Samantha Markle o atacă din nou pe Meghan Markle: „Și-a dorit mereu să fie prințesă, ca Diana”

Samantha Markle o atacă din nou pe Meghan Markle: „Și-a dorit mereu să fie prințesă, ca Diana”

Ducele și ducesa de Sussex, prințul Harry și Meghan Markle, au rupt tăcerea în urmă cu o lună vorbind deschis despre viața lor cu familia regală britanică și motivele care au determinat cuplul să renunțe la titlurile regale.

Rasismul, gândurile suicidare și multe altele au fost câteva dintre mărturiile care au putut fi auzite în timpul interviului realizat de Oprah Winfrey.

Duritatea declarațiilor a generat o mare agitație: tatăl lui Meghan nu a întârziat să iasă în prim plan. Nici sora Ducesei, Samantha Markle, nu a stat deoparte și a atacat-o constant pe Ducesa de Sussex prin intermediul mass-media sau prin rețelele de socializare.

De curând, sora vitregă a soției lui Harry a fost invitată în emisiunea „El programa de Ana Rosa', unde a oferit un interviu exclusiv folosind cuvinte dure la adresa Ducesei de Sussex.

Samantha Markle a descris-o pe Meghan Markle ca fiind „imatură, narcisistă și nerecunoscătoare'. De asemenea, aceasta a susținut că fosta actriță din serialul „Suits' a visat mereu să facă parte din familia britanică, idolatrizând-o pe Lady Diana.

„Ea a vrut mereu să fie prințesă, ca Diana. Se îmbrăca la fel ca ea și o studia mult', a declarat Samantha potrivit LaVanguardia. Cu siguranță nu va fi ultimul interviu oferit de un membru Markle la televizor.

Trebuie amintit că recent tatăl, Thomas Markle, a apărut prin surprindere la casa Oprah Winfrey din Montecito pentru a o ruga printr-o scrisoare să-l intervieveze și să-i ofere posibilitatea de a-și spune versiunea despre povestea cu fiica sa.

Imediat după interviul oferit lui Oprah, Samantha Markle a lansat un atac fulgerător asupra ducesei de Sussex, susținând că mariajul ei cu prințul Harry se va încheia cu divorțul, cu excepția cazului în care vor primi „consiliere'.

„Cred că totul se va termina cu un divorț dacă nu vor primi consiliere și nu vor învăța să fie sinceri și să le ceară scuze celor pe care i-au rănit în urma acestui interviului', a declarat Samantha, potrivit TMZ.

Foto: Profimedia

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
ziareonline.ro
Libertatea
Retete
Baby
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Huff
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Mai multe din Vedete