Puterea de a-ți schimba viața după 40 de ani

tabara medievala

runa

Runa Petringenaru a făcut filme, scenografie și heraldică în SUA, s-a îndrăgostit în România, are o tabără medievaă și, la 40 de ani, are curajul să devină iarăși mamă și să aibă o casă plină de copii.

Poate că povestea Runei și a familiei sale împlinite nici n-ar fi trebuit să aibă cuvinte. Ar fi fost de ajuns imaginile cu cei patru copii râzând veseli la masa de dimineață ori duelându-se cu Nicolae, tatăl-cavaler, romanticul din viața lor, cu cele două puștoaice pictând modele din cronici sau încercând rochii de domnițe din vremuri apuse, după ce și-au sfârșit temele de la liceu, sau pozele din vacanțele lor montane, cu mulțimea de copii coborând pantele, cuminți, în spatele mamei, ca puii după cloşcă și cu fratele lor bebeluș chicotind între cele zece brațe întinse să-l prindă.

Mi-ar fi plăcut să povestesc doar prin imagini ce resort sufletesc menține atât de legată o familie, într-un secol care devine pe zi ce trece tot mai grăbit și mai mercantil și ce putere îi ajută să demonstreze că nimic nu e prea mult şi prea greu pentru oamenii care au iubire şi credinţă.

„Părinții mei erau regizori de film, foarte buni amândoi, iar eu am terminat școala de animație Animafilm, astfel că profesia m-a ales oarecum pe mine.

runa si nicolae

Iubirea între America și România

Am fost Oana „cireșara din filmul „Aripi de zăpadă, apoi după o vreme am plecat în Statele Unite, unde s-au născut și au copilărit și cele două fetițe
mai mari, Maia și Teodosia, și unde am lucrat o vreme în postproducție cu regizorul James Cameron la Digital Domain, iar apoi pentru SDI Media
International.

Dar cu toate că munceam cu o plăcere specială, am înțeles că cinematografia nu este pasiunea mea. Mi-ar plăcea, de pildă, să fac într-o bună zi, împreună cu copiii din atelierul meu de iconografie, un film de icoane pe sticlă animate, despre viața sfântului contemporan Ioan Maximovici, Arhiepiscop de Shanghai și San Francisco, a cărui poveste am descoperit-o în America, cel care a salvat viața a peste 2000 de fetițe din China comunistă, trecându-le prin arhipelagul filipinez și prin Franța și ajungând cu ele în cele din urmă în San Francisco.

Este o istorie, nu? Mi-ar plăcea să o filmez, cândva, și nu să fac o profesie din asta, povestește Runa, despre care nici n-ai zice că de la 40 de ani a devenit „mami pentru încă doi băieți, Nicolae și Indru, cel care merge încă de-a bușilea.

Haioasă şi dezinvoltă, trăieşte din plin fiecare moment al vieţii, cu o vervă uluitoare şi un entuziasm sub care se ghiceşte o poftă de viaţă de invidiat. Râde mult şi des, cald, plin şi teribil de molipsitor. Râde la fiecare amintire despre câte unul dintre copii sau la cele despre povestea ei de iubire de
după întoarcerea în România.

Aici, spune ea, l-a cunoscut pe Nicolae Copoceanu, un veșnic îndrăgostit de vremurile medievale, cel care a făcut decorul pentru o mulțime de filme istorice de lung metraj și este autorul unor montări de mare amploare pe scena Teatrului Național, omul care produce festivaluri de artă medievală și a „inventat Tabăra Medievală de Arte și Meserii, care s-a întâmplat prima oară în pădurea Vlădiceasa, la Snagov, apoi s-a mutat la Palatul Mogoșoaia și, mai de curând, la Sibiu și Râșnov.

Mamă, soție, artist și femeie de afaceri

„Ne-am cunoscut lucrând la un film american, la castelul Huniazilor, eu coordonam departamentul de artă, iar el producea recuzita medievală pentru
film. A fost un proiect greu, iar eu de-abia așteptam să scap de film și, de fapt, să scap cu totul din industria filmului, care este un angrenaj cu roți
dințate care îți toacă și-ți macină viața.

Coordonasem deja ateliere de artă bizantină în State și predam iconografia și heraldica și mi-am dorit să fac mai mult în acest domeniu, acasă, în țară. Una este să muncești pe platou și în spatele camerei de filmat pregătind iluzia unei povești,  oricât de reușite, și cu totul altceva să trăiești cu adevărat, zi de zi, povestea, asa cum o facem acum la Medieval Art.

Eu am crescut citind Le Roman de Renard, Chrétien de Troyes și Etymologicum Magnum Romaniae al lui Hașdeu, așadar, când l-am întâlnit pe Nicolae, eram numai coaptă și a trebuit doar o scânteie ca să mă arunc cu trup și suflet în toate proiectele lui. Primul lucru despre care am vorbit, după ce ne-am spus bună dimineața (era vreo cinci dimineata și îngrozitor de frig) a fost tabăra medievală pentru copii și am devenit pe loc captivată de proiect.

nicolae face pictura heraldica

De-abia apoi au urmat discuțiile despre viața noastră personală, despre copiii noștri… M-a încântat pe atunci că citea, ca sa se relaxeze, Gesta Hungarorum, în limba latină, așa cum altcineva ar fi citit un roman polițist. Sigur că și-au dorit de la început copii și poate că unora li s-o fi părut o cursă pierdută înainte de a începe, o muncă sisifică şi imposibil de dus la capăt, la vârsta de 40 de ani și cu două fete deja adolescente, dar toate greutăţile au devenit repede mici nimicuri pe lângă bucuria de a fi părinţi.

