Scriitoarea Victoria Serman: “Fericirea aduce succesul, și nu invers”

scriitoarea victoria serman

O mămică-scriitoare renunță la 20 de ani de carieră internaţională, în favoarea dragostei pentru cuvinte și povești. De aici încolo pornește către oameni pasiunea. Și metafora unei călătorii prin viață, devenită un roman de succes.

Victoria Serman e artizana propriilor sale reușite. Fără importanță în ce domeniu. Formată la Universitatea București și la Institutul de Studii Politice din Paris, Victoria era, până în urmă cu doi ani, o corporatistă dedicată, apoi, brusc, a pornit să împletească povești pe care să le dăruiască lumii: „Viața ca o improvizație de jazz“, „Anotimpurile Dianei“… Într-o revistă online, pe propriul blog, idEI&idEaLE, apoi într-un volum comun, într-o antologie feminină, pentru ca acum să își vadă tipărit romanul devenit vedeta anului: „Rămâi insula mea de canabis”.

Am avut ocazia de a-i răpi ceva timp dintr-o noapte târzie și am reconstituit o lume a sa din bucăți de realitate inedite, asemenea unui jurnal scris după dictare, la care nu poți face corecturi.

Antivedetă

Paradoxal, nu se consideră o vedetă literară și crede că scriitura şi formaţia ei corporatistă sunt într-o osmoză aproape perfectă. „În cei douăzeci de ani de carieră m-am scăldat în poveştile oamenilor, am vibrat cu ei, le-am trăit prin empatie bucuriile şi dramele, încercând să îi sprijin pe cât am putut. Oficial şi oficios, am jucat un rol cumva privilegiat, cel de «înger păzitor »”.

Pentru ea, controversa corporație-fascinație se volatilizează la contactul cu istoriile oamenilor. „Nu e de mirare deci că, la un moment dat, am simţit nevoia de a scrie pentru şi despre ei. Şi nu este nonconformism, ci o chemare lăuntrică cea căreia i-am dat curs”.

Fără etichete

În drumul Victoriei prin viață se simte o evadare din canoane pentru că peste disciplina oarecum rigidă a formației sale universitare a suprapus libertatea improvizării. „Publicul mă vede ca pe o scriitoare. Oamenii cu care am lucrat mă văd ca pe doamna directoare. Prietenii mă percep ca pe omul întotdeauna prezent, gata să ajute sau să petreacă un moment frumos. Pentru copiii mei sunt mami, iar pentru un număr infim de bărbaţi sunt
(fostă sau actuală) femeia iubită. Sunt toate aceste perspective în acelaşi timp”.

Pasiune

A avut intuiția să abandoneze mirajul sofisticării literare pentru că ea însăși nu este sofisticată și nu vrea ca opera sa să fie elitistă. „Stilul live pe care l-am ales îi dă cititorului posibilitatea să fie intim cu personajele, să se identifice cu ele, să trăiască în ritmul lor, în pielea lor. Şi cred că, dincolo de mesajele şi valorile pe care le vehiculez, ceea ce transpare e pasiunea pe care o pun în ceea ce fac.

Acesta este pariul pe care l-am făcut cu mine însămi, iar aici, doar cititorii îi pot hotărî reuşita. Şi poate că la acest unic cuvânt, pasiune, s-ar putea reduce explicaţia succesului cărţii”.

Teme profunde

A scris povestea „insulei de canabis” ca pe o modalitate‚ ludică, de a provoca reflecții pe teme profunde: criza de la patruzeci de ani, căsnicia, condiţia de părinte, locul vieţii profesionale şi personale, noile tehnologii care ne invadează viaţa.

„În contextul precis al acestui roman, fiind vorba de ficţiune, mă regăsesc în întrebările pe care acesta le pune, foarte des dezbătute în jurul meu. Iar
răspunsurile propuse de carte şi pe care le-am construit prin firul narativ şi tipologia personajelor reprezintă doar o perspectivă din multitudinea posibilităţilor existente. Căci, tot ceea ce  spunem transmite ceva despre noi, despre viziunea noastră asupra lumii şi despre filtrele mentale cu care operăm”.

Baia de realitate

Stilul Victoriei este seducător: îţi livrează întrebări existenţiale îmbrăcate într-un soi de răsfăţ de care ai nevoie în viaţă, tradus prin sentimentul că există cineva căruia îi pasă de tine. „Cartea nu sfidează armonia socială, doar îi luminează culisele. Armonia socială este un reper comun, un ideal la
care aspiră majoritatea oamenilor. Realitatea este mult mai complexă de atât.

A pune sub semnul întrebării un model nu este automat sinonim cu a-l contesta. Cartea mea pune întrebări. Cu fineţe, de multe ori cu candoare, uneori cu revoltă, niciodată cu vulgaritate. Nu făcând abstracţie de o realitate care există din cele mai vechi timpuri o facem să dispară. Ea există, fie că ne place sau nu”.

