Câștigătorul concursului Avantaje „Supertătici”, Cristian Ionuț Țonef-Filip, un tătic de 10 stele

câștigătorul concursului Avantaje "Supertătici", Cristian Ionuț Țonef-Filip

Într-un secol profund grăbit şi devorat de nelinişti ciudate, un bărbat tânăr, dedicat complet soției și gemenilor lor, demonstrează că acolo unde există iubire şi credinţă, nimic nu e prea mult şi prea greu.

L-am cunoscut pe câștigătorul concursului revistei Avantaje pentru supertătici, pe Cristian Ionuț Țonef-Filip, întâi prin cele scrise pentru revistă, apoi alături de frumoasa lui familie, și am rămas uimit că mai există bărbați ca el. Cuminte, cu o cumințenie cumva adusă către înțelepciune, desenată parcă de cronicile altor epoci, Ionuț este un tătic special.

Dragoste pentru toată viața

Chiar dacă nu unic, este printre puținii bărbați pe care îi știu dedicați complet familiei, iar acum povestește zâmbind, cu liniștea aceea a lucrurilor definitive, despre gemenii familiei Țonef-Filip, despre implicare, răbdare și fericire, despre istoria atât de multor nume și despre iubirea pentru Irina, care i-a schimbat viața.

„Cum sunt eu ca bărbat?! Păi să începem de când eram mai mic. Acum sunt doar puţin mai mare de înălţime. Mamă mi-a fost bunica. M-a crescut alături de tata, în Voluntari. Copilăria mea a fost cam ca la ţară, cu o căpriţă în curte şi cu plimbări prin pădure. Târziu s-a recăsătorit tata şi mi-a oferit o altă mamă.

După terminarea şcolii, am vrut să mă fac şofer. Ai mei au fost derutaţi, dar m-au susținut. Am toate categoriile de permis şi am cutreierat ţara în lung şi în lat pe TIR, transportând de la fructe şi legume la carne şi chiuvete. Ajungeam acasă o zi pe săptămână şi uneori nici aceea toată. Am mers în ţinuturi ungureşti, tătăreşti, turceşti, ţigăneşti, moldoveneşti… Tot oameni sunt şi aceia.” Râde: „Pe cuvântul meu!”.

Resursele de iubire ale unui bărbat sunt inepuizabile

După câţiva ani de bătut România de unul singur, a renunţat la TIR, s-a angajat la o firmă de distribuţie piese auto și, într-un septembrie, la o livrare prin Calea Plevnei, a cunoscut-o pe Irina Georgiana, viitoarea lui soție, sau cum îi spune Ionuț: „Google-ul meu.”

„Nu ştiu când am trecut de la furnizor la îndrăgostit. Am început să îi aduc flori din hârtie, apoi buchete de flori reale. Ştiu sigur că am impresionat-o când a primit de la mine un buchet de Sfântul Valentin și când, deși nu eram împreună, m-a îmbrăţişat şi ţopăia fericită prin magazin.”

Relaţia lor a început timid și romantic, dar după câteva luni, romantismul lui Ionuț a devenit exploziv: „Am cerut-o de soţie, în oraşul Făgăraş, în râul Olt, chiar în ziua când se termina tabăra de voluntariat la care participase. Nu ştiu sigur dacă mă luase valul de cuvinte sau valul râului. Ea a acceptat şi acum poartă inelul bunicii mele. Tot în acea zi ne-am mutat împreună. Până la sfârşitul lunii a rămas însărcinată, dar asta aveam să aflăm în octombrie, iar în noiembrie ştiam sigur că vor fi doi bebei.”

câștigătorul concursului Avantaje "Supertătici", Cristian Ionuț Țonef-Filip

Iarăși chiocotește: „Da, sunt sigur că sunt ai mei. Păi suntem identici, așa arătam și eu când eram bebe,” și continuă serios: „Pentru mine, a fost un şoc să aflu de doi copilaşi. Îmi doream unul, să ştiu că pot să îl răsfăţ, să îl educ bine, să îl plimb prin ţară şi să îl hrănesc sănătos. Nu ştiam de unde voi
scoate atâta iubire pentru două fiinţe mici. Am fost însă surprins, așa cum cred că suntem toți bărbații, când aflăm câte resurse zac în noi.”

Naștere-surpriză, înainte de termen

Au urmat nouă luni dificile pentru amândoi. Cu doar câteva alimente pe care Irina le suporta, cu dureri și reacții la medicamente, cu ecografii dese, temeri, întrebări, apoi cu internări și săptămâni lungi de repaus la pat. „Au fost zile grele pentru soţie. Zile și săptămâni în care nu mai putea să se ridice din pat. Era epuizată mereu. A plâns până a udat toate cearşafurile. Încercam să o îmbărbătez. Îi spuneam mereu că nu trebuie să se streseze cu
vasele nespălate sau rufele de pe sârmă. Sau faptul că îi făceam eu baie. Îi repetam că ea face cel mai important lucru: poartă în burtică doi bebeluşi.