„Eu cred că frica de maternitate este indusă nu numai de epocă, ci și de societatea în care trăim. Teama femeilor de  maternitate derivă și din teama bărbaților de paternitate. În Balcanii post-comunism masculinitatea nu se potrivește cu paternitatea, a fi părinte este ceva prea patriarhal ca sa fie socotit macho, iar maternitatea este considerată o lipsă de feminitate.

Citește continuarea pe pagina următoare

Maternitatea la 40 de ani? Simplu!

Runa crede că în drumul ei a avut o şansă de sus. Că o anume ordine a lumii a împins-o să-şi găsească locul. Iubirea şi copiii au fost un dar. Aşa cum
daruri și semne au fost toate aceste clipe de viaţă. În adâncul sufletului recunoaște că este o timidă, iar sensibilitatea ei o pune uneori în încurcătură şi atunci se ascunde, fermecătoare, în spatele unui zâmbet: „Pentru mine întrebarea nu este dacă să ai sau nu un copil, ci cum este să ai bebeluș la 40 de ani?

Când ți se pare că nimic nu poate fi întrerupt, că toate afacerile în care ești implicată depind de tine și că, dacă te oprești o clipă din alergătura zilnică, lumea se va opri în loc și se prăbușește totul în jurul tău ca un castel de cărți de joc. Dar descoperi, în mod miraculos,că se poate!

Patru copii pentru o mamă (im)perfectă

Că te poti trezi îndeajuns în primele luni de sarcină, ca să lucrezi, și că te poți rostogoli prin cele nouă luni aproape la fel de eficient și descoperi că ajutoarele apar la nevoie, exact ca în povești. Singura diferență este că bebelușul vine și el acum peste tot cu mine, în „marsupiu și că lucrez mai mult noaptea, când el doarme.

Evident, însă, că nu aș putea face nimic fără optimismul lui Nicolae, care este de neînfrânt, care și pe vremea când nu avea copii, avea atelierul medieval din Centrul Vechi plin de copii de pe stradă, cărora le spunea povești cu cavaleri și care își petrece fiecare vară înconjurat de zeci de copii de diferite vârste, prin păduri, înălțând corturi medievale și învățându-i să călărească și să tragă cu arcul.

Mă bazez foarte mult și pe ajutorul fiicelor mele, care sunt foarte responsabile, exact ca două mămici, dar și pe al mamei mele, care este cel mai bun sfetnic și are un temperament de zmeoaică. Vezi tu, a te pregăti pentru o familie este ca și când te-ai pregăti pentru o petrecere: poți să hotărăști de la bun început câți oaspeți vei avea și să le pregătești meniul și locurile cu cartonașe scrise. Sau poți să te bucuri atunci când un oaspete nou și neașteptat deschide ușa și să îl poftești în casă.

Eu mă bucur enorm de cei patru oaspeți, care sunt prietenii mei cei mai buni: și Maia cea mai mare, care este o înțeleaptă sensibilă, și Teodosia cea curajoasă și deschisă și Nicolae cel mic, care seamnă teribil cu Nicolae cel mare și este foarte iertător, și da, și Indru, deocamdată mezinul, care este pașnic, muzical, iubitor, zâmbește tot timpul și îi place orice face fratele lui.

Familia „Medieval art'

ritualul taberei medievale

Râde: „Și dacă m-ai întreba cum mă descurc cu munca, cu Tabăra medievală, cu arta, cu gospodăria și cu copiii, răspunsul ar fi: nu mă descurc extraordinar în nici o privință, adică nu fac nimic perfect, însă toate, munca pentru copii și familia îmi oferă multă bucurie. Și nu aceasta este semnul unei vieți împlinite?.

De fapt, așa își și spune de multe ori, că viaţa lor împreună este toată un semn de egalitate în curgerea firească a lumii: o femeie şi un bărbat, care se iubesc şi sunt fericiţi împreună, vor să devină părinţi. Este unul dintre cele mai simple şi mai frumoase lucruri de pe Pământ.

Runa și Nicolae se iubesc, muncesc împreună şi au o înțelepciune destul de rar întâlnită într-un cuplu. Fiecare dintre ei a ştiut să-şi descopere calitățile şi slăbiciunile, să le recunoască şi să-şi împartă responsabilitățile cu celălalt. Pe alții, greutățile vieții cotidiene, stresul, tarcasările și criza în care ne zbatem cu toții poate i-ar fi descurajat şi înăcrit.

runa atelier de teatru

Ei, însă, „familia Medieval art, sunt altfel. Mai mereu cu zâmbetul pe buze, fiindcă știu că au de partea lor dragostea, libertatea visurilor, a creației și a taberelor lor medievale şi o familie adevărată, a cărei poveste poate că nici n-ar fi trebuit să aibă cuvinte.

Autor: Adrian Cîlțan

Foto: Dan Borzan, www.medievalart.ro, tabara.medievalart.ro

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2

Recomandari
Libertatea
Publicitate
Huff
VIVA!
Retete
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Povestile voastre