“Surprinzător”

„Am trăit cu senzaţia că acest roman duce o existenţă de sine stătătoare. Până în ultima clipă, nu am ştiut nici eu cum se va termina, i-am hotărât o dată de apariţie şi a fost cu totul alta, i-am imaginat o copertă care s-a transformat parcă cu de la sine putere, i-am dat un nume, şi-a ales altul…”. Și dezbrăcată însă de modernitatea vorbelor, povestea iubirii aproape iraţionale, din roman, care sfidează timpul, distanţa şi convenţiile sociale, îşi păstrează farmecul. „Naşterea acestei cărţi a fost pentru mine o experienţă transcendentală şi nu este o exagerare.”

scriitoarea victoria serman

Scriitoarea Victoria serman împreună cu actrița Marcela Motoc și cu regizoarea și scenarista Linda David

Destin

Vrea să trăiască viaţa aşa cum o lasă Dumnezeu, plină de imprevizibil, iubeşte libertatea şi regretă inerţia în care-o poartă traiul cotidian. A învăţat să facă asta, aşa cum crede profund în destin.

„Dar nu într-un destin trasat dinainte, din care nu se poate ieşi cu nici un preţ. Cred că nimic nu este întâmplător şi toate oportunităţile care se prezintă contribuie într-un fel sau altul la evoluţia noastră. Nu ceea ce ni se întâmplă propriu-zis ne bucură sau ne răneşte, ci gândurile pe care le producem în legătură cu evenimentele respective le fixează într-o categorie sau alta”.

Out of control

Deseori, îşi spune, sufletele noastre sunt purtate de forţa gravitaţiei. Se pierd autenticul şi dulceaţa trăirii. „Consider că trăiesc o perioadă de graţie, datorată în mare parte faptului că am lăsat lucrurile să se întâmple. Pot spune că am lăsat controlul. Într-un mod responsabil, dar am făcut-o.
A fost destabilizant, dar rezultatele au fost atât de frumoase încât mi-am dat seama (nu că nu aş fi ştiut-o deja…) ce iluzie măreaţă este dorinţa de control”.

Simplu

Echilibrul vieţii sale sunt copiii ei. Şi dragostea. „Sunt doar o aspirantă la echilibrul vieţii. Uneori îl ating, de multe ori doar alerg după el, reuşind cu mai multă sau mai puţină eleganță să jonglez între diferitele capitole ale vieţii mele. Dar nu-mi pierd niciodată nordul. Iar nordul meu sunt copiii. Ei sunt echilibrul meu prin excelenţă şi cea mai frumoasă parte din mine. Când nu mai văd clar, realizez că esenţialul este chiar sub ochii mei, iar lucrurile redevin simple”.

Dragoste

Crede în dragostea la prima vedere la fel cum crede că orice femeie este capabilă de trăirile care fac din ea un personaj de roman savuros. Fie că le exprimă deschis sau nu. „Poate că sunt marcată de teoria evoluţionistă şi de programele neuronale ce explică mecanismele declanşate de contactul/vederea unei anumite persoane. Sau poate că nu sunt decât o romantică desuetă. Dar sunt convinsă că, uneori, pur şi simplu… ştii. Simţi.

Undeva adânc în mine însă, sub valurile agitate, uneori dezlănţuite de-a dreptul, sunt ape limpezi, liniştite şi pământ solid. Acolo, orice ar însemna acest acolo, este forţa vitală. Iar aceasta mă ajută să merg întotdeauna mai departe”.

Povestea unui pian

Iubește pianul pentru poveștile și amintirile pe care i le aduce în gând. „În momentul în care începe să cânte pianul, eu aud poveşti. Iar pianul meu personal are el însuşi o poveste pe care, vreodată, o voi spune. A aparţinut unei persoane «solare», în sensul italian al termenului, şi a trecut prin multe ţări şi multe peripeţii. Aşa ne-am găsit.

Căci, după cum spuneam, nimic nu este întâmplător… Dar tot astfel l-am găsit şi pe El, în pluralitatea semnificaţiilor lui. Dar despre toate acestea, vom mai avea ocazia să povestim.”

Aici și acum

Așa cum protagoniștii romanului ei se regăsesc în fața acelorași alegeri, din care ar trebui să învețe cum să-și schimbe destinul, Victoria a descoperit trăirea clipei. „Sau, mai precis, am conștientizat-o. Şi este o revelaţie incredibilă. Poate părea banal. Nu este. Poate părea tardiv. Nici măcar. Timpul, sau mai precis senzaţia timpului, este un construct al creierului.

Dar ce construct fascinant! Si ce schimbare de perspectivă în trăirea prezentului. Poate că nu o trăiesc încă la maximum, dar cu siguranță o trăiesc! Aici și acum”.

Fără imposibil!

Crede cu tărie că visurile pot deveni realitate. „Nu este prima dată când o spun. Nu este prima dată când o trăiesc. Mă amuză o anecdotă pe care o citez destul de des: «Toată lumea credea că acel lucru era imposibil, până când a venit cineva care nu ştia că este imposibil şi l-a făcut…». Cred că mi se întâmplă destul de des să mă comport ca acel «cineva».

Percep armonia vieţii ca pe un tot. Dar lista armoniei vieţii mele nu ar putea începe decât cu copiii. Urmează (foarte) îndeaproape dragostea, iar apoi prietenii. Cariera şi viaţa publică se clasează pe ultimele locuri nu pentru că nu ar fi importante pentru mine, ci pentru că, de la un punct încolo, am înţeles că fericirea aduce succesul şi nu invers.

A consemnat: Adrian Cîlțan

Foto: Iulian Sima

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Loading...

EVA.RO
Recomandari
Libertatea
Doctorul Zilei
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Povestile voastre