Nu multă lume poate să facă asta, iar eu cu siguranţă nu pot. Dar am făcut un alt lucru pentru ea. La starea civilă, am decis să avem ambele nume de
familie și acum suntem familia Țonef-Filip.

Nici perioada internărilor nu a fost uşoară. Multe branule schimbate, atacuri de panică, vene sparte, mâncare necomestibilă şi colege de salon bârfitoare. În acea perioadă am învăţat să folosesc maşina de spălat, să dau indexul, să cumpăr chiloţi pentru ea şi să fac cumpărături după listuţă”.

Naşterea a fost neprevăzută, pe la 33 de săptămâni, cu anestezie totală. Ionuț și Irina se așteptau la externare în acea zi, dar bebeluşii au vrut altceva, iar la 7 dimineaţa erau deja la Neonatologie, la Terapie Intensivă.

Denis și Alin, micile minuni ale familiei Țonef-Filip

câștigătorul concursului Avantaje "Supertătici", Cristian Ionuț Țonef-Filip

Gemenii au ieșit de la ATI după opt zile, când au fost duşi în salon la Irina și a urmat externarea, însă, la cererea celor doi soți, cu recomandarea de a reveni când fac cel puţin 2.600 grame, pentru vaccinare. Așa au intrat în viața celor doi soți Alin și Denis, micile minuni care le împlinesc dragostea:
„Greul cu ei a început pe la 4 luni şi jumătate. Atunci am învăţat vrând-nevrând cântecele, legănatul şi bâţâitul copiilor. Şi acum mă întreb cum încăpeau 53 de elefanţi pe o amărâtă de pânză de păianjen şi aceasta tot nu se rupea”.

„Las-o naibii de pânză”, îi spun, „nu-s numai ceva cântecele acolo și niște elefanți, mai sunt multe altele. Cum reziști? Ești tensionat, extenuat, stresat?”. Mă privește direct: „Cunoști senzaţia aceea că ești neputincios în faţa copilului tău care plânge şi nu știi motivul, deşi ai făcut tot ce ţi-a trecut prin cap şi nu a avut rezultat? Înmulţește cu doi. Poți realiza tensiunea? Nu?! E cumplită.”

Și treburile în casă? „Treaba acasă o facem în doi. Singurele lucruri pe care nu le fac eu sunt curăţatul ochişorilor, urechiuşelor şi tăiatul unghiuţelor. Lucrul pe care nu îl poate face soţia este băiţa copiilor, căci, din cauza problemelor cu coloana, nu poate sta mult aplecată. Oricum, stă singură cu ei
11 ore pe zi, în care se apleacă, îi ridică, îi cară de colo-colo, se joacă cu ei şi îi plimbă.

Ajutor nu avem, aşa a fost să fie. Am dat chiar anunţ că dorim o persoană să ne ajute cam 3 ore pe zi şi am specificat şi bugetul pe care ni-l permiteam atunci. Am fost criticaţi că suntem zgârciţi şi am renunţat. Momentele noastre de cuplu s-au diminuat considerabil. Abia reuşeam să punem un film pe calculator la câteva luni, dar tentativa se termina cu adormirea mea şi enervarea soţiei. Televizorul a ajuns suport de te-miri-ce, iar telefoanele se
încarcă pe ascuns, să nu le prindă copiii.

Cel mai greu de realizat sunt însă vizitele. Începând de la îmbrăcat, încălţat şi terminând cu geanta în care bagi puţin din toate lucrurile copiilor. Scutece, şerveţele umede, biberoane cu apă, borcane cu lapte praf/cereale/mâncare gătită pentru ei, baveţele, jucării de dentiţie, un prosopel pe care să îi schimbăm și pungi pentru scutecele folosite… Iar dacă mergem la doctor, se adaugă o geantă cu acte, ieşiri din spital, analize…

Cum o văd eu pe soţie?! Ca un fel de www: mereu activă, cu idei, combinaţii şi un program clar, alcătuit pe bucățele, sistematic și pe care reuşesc eu mereu să îl stric.

Doi ani și un sfert, la un an

Uneori îmi este frică când o aud că spune: «Am o idee». Cu ce îşi ocupă ea timpul? Care timp? Şi când are îl face să dispară: cumpărături on-line pentru gospodărie – de la detergenţi la șampon, orez sau cuțit ceramic și de la Pampers din Satu Mare la șervețele umede și cereale de la Cora, ori lapte praf de la eMag, apoi mai are două bloguri, iar unul dintre ele este terenul ei de joacă, testare şi muncă.

Recent a participat la un concurs organizat de Editura All, la care a câştigat Secţiunea «Mama şi copilul», iar editura a publicat un fragment din textul trimis de ea într-un ziar aniversar dedicat femeilor care au schimbat lumea.”

