Soluții de protecție solară pentru sănătatea vederii copilului tău

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
. 

Miopia afectează din ce în ce mai mulți copii cu vârsta de până la 10 ani. Această incidență crescută este cauzată în ultimul timp de factori de risc externi la care sunt expuși copiii în viața de zi cu zi. În sezonul cald, la toți aceștia se adaugă și lumina intensă a soarelui. Ce soluții avem pentru a preveni aceste complicații?

Miopia este un viciu de refracție care în cele mai multe cazuri este moștenit. Riscul de a dezvolta miopie la un copil născut din părinți miopi este de două ori mai mare față de ceilalți.

Fiziologia ochiului miop este diferită față de cea a ochiului sănătos. O imperfecțiune a globului ocular stă la baza acestui viciu de refracție a ochiului miop și face ca obiectele aflate la distanță să nu poată fi văzute clar.

Soluții pentru controlul miopiei

Miopia a fost controlată o perioadă îndelungată de timp numai prin corectarea vederii cu ajutorul ochelarilor. După ce a fost confirmat faptul că în perioada de creștere miopia tinde să se accentueze, au fost făcute cercetări ample pentru a găsi soluții de încetinire a progresiei miopiei.

Astfel, HOYA – lider mondial în domeniul dispozitivelor medicale de optică – împreună cu Universitatea Politehnică din Hong Kong au reușit să breveteze o soluție revoluționară care îmbină controlul miopiei cu posibilitatea de a vedea clar. Această soluție este reprezentată de noile lentile inteligente MiYOSMART.

Vedere clară, control asupra miopiei și protecție solară

O altă amenințare la adresa sănătății vederii copiilor este lumina intensă a soarelui cu care ne confruntăm în sezonul cald. Specialiștii avertizează copiii că sunt mult mai predispuși leziunilor oculare cauzate de lumina intensă, cu atât mai mult cei care au și miopie.

De aceea, deși recomandarea specialiștilor este de a petrece minimum două ore zilnic în aer liber, datorită efectului benefic pe care lumina naturală îl are în încetinirea progresiei miopiei, în sezonul cald este absolut necesar să protejăm vederea copiilor cu ajutorul lentilelor cu protecție solară.

În acest sens, HOYA a creat lentilele inteligente MiYOSMART pentru soare, care îmbină tehnologia aplicată în controlul miopiei cu protecția solară. Astfel:

  • Copiii se bucură de o vedere clară la distanță;
  • Miopia este încetinită/oprită din progresie, evitând astfel complicații de vedere la vârsta adultă;
  • Utilizatorii beneficiază de protecție solară, purtând aceeași pereche de ochelari.

Lentilele inteligente MiYOSMART cu protecție solară marca HOYA sunt disponibile în două variante: MiYOSMART Chameleon și MiYOSMART Sunbird, ambele fiind dotate cu tehnologia pentru controlul miopiei.

  • MiYOSMART Chameleon – lentile fotocromice care se adaptează rapid la intensitatea luminii, tranziția fiind realizată în mod automat;
  • MiYOSMART Sunbird – sunt lentile polarizate, care oferă o imagine a culorilor vibrantă.

Despre tehnologia D.I.M.S.

Tehnologia care face posibil controlul miopiei și care stă la baza lentilelor inteligente MiYOSMART poartă numele de D.I.M.S. – Defocus Incorporated Multiple Segments (D.I.M.S.) (segmente multiple încorporate de defocalizare).  Aceste segmente de defocalizare în formă de fagure sunt poziționate în zona de tratament și au rolul de a corecta eroarea de refracție miopică, încetinind în același timp și progresia miopiei.

Astfel, prin simpla purtare a ochelarilor cu lentile MiYOSMART, progresia miopiei este încetinită cu aproximativ 60%, în 21,5% din cazuri fiind oprită definitiv din evoluție. (Studiul „Defocus Incorporated Multiple Segments (D.I.M.S.) spectacle lenses slow myopia progression: a 2-year randomized clinical trial', care îi are ca autori pe: Lam CSY, Tang WC, Tse DY, Lee RPK, Chun RKM, Hasegawa K, Qi H, Hatanaka T, To CH. a fost realizat de-a lungul a doi ani de zile și a fost publicat în British Journal of Ophthalmology, în data de 29 Mai 2019.)

De la lansare și până astăzi, au fost achiziționate mai mult de patru milioane de lentile inteligente MiYOSMART, la nivel mondial. Lansarea noilor versiuni – MiYOSMART Chameleon și MiYOSMART Sunbird – reprezintă o declarație de angajament al companiei HOYA Vision Care de a continua eforturile pentru combaterea și controlul asupra miopiei, care afectează copii din întreaga lume.

Acest articol v-a fost oferit de HOYA Lens România.

Recomandari
Mai multe din Advertorial