Secretele din spatele celebrelor broșe ale Reginei Elisabeta a II-a
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2021/02/profimedia-0531089417.jpg)
Regina Elisabeta își folosește adesea broșele pentru a transmite un mesaj lumii întregi. Multe dintre piesele prețioase și foarte frumoase au fost predate de-a lungul generațiilor din familia ei, așa că au propria lor poveste de spus.
Un exemplu este broșa coșului de flori (Flower Basket Brooch), care a fost dată reginei în 1948 de părinții ei la nașterea prințului Charles. Ea a purtat-o câteva săptămâni mai târziu pentru primele sale fotografii oficiale.
În 2013, a purtat-o din nou, de data aceasta la botezul strănepotului ei Prințul George. În acel Crăciun, ea și-a ținut discursul anual, având în spatele ei imagini înrămate de la botezul lui George și cu tatăl ei, regele George al VI-lea.
Ca un gest romantic pentru cel care îi este alături de 72 de ani, prințul Philip, regina a sărbătorit cea mai recentă aniversare a nunții lor în noiembrie 2020, purtând (Chrysanthemum Brooch) broșa care simbolizează o crizantemă, împodobită cu safire și diamante. Această broșă a purtat-o în luna lor de miere din 1947. De asemenea, pentru a marca cea de-a 60-a aniversare a nunții lor, regina a ales Chrysanthemum Brooch.
Mai mult de atât, monarhul își poartă broșele pentru a-și aminti de tot ceea ce a iubit și a pierdut. Brosa Centenarului Rose (The Centenary Rose Brooch) este un astfel de exemplu. Comandată de regină pentru a marca împlinirea a 100 de ani a iubitei sale mame în 2000, broșa care prezintă un trandafir pictat manual (trandafirul Queen Elizabeth Grandiflora, crescut pentru a marca încoronarea reginei), înconjurat de 100 de diamante, a fost purtată pentru a ține discursul de Crăciun în 2002, la doar câteva luni după moartea mamei sale.
O altă broșă pe care regina o poartă sentimental în cinstea mamei sale este Brosa Courtauld Thomson Scallop-Shell, deoarece era preferată a Reginei Mame. Broșa reprezintă o scoică împodobită cu diamante, cu o perlă rotundă. În februarie 2009, Regina a purtat-o pentru a dezvălui o statuie a mamei sale situată într-un Mall .
Pe lângă faptul că își poartă broșele în scopuri sentimentale, regina le folosește și ca gest diplomatic în călătoriile sale în străinătate. Este un sfat vestimentar pe care i l-a transmis și lui Kate Middleton, care a împrumutat brosa Queen’s Diamond Maple Leaf în timpul primului său turneu în țară în 2011 și din nou în 2016.
Foto: Profimedia
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/02/teo-trandafir-podcast.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/07/astrolog-urania-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_1b10f645f493a2e152601e79b2e1b9f4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/07/brigitte-pastrama-mostenire.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/01/vacanta-dani-otil-si-gabriela.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/07/gyorfi-cu-fam.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2025/05/dana-rogoz-si-radu-dragomitr.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2026/06/laura-cosoi-scaled.jpg)