Smiley și Gina Pistol au oferit imaginile serii la Neversea. Artistul a făcut spectacol pe scenă
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2023/07/gina-si-smiley-moment-special-pe-scena-neversea.jpg)
Smiley a cântat în ultima seara a festivalului Neversea și a făcut spectacol pe scena de la malul mării. Artistul și frumosa sa soție, Gina Pistol, au avut un moment special, pe scenă, în văzul tuturor, spre bucuria celor din mulțime.
Gina Pistol a urcat pe scena Neversea de la malul mării alături de Smiley, soțul ei, în ultima seară a festivalului, iar cei doi au oferit imaginile serii . Artistul a susținut un concert, în fața a mii de fani care îi cunoșteau toate piesele și le-au fredonat alături de el. Smiley a cântat câteva dintre cele mai iubite piese ale sale, iar publicul a fost în extaz, iar la un moment dat, oamenii din mulțime au făcut un show de lumini spectaculos, cu ajutorul telefoanelor, fiind dirijați de artist, imaginile fiind de colecție.
Smiley a fost acompaniat pe scenă la unele melodii de Juno, care și-a făcut apariția la festival alături de Jo, iubita lui, iar când a interpretat melodia „Vals' fanii au avut o mare surpriză în momentul în care Gina Pistol, soția lui Smiley, cu care s-a căsătorit la finalul lui mai, a urcat pe scenă. Fosta prezentatoare de la Chefi la Cuțite nu a cântat alături de partenerul ei de viață. Vedeta TV a venit, în schimb, să-l îmbrățișeze în fața mulțimii. Cei doi au dansat împreună și s-au sărutat în văzul tuturor, fiind aplaudați de oamenii prezenți la festival, care au apreciat momentul.
Mai mult, anul trecut, în timpul unui concert, Gina Pistol le-a demonstrat oamenilor că are talent muzical. Vedeta a cântat alături de Smiley melodia Ne vedem noi', iar prestația celor doi a fost pe placul fanilor, care au avut numai cuvinte de laudă la adresa blondinei.
Smiley și Gina Pistol s-au căsătorit pe 27 mai, și civil și religios. După slujba de la biserică, cei doi au organizat o petrecere la care au avut 300 de invitați, printre care și nume celebre precum Loredana Groza, Adelina Pestrițu, Horia Brenciu, Cătălin Scărlătescu, Andreea Esca și mulți alții. Evenimentul a fost unul reușit, iar imaginile de la nunta lor au devenit virale pe internet. Cei doi s-au bucurat de o scurtă vacanță în Franța, pentru a sărbători luna de miere, iar acum au plecat într-o nouă destinație împreună cu fetița lor, Josephine. „Family trip', a scris Smiley la o imagine cu el, Gina și fiica lor, făcută în aeroport.

Gina Pistol s-a retras din televiziune
După o colaborare de 7 ani cu postul TV Antena 1, timp în care a fost prezentatoarea emisiunilor de succes Chefi la cuțite și Asia Express, Gina Pistol a decis că a sosit momentul unei pauze în activitatea profesională, pentru a-și putea dedica mai mult timp familiei, în special creșterii fiicei sale, Josephine. Astfel, sezonul 11 Chefi la cuțite, a fost ultimul prezentat de Gina Pistol. Vedeta TV a anunțat că se retrage din televiziune, printr-o postare emoționantă pe rețelele de socializare: „Am tot scris și rescris. O să încerc să nu plâng. Deci:Simpaticilor, după cum bine știți, acuși se fac doi ani de când am devenit mamă și am început o nouă viață. În acești doi ani în care mi-am continuat și activitatea ca prezentator la Chefi la cuțite, mi-am dat seama că îmi doresc să-mi dedic mai mult timp mie, familiei și în special fiicei mele. Ca și pentru voi, și pentru mine acești ani au fost foarte complicați. Nimic nu a fost așa cum știam noi. Anul acesta am decis să-mi închei povestea cu emisiunea Chefi la cuțite și cu o echipă de oameni minunați, de la care am învățat foarte multe lucruri despre magia numită televiziune.
Vreau să mulțumesc întregii echipe de prieteni pentru 11 sezoane minunate de Chefi la cuțite și 3 de Asia Express. Le mulțumesc celor TREI MAGNIFICI care mi-au devenit prieteni și vouă, pentru că ați fost alături de mine în această aventură minunată a vieții mele. Vreau să-i mai mulțumesc în mod special Monei, pentru încrederea pe care a avut-o în mine, pentru toată răbdarea și pentru toate lecțiile pe care mi le-a dat cu cea mai mare delicatețe din lume.
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/02/teo-trandafir-podcast.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/07/astrolog-urania-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_1b10f645f493a2e152601e79b2e1b9f4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/07/brigitte-pastrama-mostenire.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/01/vacanta-dani-otil-si-gabriela.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/07/gyorfi-cu-fam.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2025/05/dana-rogoz-si-radu-dragomitr.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/06/laura-cosoi-scaled.jpg)