Scriitoarea și regizoarea Chris Simion, mesaj dur către autorități: „Ați descoperit că virusul SARS-COV 2 are rău de înălțime?”

Scriitoarea și regizoarea Chris Simion a postat o poză din avionul cu care a călătorit la Timișoara, alături de un mesaj dur către autorități. Aceasta cere o explicație clară a  faptului că, deși se cere respectarea unei anumite distanțe, în avion oamenii stau unii lângă ceilalți.
Aflată în avion spre Timișoara, la spectacolul  pe care îl regizează, scriitoarea și regizoarea Chris Simion a constatat o situație paradoxală. Mai exact, o breșă pe care autoritățile par să o treacă cu vederea. Tocmai de aceea, artista trage un semnal de alarmă autorităților.

„Cioc, cioc…DSU? DSP? 112? …?'

Întreb și eu… au facut-o și alții… dar nu am văzut nici un răspuns coerent. În avionul cu care călătorim stăm om lângă om, OM LÂNGĂ OM, full, FULL, mulți pasageri tușesc, domnul din stânga mea strănută, mă uit împrejur și constat că nu e nici un scaun liber. Super! Mă baricadez. Îmi pun a doua mască.
Culmea ironiei… în aeroport ești obligat să păstrezi distanța de 1,5m, peste tot ai semnalizată această regulă și mai mult de-atât… o voce stridentă îți reamintește prin difuzoare, o dată la câteva minute, că suntem în pandemie. Ați descoperit cumva că virusul SARS-COV2 are rău de înălțime și nu se urcă-n aeronavă? Dacă e așa… ne mutăm și noi cu spectacolele în avion să beneficiem de aceleași drepturi. DE ACELEAșI DREPTURI!
Până atunci, jucăm pe pământ, la Timișoara, la Filarmonica în cadrul Flight Festival, spectacolul „CU CE VĂ SERVESC?'. Astăzi de la 21. Cu Maia Morgenstern, Rodica Mandache & me. Text Pascal Bruckner. P.s. Din același registru: nici în aeroport și nici la urcarea în avion nu ne-a solicitat nimeni dovada vaccinării sau a testului covid. În sala de teatru nu ai acces fără și îți iei și o amendă dacă ai peste 70% capacitate spațiu. Deci?'

$image_altSeparatorVEZI FOTOPOZA 1 / 4

„Este o bătaie de joc'

Postarea a avut parte de nenumărate reacții. Actrița Emilia Popescu a scris: „Ce te miri ? Așa era și anul trecut… noi eram închiși și avioanele gemeau'. Producătoarea TV Augusta Lazarov Petrescu a completat: „E revoltător!!! Doar pentru că totul e judecat din perspectiva rentabilității!! Și văd că în buzunarele scaunelor sunt pliante despre COVID. E o bătaie de joc pentru care cei responsabili ar trebui să răspundă cu demisii pe bandă rulantă. Când vreodată în țara noastră vor exista conștiință și respect?!'
Foto: Facebook
Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
Libertatea
CSID
Descopera.ro
Life.ro
Retete
Baby
Doctorul Zilei
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Mai multe din Vedete