„Dar tu?”, îl întreb, și aproape că-mi vine să-i spun că „s-a născut” părinte. „Nu, nu, nu… Da’ de unde? Meseria de părinte se învaţă. Nu cred că are cineva acest «talent». Este acel ceva ce se declanşează în momentul când afli răspunsul la testul de sarcină și când începi să te pregăteşti psihic, apoi locativ şi, eventual, financiar.

Dar cu adevărat nu te pregăteşte nimeni. Auzi doar părerile şi experienţele altora, însă nimeni nu poate gândi şi trăi în locul tău. Câtă stângăcie ai, nu o să vadă nimeni. Singurele lucruri care se vor vedea vor fi sănătatea şi aspectul îngrijit al copilului. Copiilor, în cazul nostru.

Dar oare îşi dă seama cineva câtă muncă de încercare/testare este în cazul gemenilor? Nu cred că greşesc dacă spun că într-un an de viaţă al copiilor, noi, părinţii, am trăit cam doi ani şi un sfert. Sfertul este bucăţica aceea de timp, undeva după ora 23.00, când mai reuşeam să schimbăm două vorbe pe şoptite și când împărţeam sarcinile între noi. Sau momentele când soţia punea telefonul pe speaker să îmi audă copiii vocea, doar, doar se vor calma din plâns.

Calități? Nu cred că un părinte trebuie să aibă calităţi specifice, căci nu este interviu de angajare. Singura opţiune ca părinte ce te vrei a fi bun este să fii deschis la tot ceea ce înseamnă lumea bebeluşilor şi apoi lumea copiilor.

câștigătorul concursului Avantaje "Supertătici", Cristian Ionuț Țonef-Filip

Irina Georgiana, bloggeriţa de succes

De la îngrijire, alinare, adormire, la hrănire, schimbat, îmbăiat, plimbat. Nu uităm de masaj, vorbit şi cântat cu ei, strâmbat, jucat sau tratat când este cazul. Nu se apleacă urechea la ce au făcut alţii, dacă ţie între urechi îţi sună greşit. Da, tu, ca părinte, ai un sistem de alarmă ce îţi spune dacă ceea ce faci este bine sau nu.

Poţi să citeşti 204 cărţi, să vezi 102 clipuri despre te miri ce, sau să mergi la 13 cursuri despre puericultură. Adevărul este undeva la mijloc. Trebuie doar să fii capabil să găseşti echilibrul în informaţie, deoarece copilul nu îţi va accepta tot ceea ce îi dai sau vrei să îi faci. Dacă educaţia lui nu îţi dă pace, atunci nici tu nu sta pe gânduri. Investiţia poate să fie costisitoare dacă o laşi pe ultima sută de metri. Adică, nu face ca mine. Norocul meu este soţia ce google-ește mereu când are puţin timp.

Deja avem cărticele cu poveşti, cărticele de colorat, jocuri de inteligenţă, proverbe, cartonaşe cu imagini pentru primele cuvinte şi tăbliţă magnetică. Ştiu, au doar un an, dar toată această investiţie nu a depăşit 100 de lei. De ce? Pentru că soţia a găsit un site ce vinde cărticele noi începând de la 1,66 lei. Ştiu că intenţionează să le facă şi cărticele senzoriale sau un centru de joacă tot senzorial.

Și zilnic îmi spune cum vrea să facă lucruri cât mai practice, fără tehnologie modernă. Mi-a explicat cum putem picta paste, apoi să le înşirăm pe aţă ca niște coliere, cum a văzut ea în filmele americane. În iarnă, Irina a început un proiect cu interviuri luate mămicilor ce lucrează de acasă pentru a fi cât mai mult în preajma copiilor. A făcut şi câteva cu mămici de copii speciali. Aţi fi uimiţi să vedeţi ce minuni creează o mămică de copil autist. A nu se înţelege doar că are copilul autist, ci creează împreună cu el, ca parte din terapia lor.

Cred că a mai impresionat-o şi o altă mămică ce i-a realizat pe comandă un tablou personalizat, inspirat din câteva fotografii cu ea şi bebeii. Vreau ca Alin și Denis ai noștri să cunoască animalele, ţara, o limbă străină şi un sport. Vreau să îşi aleagă ei drumul în viaţă, indiferent că vor să fie patiseri sau doctori, dar să le facă bine. O să le ofer aceeaşi libertate pe care am avut-o şi eu, dar cu simţ de răspundere, să îşi asume greşelile, dacă și când le vor face.

Aceasta este povestea noastră până acum. O poveste cu bune şi rele, cu doi adulţi ce se cred maturi, dar sunt şi ei copii, lângă copiii lor.”

A consemnat: Adrian Cîlțan

Foto: Alina Miron

Loading...
Recomandari
Libertatea
Doctorul Zilei
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Povesti adevarate