Tallulah Willis, noi fotografii cu tatăl ei, Bruce Willis. Care e starea lui și cum arată actorul la doi ani de când a fost diagnosticat cu demență

Tallulah, fiica lui Bruce Willis și a lui Demi Moore, a împărtășit noi imagini cu tatăl ei, la câteva zile după ce sora sa, Rumer Willis, a oferit noi detalii despre starea de sănătate. Actorul, în vârstă de 70 de ani, a fost nevoit să se retragă din activitate, după ce a fost diagnosticat cu demență.

Fosta concurentă a emisiunii „Stars on Mars' a postat duminică pe Instagram mai multe fotografii alături de starul din „Die Hard', care se luptă cu demență.

Într-o imagine, Tallulah, zâmbitoare, stă pe podea și îl ține de mână pe Bruce. Într-o a doua fotografie, cei doi se îmbrățișează, în timp ce alți membri ai familiei pot fi văzuți vorbind la masa de lângă ei. O a treia imagine îl surprinde pe logodnicul Tallulei, Justin Acee, zâmbind și punându-i brațul în jur lui Bruce.

„Duminică distractivă la bunica! Recunoscătoare ', a scris actrița de 31 de ani în dreptul postării emoționante, lăsând de înțeles că întâlnirea dintre ei a avut loc în casa bunicii sale.

Fanii au reacționat imediat și au lăsat multe mesaje de susținere pentru familia lui Bruce Willis, care continuă să se confrunte cu provocările aduse de starea de sănătate a celebrului actor. Internauții s-au bucurat să vadă că actorul se află într-o stare bună și au putut să-l vadă zâmbind.

„Sunteți o familie atât de frumoasă! Pe dinafară și pe dinăuntru! Îi doresc tatălui tău tot binele și multă sănătate <333', a scris un utilizator.

„Mulțumim că îl împărtășești pe Bruce cu noi. E minunat să-i vedem zâmbetul, dar și pe al tău', a adăugat altcineva.

„Doamne, arată foarte bine. Mi-a încălzit sufletul această postare. Mulțumesc din suflet că ai împărtășit asta', a comentat un alt fan.

Cu toate acestea, unii au criticat-o pe fiica cea mică a lui Bruce și a lui Demi Moore, fiind de părere că nu ar trebui să posteze imagini cu tatăl ei bolnav.

„Nu cred că ar trebui să-ți expui tatăl în fața publicului! Este vulnerabil! Unele lucruri ar trebui să rămână private! Nu ai permisiunea lui să postezi asta!', a scris o persoană în comentarii.

Însă, Tallulah nu a ezitat și a venit imediat cu un răspuns.

„Bună. Înțeleg ce spui. Ca familie, ne folosim discernământul atunci când postăm,' i-a răspuns Tallulah Willis.

„Astăzi a fost o zi minunată, plină de zâmbete. Am luat decizia conștientă de a arăta asta lumii, pentru că știu ce înseamnă el pentru toți.', a continuat ea.

Rumer Willis a făcut dezvăluiri despre starea tatălui ei

Fotografiile postate de Tallulah vin la mai bine de o săptămână după ce sora ei de 36 de ani, Rumer, a transmis un mesaj emoționant despre lupta lui Bruce cu demența, chiar de Ziua tatălui, sărbătorită în SUA, pe 15 iunie.

„Azi e greu, simt o durere adâncă în piept pentru că vreau să vorbesc cu tine și să-ți spun tot ce fac, ce se întâmplă în viața mea', a scris Rumer pe Instagram, cu ocazia Zilei Tatălui.

„Să te îmbrățișez și să te întreb despre viață, poveștile tale, luptele tale și reușitele tale. Mi-aș fi dorit să-ți fi pus mai multe întrebări cât timp puteai să-mi răspunzi', a adăugat ea, sugerând că Bruce are dificultăți de vorbire și de memorie.

„Dar știu că nu ai vrea să fiu tristă azi, așa că o să încerc să fiu doar recunoscătoare, amintindu-mi cât de norocoasă sunt că ești tatăl meu și că ești încă aici cu mine. Încă te pot ține de mână, te pot îmbrățișa, te pot săruta pe obraz, îți pot mângâia capul și îți pot spune povești.', a mai scris Rumer.

Actrița din „Sorority Row' a povestit și cum ochii tatălui ei „se luminează' atunci când își vede nepoata în vârstă de doi ani, Louetta.

„Voi fi recunoscătoare pentru fiecare moment petrecut cu tine. Te iubesc atât de mult, tată. La mulți ani de Ziua Tatălui. Trimit dragoste tuturor celor care sunt în aceeași barcă ca mine sau și-au pierdut tatăl, mamelor singure care sunt și tați, și viitorului meu partener…', a continuat Rumer.

Alături de mesajul emoționant, Rumer a publicat și ea mai multe fotografii cu Bruce, de-a lungul anilor, dar și una cu tatăl ei și nepoata acestuia.

Bruce Willis a fost diagnosticat cu demență în februarie 2023

În martie 2022, familia Willis a anunțat că Bruce se retrage din actorie, după ce a fost diagnosticat cu afazie.

În februarie anul următor, familia a transmis că actorul suferă de demență frontotemporală, o boală care afectează vorbirea, personalitatea și comportamentul unei persoane.

Bruce este tatăl a cinci fete: Rumer (36 de ani), Scout (33 de ani) și Tallulah (31 de ani), din căsnicia cu Demi Moore, și Mabel (13 ani) și Evelyn (11 ani), din mariajul cu Emma Heming.

Foto: Hepta

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
Libertatea
VIVA!
Unica.ro
Retete
Baby
ELLE
CSID
Ego.ro
Descopera.ro
Diva Hair
TV Mania
Trending news
Mai multe din Vedete