Școala din casă

copiii familiei Scripcariu

Cei cinci copii ai familiei Scripcariu: Tecla (7), Ioan (clasa a cincea la Liceul Tonitza), mezinul Gabriel care are un an, Teodora (3) și Maria (6)

Să ajungi acasă la familia Scripcariu nu-i un lucru dificil deloc: dai un telefon, adresa, mâine, da, mulțumim… gata. Satul Piscu, ușor de găsit, la vreo 30 și ceva de kilometri de București, imediat dincolo de vilele-mastodont ale VIP-urilor, de la Ciolpani, sat de câmpie, românesc și molcom, cu trecut olăresc vestit în vechime, astăzi aproape de dispariția meșteșugului.

Acolo însă, vine uimirea. Descoperi o idee frumoasă și simplă care a prins viaţă mai întâi în mintea şi inimile Adrianei și a lui Virgil Scripcariu și apoi cu multă-multă muncă s-a transformat într-o realitate deosebită. Și descoperi puterea tradiţiilor românești de a aduce oamenii împreună şi de a naşte poveşti de succes acolo unde mulți vedeau doar o cauză pierdută.

Prima școală cu specific de patrimoniu din țară

dna invatatoare in clasa

Scenă de recreație la Agatonia, cu mami învățătoare și trei fete cucuiete

Așa s-a născut prima școală primară cu specific de patrimoniu din țară, poate cel mai frumos proiect din chinuitul și letargicul învățămământ românesc, o școală unde copiii din comunitate învață atât materiile din programa aprobată de minister, cât şi materii adaptate specificului și tradițiilor din zonă și puțin din arta unor meșteșuguri uitate.

Limba română, matematică și limbile moderne, dar și pictură sau olărit, la fel și istoria zonei sau biologia și abilitățile practice. „Agatonia“ este o școală cuminte și încărcată de tradiție și de bun simț, deschisă de cei doi soți în propria casă: sala de clasă cu băncile de lemn, catedra pentru „doamna“ și tablă ca toate clasele din lume, deschisă către sala de lucru, cu soba-cuptor, clădită de Virgil cu mâinile lui, şi cu oale din lut pline cu flori de câmp, cu roată de olar, bibliotecă și război de ţesut.

Dacă n-ar fi și un microscop, videoproiectorul și computerele, te-ai simți puțin ca în vremea lui Creangă sau parcă ai aștepta să se deschidă ușa și să intre domnul Trandafir.

Viața la sat, mediul ideal pentru o familie de liber-profesioniști

„Am hotărât să lăsăm Bucureştiul în 2005 și am venit aici, la Piscu, în căutarea liniștii, a traiului sănătos și a lucrurilor pozitive. Aveam pe atunci doi copii, pe Ioan și pe Tecla, eram însărcinată cu Maria și trebuie să recunosc, da, a fost o provocare la început“, povestește Adriana Scripcariu, învăţătoarea şi directoarea Agatoniei, care este doctorand in Istorie, este autoarea primului manual alternativ de patrimoniu pentru învățământul primar și care gestionează o mulțime de proiecte culturale despre olărit, vechiul meșteșug al Piscului.

familia scripcariu

„Ne-am regăsit cu adevărat în viața la sat, așa cum se poate ea configura astăzi, pentru o familie de liber-profesioniști. Ne-am dorit să petrecem mai mult timp împreună, să lucrăm împreună, să fim la prânz în familie. Ne-a fost dor de natură, de o viaţă mai tihnită, cu mai multă liniște, fără claxoane şi zgomot urban.

Avem prilejul să ne bucurăm împreună cu copiii de lucrurile mici: de primul ghiocel, de prima ninsoare, de zburdatul iezilor, de apusul de soare, se vremea când putem alerga desculți prin iarbă. Ştiu că mulţi își doresc aceste lucruri, dar totuși nu se pot desprinde. Poate experiența noastră le va da curaj.

Am plecat de la traiul într-un bloc din centrul orașului, ca să descoperim unul mai liber, mai aproape de natură. Am început cu un acoperiș peste un lan de porumb și cu atelierul de sculptură al lui Virgil. Un an de zile am tot cumpărat și strâns materiale recuperate din demolările Capitalei: cărămizi sau olanele de la acoperișul din Hanul cu Tei, ferestre și uși cu arcade pe care le-am montat la etajul casei, apoi șase luni am locuit într-o rulotă lângă casa pe care o înălțam și din care vedeam turlele Mânăstirii Țigănești.

Simțeam un început pentru viețile noastre. Am descoperit că se poate trăi şi aşa și cred că este cel mai bun lucru pe care l-am făcut mai ales pentru copiii noștri. Înainte viețile noastre erau parcă mai fade“.

Meșteșugul olăritului, readus la viață de familia Scripcariu

La rândul lui, Virgil, care este departe de a fi un necunoscut în lumea artistică românească, bursier Theodor Aman în Irlanda, finalist la Marele Premiu Prometheus pentru Opera Prima și la Bienala de la Veneţia, autor al veselei Arce a lui Noe expusă întâi la Muzeul de Artă din Bruxelles şi acum reaşezată lângă librăria Cărtureşti și al sculpturii din fața Bisericii Anglicane din Bucureşti, recunoaște că viața aici la țară a concentrat spațiul și
timpul într-o întoarcere către familie.

