Puterea de a-ți schimba viața după 40 de ani

runa

Runa Petringenaru a făcut filme, scenografie și heraldică în SUA, s-a îndrăgostit în România, are o tabără medievaă și, la 40 de ani, are curajul să devină iarăși mamă și să aibă o casă plină de copii.

Poate că povestea Runei și a familiei sale împlinite nici n-ar fi trebuit să aibă cuvinte. Ar fi fost de ajuns imaginile cu cei patru copii râzând veseli la masa de dimineață ori duelându-se cu Nicolae, tatăl-cavaler, romanticul din viața lor, cu cele două puștoaice pictând modele din cronici sau încercând rochii de domnițe din vremuri apuse, după ce și-au sfârșit temele de la liceu, sau pozele din vacanțele lor montane, cu mulțimea de copii coborând pantele, cuminți, în spatele mamei, ca puii după cloşcă și cu fratele lor bebeluș chicotind între cele zece brațe întinse să-l prindă.

Mi-ar fi plăcut să povestesc doar prin imagini ce resort sufletesc menține atât de legată o familie, într-un secol care devine pe zi ce trece tot mai grăbit și mai mercantil și ce putere îi ajută să demonstreze că nimic nu e prea mult şi prea greu pentru oamenii care au iubire şi credinţă.

„Părinții mei erau regizori de film, foarte buni amândoi, iar eu am terminat școala de animație Animafilm, astfel că profesia m-a ales oarecum pe mine.

runa si nicolae

Iubirea între America și România

Am fost Oana „cireșara“ din filmul „Aripi de zăpadă“, apoi după o vreme am plecat în Statele Unite, unde s-au născut și au copilărit și cele două fetițe
mai mari, Maia și Teodosia, și unde am lucrat o vreme în postproducție cu regizorul James Cameron la Digital Domain, iar apoi pentru SDI Media
International.

Dar cu toate că munceam cu o plăcere specială, am înțeles că cinematografia nu este pasiunea mea. Mi-ar plăcea, de pildă, să fac într-o bună zi, împreună cu copiii din atelierul meu de iconografie, un film de icoane pe sticlă animate, despre viața sfântului contemporan Ioan Maximovici, Arhiepiscop de Shanghai și San Francisco, a cărui poveste am descoperit-o în America, cel care a salvat viața a peste 2000 de fetițe din China comunistă, trecându-le prin arhipelagul filipinez și prin Franța și ajungând cu ele în cele din urmă în San Francisco.

Este o istorie, nu? Mi-ar plăcea să o filmez, cândva, și nu să fac o profesie din asta“, povestește Runa, despre care nici n-ai zice că de la 40 de ani a devenit „mami“ pentru încă doi băieți, Nicolae și Indru, cel care merge încă de-a bușilea.

Haioasă şi dezinvoltă, trăieşte din plin fiecare moment al vieţii, cu o vervă uluitoare şi un entuziasm sub care se ghiceşte o poftă de viaţă de invidiat. Râde mult şi des, cald, plin şi teribil de molipsitor. Râde la fiecare amintire despre câte unul dintre copii sau la cele despre povestea ei de iubire de
după întoarcerea în România.

Aici, spune ea, l-a cunoscut pe Nicolae Copoceanu, un veșnic îndrăgostit de vremurile medievale, cel care a făcut decorul pentru o mulțime de filme istorice de lung metraj și este autorul unor montări de mare amploare pe scena Teatrului Național, omul care produce festivaluri de artă medievală și a „inventat“ Tabăra Medievală de Arte și Meserii, care s-a întâmplat prima oară în pădurea Vlădiceasa, la Snagov, apoi s-a mutat la Palatul Mogoșoaia și, mai de curând, la Sibiu și Râșnov.

Mamă, soție, artist și femeie de afaceri

„Ne-am cunoscut lucrând la un film american, la castelul Huniazilor, eu coordonam departamentul de artă, iar el producea recuzita medievală pentru
film. A fost un proiect greu, iar eu de-abia așteptam să scap de film și, de fapt, să scap cu totul din industria filmului, care este un angrenaj cu roți
dințate care îți toacă și-ți macină viața.

Coordonasem deja ateliere de artă bizantină în State și predam iconografia și heraldica și mi-am dorit să fac mai mult în acest domeniu, acasă, în țară. Una este să muncești pe platou și în spatele camerei de filmat pregătind iluzia unei povești,  oricât de reușite, și cu totul altceva să trăiești cu adevărat, zi de zi, povestea, asa cum o facem acum la Medieval Art.

Eu am crescut citind Le Roman de Renard, Chrétien de Troyes și Etymologicum Magnum Romaniae al lui Hașdeu, așadar, când l-am întâlnit pe Nicolae, eram numai coaptă și a trebuit doar o scânteie ca să mă arunc cu trup și suflet în toate proiectele lui. Primul lucru despre care am vorbit, după ce ne-am spus bună dimineața (era vreo cinci dimineata și îngrozitor de frig) a fost tabăra medievală pentru copii și am devenit pe loc captivată de proiect.

nicolae face pictura heraldica

De-abia apoi au urmat discuțiile despre viața noastră personală, despre copiii noștri… M-a încântat pe atunci că citea, ca sa se relaxeze, Gesta Hungarorum, în limba latină, așa cum altcineva ar fi citit un roman polițist“. Sigur că și-au dorit de la început copii și poate că unora li s-o fi părut o cursă pierdută înainte de a începe, o muncă sisifică şi imposibil de dus la capăt, la vârsta de 40 de ani și cu două fete deja adolescente, dar toate greutăţile au devenit repede mici nimicuri pe lângă bucuria de a fi părinţi.

„Eu cred că frica de maternitate este indusă nu numai de epocă, ci și de societatea în care trăim. Teama femeilor de  maternitate derivă și din teama bărbaților de paternitate. În Balcanii post-comunism masculinitatea nu se potrivește cu paternitatea, a fi părinte este ceva prea patriarhal ca sa fie socotit macho, iar maternitatea este considerată o lipsă de feminitate“.

Citește continuarea pe pagina următoare

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Loading...

EVA.RO
Recomandari
Libertatea
Doctorul Zilei
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Povestile voastre