personalitățile născute în Mercur retrograd se numără Steve Jobs, Hillary Clinton, Madonna și Lady Gaga. Așa că folosiți-vă cu încredere și înțelepciune superputerile!

Foto: Shutterstock

Citeste și:

Cele mai periculoase femei în funcție de zodie! Să nu le superi

Cât de repede te îndrăgostești în funcție de zodie?

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Publicitate
Huff
VIVA!
Retete
Baby
TV Mania
Sfatul parintilor
Mai multe din Horoscop