Către bucuria creației, către copii, care între timp au devenit cinci: „Acum am vreme de sculptat, am atelierul la un pas de casă și suntem mult mai mult timp împreună decât înainte, la oraș, unde stăteam plecat ziua întreagă la ateliere sau după comenzi și jungeam să ne vedem doar seara târziu frânți de oboseală“.

scoala din casa familiei scripcariu

Firea sa  căutătoare nu l-a lăsat însă să stea degeaba și, împreună cu Adriana, şi-a pus în minte să reînvie meşteşugul olăritului, cu care se mândrea pe vremuri satul. Au început să-i ajute pe copiii din sat să deprindă tainele olăritului şi modelajului în lut, au organizat ateliere de creaţie, apoi expoziții, școli de vară și chiar tabere de patrimoniu cu micuții din sat: la Sibiel, la Șudești, Bran sau Curtișoara. Ba au reprezentat țara și în evenimente internaționale la Pescara și la Londra.

În 2011 însă, chiar când fetița lor cea mică trebuia să meargă în clasa întâi, școala din Piscu s-a desființat și cei doi și-au spus că ar putea face ei o școală primară în propria lor casă. Pentru copiii lor, dar și pentru toți micuții din sat, pentru ca ei să nu mai fie nevoiți să meargă, vară-iarnă, kilometri întregi până în Ciolpani sau la București.

Cum se desfășoară orele la școala Agatonia

Așa a apărut mica şcoală „de familie“ a soților Scripcariu, o instituţie de învăţământ privat, autorizată de Ministerul Educaţiei, care oferă elevilor atât
programa şcolară aprobată de minister cât şi un program de activități în care copiii învață limbi străine şi urmează cursuri de meşteşuguri şi arte plastice.

„Agatonia este o mică şcoală, aşa cum erau odinioară şcolile de sat, unde sunt instruiţi gratuit, în sistem clasic după programa de stat, copiii din comunitatea locală. Este locul în care ne-am propus ca pe lângă cunoştinţele obişnuite ciclului primar, să cultivăm și preocuparea pentru patrimoniul cultural.

O zi la Şcoala Agatonia începe cu o scurtă înviorare, la aer, urmată de cele patru ore de curs cu trei recreaţii. La Abecedar şi Matematică încercăm să alăturăm rigorii necesare primilor paşi spre carte, momente de aprofundare creativă, foarte plăcute copiilor. Pe forma literelor imaginăm creaturi diverse, ori coacem pe plită litere din cocă. Lucrăm diferenţiat, după puterile fiecăruia.

Pentru Ştiinţele Naturii, ne ajutăm de vecinătăţi, căci suntem, într-un fel, în mijlocul naturii, iar disciplinele artistice le abordăm, pe cât posibil, în acord cu preocupările noastre legate de patrimoniu.

in clasa

„În clasa a doua/banca de la geam“ la Agatonia

Copiii lucrează adesea la roata olarului, pictează obiecte de ceramică, dar urmăresc şi pun în practică şi primele noţiuni teoretice despre cromatică şi compoziţie.

La Muzică, ne preocupă transmiterea unor cunoştinţe specifice pentru bagajul lor de cultură generală. Uneori, învăţăm odată cu ei cântece ori căutăm melodii pe versuri de poeţi importanţi. Ne plac mult colindele.  Facem scurte incursiuni în istoria instrumentelor muzicale, însoţite de audiţii de muzică clasică. Bach, Vivaldi, Mozart acompaniază şi recreaţiile de interior.

După-amiaza avem cursuri extrașcolare și workshop-uri axate pe latura artistică a copiilor din care ne acoperim cheltuielile pentru programul școlar gratuit, ore de activități artistice, de creație și deprindere a meșteșugurilor, a modelării lutului și a țesutului la război, a picturii pe sticlă sau a sculpturii în lemn și unde copiii nu se simt ca la școală, ci… ca acasă“, explică în „pauza mare“ a cursurilor Adriana Scripcariu, înconjurată de prichindeii din clasă care mușcă pofticioși dintr-o plăcintă cu brânză atunci scoasă din cuptor.

pregatirea gustarii calde din pauza de la scoala

Gustarea caldă din pauza mare de la școala Agatonia

Primul manual școlar despre patrimoniu dedicat județului Ilfov

Adriana este și autoarea primului manual școlar despre patrimoniu dedicat județului Ilfov. Este un alt tip de manual unde fiecare lecție pare a fi un atelier, un mozaic elegant și artistic unde copiii descoperă din mici bucățele de poveste, imaginea patrimoniului material și imaterial al județului,
privită din perspective diferite: arheolog, iconar, olar, colindător, țesător.

„Răsfoind manualele copiilor mei, mi-am dat seama că sunt multe lucruri frumoase și mulți oameni prețioși, despre care nu se vorbește deloc în lecțiile de la școală. Atunci m-am hotărât să scriu eu însămi un manual și iată că în anul școlar 2012-2013, în 11 școli, din București și județul Ilfov, se predă la clasă din manualul despre patrimoniu. Se poate lucra cu acesta la ora de materie opțională, la cea de lectură, la istorie, religie, limba
română, dirigenție sau poate fi o sursă de inspirație pentru Săptămâna Școala Altfel“, mai adaugă Adriana Scripcariu, autoarea manualului alternativ.

Autor: Adrian Cîlțan

Foto: Dan Borzan, George Dumitriu, Dragoș Lumpan, www.piscu.ro

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Loading...

EVA.RO
Recomandari
Libertatea
Doctorul Zilei
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Povestile voastre